Bunicul
Eram doar un prichindel când în vacanța de vară mă duceam la bunicii mei. Erau cele mai frumoase zile din viața mea. Toată ziua stăteam pe lângă bunicul meu și vedeam cum trebăluiește prin curte, îmi doream și eu. Așa că bunicul mi-a făcut dintr-o creangă groasă de agud un ciocănel, mi-a dat o scândură dreaptă și o mână de cuie. Asta am făcut toată vara, am bătut cuie într-o scândură. Nimic nu mă putea face mai fericit.
Iar seara după ce bunica îmi pregătea așternutul, mă spăla și mă pregătea de culcare, bunicul se așeza lângă mine și începea să povestească. Povestea până noaptea târziu când eu extenuat dormeam deja, dar totuși auzeam ca prin vis cuvintele lungi și apăsate pe care bunicul cu vocea lui răgușită mi le spunea. Spunea despre copilăria lui pe care și-a petrecut-o într-o cabană în pădure cu părinții lui și aveau grijă de animale. Începea să povestească și despre viscolele și animalele sălbatice ce le dădeau târcoale, dar niciodată nu am auzit sfârșitul. Mereu mă fura somnul în cea mai frumoasă parte. Adoram că în timpul poveștilor bunicul îmi masa spatele cu mâinile lui ca de piatră din cauza muncii grele pe care o făcea zilnic
Mi-ar fi plăcut ca și astăzi să îmi poată povesti, dar nu poate. Când am mai crescut și am început școala nu am mai putut să mă bucur la fel de poveștile din copilăria lui.
Iar într-o zi a devenit înger, iar eu nu am putut să accept asta și uneori îl întâlnesc în vis... îmi este foarte cunoscut chipul lui blând și vocea răgușită.
Dumitrașcu Codruț, clasa a VI-a D
Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Coordonator, profesor Draia Mihaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu