PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

NĂZBÂTIILE FĂCUTE DE TATĂL MEU

De fiecare dată când îmi privesc părinții o fac cu o deosebită admirație. Ei sunt modelul meu în viață, modelul demn de urmat. Astăzi am hotărât să mă aplec asupra momentelor haioase din copilăria tatălui meu. Aceste informații picante le-am cules, în timp , de la bunica mea , care nostalgică ne povestește cu drag fiecare năzbâtie săvârșită de tatăl meu – copil fiind.

Tatăl meu în copilărie era foarte năzdrăvan. De fiecare dată când mergeau la bunici, în Dobrogea, el și fratele lui, fără să vrea, făceau multe năzbâtii.

Odată, în vacanța de vară, într-o zi toridă, bunica și bunicul au mers la CAP-ul din comuna Coslogea, locul unde își desfășurau activitatea, iar unchiul și tati au rămas singuri acasă. Pe vremea aceea bunicii aveau un cal pe nume Mutu, iar tata avea sarcina de a-i da apă calului ; trebuia să care apa cu găleata, să îi dea să bea, dar din comoditate a zis că mai bine îl duce pe Mutu - calul bunicului, la cișmeaua din sat. Cișmeaua este un loc amenajat unde curge în continuu apă limpede de izvor. Fratele tatei auzind cele spuse de fratele mai mare - tatăl meu, a fost imediat de acord.

Și cum au terminat de înhămat calul, până să apuce copiii să se suie în căruță, acesta a și luat-o la goană stricând un butoi mare de lemn, dar și poarta de acces în gospodăria bunicilor. Calul știind drumul spre locul de muncă al bunicilor nu s-a oprit decât la ei. Vă dați seama ce sentimente îl încerca pe tăticuțul meu văzând gardul dărâmat, butoiul stricat, dar și lipsa calului, cu tot cu atelaj, care accentua și mai mult suferința din sufletul greu încercat al copilului neascultător. Trebuia doar să scoată două găleți de apă de la fântâna din ogradă și să adape calul, însă neascultarea avea urmări tragic. Nu putea să dea vina pe fratele său pentru că era mai mic.

Spre seară bunicul și bunica au venit acasă, bănuind că s-a întâmplat ceva rău din moment ce calul a ajuns la CAP cu tot cu căruță, iar când au văzut poarta cea mare de la intrarea din curte dărâmată, mai să încremenească. Pedeapsa primită de tatăl meu și de unchi nu am aflat-o niciodată, însă cu siguranță a existat.

Vedeți de ce părinții ne zic să fim cuminți, nu că ei au fost niște îngeri, ci că le este frică să nu facem ca ei, să nu repetăm năzbâtiile .

Prin multe alte situații tragico - comice a trecut tatăl meu, însă cea pe care și-o mai amintește bunica și care m-a fascinat și pe care aș vrea să o relatez ar fi o întâmplare din timpul școlii. Tata în școala generală cât și la liceu era foarte conștiincios , învăța foarte bine , încât avea numai 10 pe linie. Era premiantul clasei, fiind comandant de detașament. Era un exemplu demn de urmat, dar ca orice copil mai avea și scăpări.

Într-o zi mergând la școală a văzut că unii din mulții prieteni pe care îi avea jucau baschet. Dânsul vrând să se dea mare cu schemele pe care știa să le facă, a luat mingea și a aruncat-o la coș. Vrând să demonstreze prietenilor că le este superior, se prinse de inelul coșului și dintr-o dată acesta îl aruncă pe tata în sus și pierzându-și echilibrul a căzut, iar la impactul cu solul și-a rupt mâna. Vă dați seama durerea pricinuită de ruperea mâinii, dar cred că mai rău îl durea orgoliul - toți prietenii izbucniră în râs.

Și cum un rău nu vine niciodată singur, în drum spre casă, din neatenție sau din pricina durerii, călcă într-un cui ruginit, care îi trecu prin încălțămintea sportivă și îi intră în picior. De frică să nu fie certat de părinți, tata nu a spus nimănui necazurile pățite. Ajungând acasă își făcu temele și ca un copil cuminte se băgă la somn. Peste noapte însă începu să îl doară tot mai tare mâna dar și piciorul încât a mers, în toiul nopții, la mama lui și i-a povestit totul. Mamaia aflând aventura trăită de fiul ei l-a dojenit, dar nu a rămas indiferentă la suferința lui și au mers la spital.

Vă îndemn să nu faceți ceea ce a făcut dragul meu tată, atunci când a fost copil, cu excepția faptului de a avea 10 pe linie!

Sper că atunci când va citi tăticuțul meu rândurile așternute pe hârtie să nu se supere că am îndrăznit să îi fac publice două din năzbâtiile sale!

Minea Emanuela, clasa a VI -a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

Amintiri din copilăria unei persoane apropiate

Nu o dată treceam pe la casă bunicilor. Încă din poartă parcă soarele strălucește altfel, încălzește primitor ascunzându-se printre crengile copacilor cu amintiri ce stau de veghe memoriei noastre.

            Și bunicii stau în oraș, dar vin des la curte. Aici se adună amintirile, se socotesc verile și se spun poveștile, întâmplările trăite. Lângă poartă vin oameni pe lângă care a trecut vremea, nu se mai grăbesc. Unii ascultă muzică dau zor prin ogradă, alții privesc frunzele care s-au prins într-un fel de joc de legănare.

Aici se adună dorul, aici se ascultă poveștile lui Cristian un om de 78-80 de ani trecut prin multe ale vieții.

Spune că într-o seară de Crăciun a primit un cățeluș pe care l-a botezat Musilică. De atunci erau nedespărțiți, îl alinta, îl ținea în brațe, se juca cu el și chiar dormea cu el. La un moment dat Musilică din când în când ofta noaptea. Toate se întâmplau de la faptul că noaptea erau vizitați de cineva din poveste. I se părea că alergau amândoi pe un drum ce se pierdea printre lanuri de grâu cu maci înfloriți fiind întâmpinați de o față îmbrăcată în alb pierzându-se într-o ceață albastrie dincolo de capătul livezii de cireși pe rod ,în care se adunase seva pământului cu binecuvântarea luminii și căldurii soarelui. Semn că viață este un dar al lui Dumnezeu că omul să se bucure de toate ale ei.

Chiar dacă se crăpase de ziuă și poate visul se împrăștiase iar zările cântau, totul a fost atât de real și chiar și în ziua de azi rămâne în suflet incertitudinea dacă aceea întâmplare a fost reală sau a fost doar un vis.

Badea Alexandru, clasa a VI-a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

Amintire cu un bunic mic și năzdrăvan

Stăteam la povești cu bunicul meu, mai ales iarna când se întuneca devreme. Îmi povestea din copilăria lui întâmplări triste, dar și amuzante.

Avea șapte ani când a început al Doilea Război Mondial, cum tatăl lui plecase pe front și mama lui mergea la muncile câmpului, iar el trebuia să aibă grijă de frații lui mai mici, el având doar șapte ani, nu știa nici lampa s-o aprindă seara, când mama lui întârzia cu căruța cu boi pe câmp.

Îmi spunea cum au venit rușii și le-au luat caii și nu aveau cu ce ara bucata lor de pământ. Îmi amintesc o întâmplare drăguță din copilăria sa pe care o povestea tare frumos bunicul.

Având vreo 11 ani, era în clasa a V-a și un coleg de la școală îl necăjea, îl bătea. Școala era construită în mijlocul satului lângă biserică, pe un islaz, unde pășteau vacile și oile satului. Ca să se răzbune pe băiat, bunicul a furat cheile tatălui de la biserică, străbunicul fiind dascăl, se ocupa și de întreținerea bisericii.

Într-o seară, fără să observe tatăl său, a luat cheile de unde erau puse și a mers în biserică, a intrat în altar și s-a așezat la o fereastră, așteptând să treacă colegul său cu vaca de funie spre casa lui.

Când a ajuns în dreptul geamului, bunicul s-a ridicat, i-a bătut în geam, iar fața i s-a luminat de razele lunii. Băiatul, când a văzut, s-a speriat așa de tare încât a lăsat vaca și a fugit înspre casă, povestindu-i mamei lui că Dumnezeu i-a arătat chipul colegului său, pe care îl trântise într-o băltoacă zilele trecute.

Într-un sfârșit, băiatul îi cere scuze bunicului meu, iar ei au devenit prieteni buni, atât de buni, că l-am cunoscut și eu pe prietenul său, ascultându-le poveștile.

Îmi este atât de dor de poveștile bunicului meu!

 

Ionescu Iraida-Andreea

Clasa a VII-a A

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Profesor coordonator Ichim Carmen

PROVOCĂRI LITERARE - „AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA”

Bunicul

Eram doar un prichindel când în vacanța de vară mă duceam la bunicii mei. Erau cele mai frumoase zile din viața mea. Toată ziua stăteam pe lângă bunicul meu și vedeam cum trebăluiește prin curte, îmi doream și eu. Așa că bunicul mi-a făcut dintr-o creangă groasă de agud un ciocănel, mi-a dat o scândură dreaptă și o mână de cuie. Asta am făcut toată vara, am bătut cuie într-o scândură. Nimic nu mă putea face mai fericit.

Iar seara după ce bunica îmi pregătea așternutul, mă spăla și mă pregătea de culcare, bunicul se așeza lângă mine și începea să povestească. Povestea până noaptea târziu când eu extenuat dormeam deja, dar totuși auzeam ca prin vis cuvintele lungi și apăsate pe care bunicul cu vocea lui răgușită mi le spunea. Spunea despre copilăria lui pe care și-a petrecut-o într-o cabană în pădure cu părinții lui și aveau grijă de animale. Începea să povestească și despre viscolele și animalele sălbatice ce le dădeau târcoale, dar niciodată nu am auzit sfârșitul. Mereu mă fura somnul în cea mai frumoasă parte. Adoram că în timpul poveștilor bunicul îmi masa spatele cu mâinile lui ca de piatră din cauza muncii grele pe care o făcea zilnic

Mi-ar fi plăcut ca și astăzi să îmi poată povesti, dar nu poate. Când am mai crescut și am început școala nu am mai putut să mă bucur la fel de poveștile din copilăria lui.

Iar într-o zi a devenit înger, iar eu nu am putut să accept asta și uneori îl întâlnesc în vis... îmi este foarte cunoscut chipul lui blând și vocea răgușită.

Dumitrașcu Codruț, clasa a VI-a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela

PROVOCĂRI LITERARE - „AMINTIRI DIN COPLĂRIA MEA”

Din amintirile bunicii

Această frumoasă zi de octombrie, mă îndeamnă să-i fac o vizită bunicii mele, care locuiește la marginea satului. Am luat câteva bucăți de plăcintă, făcute de mama cu o seară înainte. Apoi am pornit cu bucurie spre ea.

Am găsit-o pe bunica stând pe banca de la poartă. Parcă mă aștepta! Am îmbrățișat-o cu mult dor și i-am dăruit bucățile de plăcintă. În ochi se vedea bucuria. Dornic eu de a mai afla câte ceva din amintirile bunicii m-am așezat lângă ea și am rugat-o să-mi povestească o întâmplare din copilăria ei. Ochii ei au început parcă să-i sclipească. Cu o voce duioasă începe să povestească cum tatăl ei a încercat să o învețe să călărească pe căluț, fiindcă trebuia să meargă mult pe jos până la școală. Lecțiile de călărie au durat doar câteva săptămâni deoarece, bietul căluț a suferit un accident și și-a rănit piciorul. Bunica povestește că a îngrijit căluțul cu multă atenție, până s-a vindecat, dar nu a mai învățat niciodată să călărească. O lacrimă i s-a ivit în colțul ochiului.

Întâmplarea povestită de bunica m-a făcut să înțeleg că uneori suntem nevoiți să renunțăm la propriile noastre dorințe, numai pentru a face bine altcuiva.

Baginac Marwin Ioan, clasa a VI-a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

CIOCĂNITOAREA

Într-o friguroasă zi de iarnă, pe când eu eram acasă la bunicii mei de la Coșereni, bunica

era plecată la biserică pentru că era duminică, iar eu am rămas cu bunicul care zice dintr-o

dată :

-Hai, tataie, să-ți spun o poveste de când eram și eu de seama ta, și s-a dus lângă sobă,

dar a pus o geacă pe jos ca să mă așez lângă el.

- Așa, măi tataie, când eram și eu de vârsta ta, făceam multe năzbâtii, dar să-ți spun una

amuzantă. Într-o zi caldă, nu ca asta, era vacanță, nu mergeam la școală și puteam să mă

odihnesc mai mult, dar mereu mă trezea o ciocănitoare care stătea mereu într-un stejar din

fața curții, până într-o zi în care m-am săturat, împreună cu sora și fratele meu și alți copii de

pe stradă. Și cum am ajuns la stejar, vreo zece copii ,ne-am gândit cum să o dăm jos și am

propus să ne urcăm unul peste altul până ajungem la ciocănitoare, și ne urcam din ce în ce

mai mulți până când ultimul copil a reușit să prindă ciocănitoarea dar, în acel moment, un

băiat de mai jos s-a dezechilibrat și am căzut cu toții. În acea zi am fost câștigători, n-am pățit

nimic la căzătură și am scăpat și de ciocănitoare!

- Ce poveste amuzantă, bunicule!

Asta este una dintre sutele de povești spuse de bunicul meu.

Matei Alex, clasa a VII-a A

Școala Gimnazială „ I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Ichim Carmen

PALMARESUL CONCURSULUI DE CREAȚIE LITERARĂ ,,DOR FĂRĂ SAŢIU” - EDIŢIA a XXIX- a

 

Juriul Concursului județean de creație literară și artă plastică ”Dor fără sațiu” a stabilit lista câștigătorilor celei de-a XXIX-a ediții. Având ca tematică ”relația cu divinitatea” concursul s-a bucurat de participarea elevilor  de la liceele din Urziceni, Slobozia, Fetești și Țăndărei. Misiunea membrilor juriului format din: președinte Ion Văduva și membri – Titi Damian, Ana Maria Badea și Nicolae Petrache, a fost una dificilă. După cum au declarat toți, lucrările înscrise în concurs, mai ales cele de la secțiunea proză, au fost excepționale, remarcându-se prin profunzimea și înțelegerea cu care tinerii au tratat acest subiect. Cele mai bune lucrări au ieșit în evidență prin capacitățile extraordinare ale concurenților de a crea un univers ficțional. Tinerii au folosit însă și teme de actualitate, precum intoleranța religioasă. Relația cu divinitatea a fost explorată, de asemena, și prin căutarea Eului. Lucrările premiate la secțiunea poezie au dovedit, printre altele, că liceenii sunt capabili să creeze metafore foarte interesante și totodată să poarte un dialog profund cu divinitatea.

Premiile acordate la această ediție  sunt următoarele:

Marele Premiu ”Dor fără saţiu”: Eftimie Elena – CNMV, Slobozia

Premiul de Excelenţă Constantin Ţoiu: Duţă Adrian - Florin– CNMV, Slobozia

Premiul de Excelenţă Anatol Pavlovschi: Orboiu Cristiana - Alexandra – CNGM, Urziceni

Premiul de Excelenţă Inculeţ Bălan: Avram Cristina - Elena – Liceul Teoretic Paul Georgescu, Ţăndărei

SECŢIUNEA PROZĂ

Premiul I: Ghinea Vlad Mihail – CNGM, Urziceni

Premiul II: Nicoară Filofteia - Adriana – Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia

Premiul III: Goga Bianca - Gabriela – Liceul de Arte Ionel Perlea, Slobozia

Premiul III: Ionel Cristina - Liceul Teoretic Carol I , Feteşti

SECŢIUNEA POEZIE

Premiul I: Răican Bianca - Maria – Liceul Teoretic Carol I, Feteşti

Premiul II: Bonciu Cristian – Liceul Teoretic Paul Georgescu, Ţăndărei

Premiul III: Aiacoboaiei  Denisa – Mariana - CNGM, Urziceni

Menţiuni: 

Iacob Georgiana – Liceul Tehnologic Sfânta Ecaterina, Urziceni

Duţă Alexia- Mihaela – Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia

Cazan Virginica –Daniela – Liceul Teoretic Carol I, Feteşti

Mihăilă Nicola Raisa – CNGM , Urziceni

Marinache Raluca- Gabriela – Liceul de Arte Ionel Perlea, Slobozia

Iordache Cristian – Andrei – CNGM, Urziceni

Păscălin Ana – Maria – Liceul Tehn. Al. I. Cuza, Slobozia

 Andrei Claudiu – Liceul Tehnologic Sfânta Ecaterina, Urziceni

SECȚIUNEA ARTĂ PLASTICĂ

PICTURĂ:

Premiul I – Pompieru Maria - clasa a VIII-a, Colegiul Naţional ,,Grigore Moisil”, Urziceni;

Premiul II – Avrigeanu Carla-Mihaela -clasa a IX-a, Colegiul Naţional ,,Grigore Moisil”, Urziceni;

Premiul III – Munteanu Cristina Andreea- clasa a X-a, Liceul Teoretic ,,Carol I”, Feteşti;

Menţiune -  Costea Mădălina - clasa a X-a, Colegiul Naţional ,,Grigore Moisil”, Urziceni;

DESEN:

Premiul I - Apostol Florinela -  clasa a XII-a, Colegiul Naţional ,,Grigore Moisil”, Urziceni;

Premiul II – Marinache Raluca Gabriela –clasa a X-a, Liceul de Arte ,,Ionel Perlea”, Slobozia;

Premiul III – Dumitraşcu Cătălina – clasa a X-a, Liceul Pedagogic ,,Matei Basarab”, Slobozia;

Menţiune – Nan Diana Georgiana - clasa a IX-a , Liceul Tehnologic ,,Sfânta Ecaterina”, Urziceni.