România – anul
2000 !
- ghid pentru
prieteni -
Anul 2000,
august, aeroportul OTOPENI, România...
Rude, flori,
prieteni ! Mă reîntorc după cinci ani, cu valizele pline la greutatea permisă și
cu kilograme în plus, greutate nepermisă la înălțimea mea.
La prima vedere,
schimbări în bine, dar și multe contraste - șosea extra și prostituate
expozându-și fundul gol, ziua în amiaza mare, pe șoseaua de centură a Bucureștiului.
Orașul meu, o
combinație de construcții noi și de ruine, de oameni prosperi și de disperați.
La biserică, lume
din ce în ce mai multă. Cu cât sărăcia și disperarea este mai mare, cu atât
credința este mai puternică. Se roagă și cei avuți pentru că nimic nu e sigur.
Legislație precară, corupție multă.
În posturile
mici, funcționarii refuză cu îndărătnicie orice cadou, poate de teama pierderii
serviciului sau dintr-un sentiment de mândrie națională specific românesc –
sărac și curat !
Cu cât urci în ierarhie, corupția e mai
evidentă, după principiul: ban la ban trage.
Îmi planific
telefonic toate întâlnirile cu prietenii, rudele, foștii colegi, dau atenția
cuvenită întâlnirilor neplanificate, fac multe fotografii cu cei întâlniți și
nu sunt de loc puțini.
Într-un oraș unde
mi-am petrecut peste patruzeci de ani din viață este imposibil să treci
neobservat după o absență îndelungată.
O lună a trecut
ca vântul. La plecare am reîntâlnit în grabă câteva familii de prieteni apropiați
cu care mi-ar fi plăcut să petrec un timp mai îndelungat.
Au rămas multe
întrebări fără răspuns.
America
fascinează pe europeni, așa cum Europa reprezintă o fascinație permanentă
pentru americani !
Canada, o țară
cât un continent, este percepută de români și de mulți alții ca o zonă plină de
mister, țară a ghețurilor, cu pinguinul Apolodor din Labrador și Fram Ursul
Polar pe banchize în derivă, un fel de Americă a Polului Nord.
Teritoriul
Canadei fiind imens, de la un ocean la altul, granița de sud cu Statele Unite
ale Americii, a fost trasată pe hartă cu o linie dreaptă nerespectându-se
relieful natural geografic decît în foarte mică măsură, spre est. Cât privește
istoria, nu s-a căzut încă de acord care istorie este adevărată: a englezilor,
a francezilor sau a amerindienilor, populație băștinașă care există încă, în
număr mare, nefiind exterminată ca la americani.
Printre puținii canadieni care au auzit de
România, imaginea acestei țări din Europa înseamnă, în plan sportiv, Nadia
Comăneci, cu nota zece la Montreal, în plan istoric, Dracula, din scrierile
unui englez, în plan politic, Ceaușescu și Revoluția de la T.V.R.
Doar printr-un
miracol, un film turnat la Hollywood despre Ștefan cel Mare, ar mai avea șansa
să aducă o imagine mai realistă despre plaiurile românești și oamenii lor.
Până una alta,
românii de aici, ambasadori din întâmplare, se descurcă cum pot, cu țuică de
prune, sarmale, mămăligă și mititei, ca să atragă populația locală spre zonele
de adevăr istoric ale nației române.
Și strategia asta
merge de minune ! Canada este o federație de provincii, care are ca sistem
politic o monarhie constituțională și ca șef de stat pe Majestatea Sa Regina
Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a țărilor din Commonwealth, printre care
se numără și Australia.
Regina este
reprezentată pe plan local, în Canada, de un guvernator general, care o dată pe
an susține discursul tronului și în rest oficiază activitățile de protocol
specifice regalității.
Guvernul este
condus de un Prim Ministru care este desemnat de Partidul Conservator sau
Liberal care a câștigat alegerile în urma votului popular.
Spre deosebire de
Statele Unite ale Americii, unde președintele, democrat sau republican, nu
poate fi ales decât dacă s-a născut pe teritoriul S.U.A. și care este selectat
de preferință dintre guvernatorii statelor din uniune, în Canada guvernatorul
general poate fi promovat fără nicio restricție, criteriul unic fiind valoarea
personalității sale.
Din patru în
patru ani, la Palatul Guvernatorului se perindă tot felul de personaje. De când
am ajuns eu în Canada, guvernatori au fost: un diplomat de carieră, urmat de o
scriitoare de origine asiatică, venită în țară la vârsta de șapte ani, apoi o
ziaristă de renume, născută în Haiti și așa mai departe, personalități cu o
solidă cultură, cunoscători de mai multe limbi străine și cu un parcurs de viață
foarte clar din punct de vedere moral.
Deci, șeful
statului, simbolizează cele mai de dorit caracteristici ale unei ființe umane
evoluate:prestanță, demnitate, onoare, simț moral și nivel ridicat de cultură.
Clădirea
Parlamentului, unde își desfășoară activitatea politică deputații și senatorii,
se află situată pe o colină, în capitala Canadei, la Ottawa. Acest impresionant
monument istoric, renumit atât prin vechimea sa, cât și pentru frumusețea
decorațiilor interioare este vizitat în permanenţă de turiști canadieni și de
turiști din toată lumea.
Canada are zece
provincii și trei teritorii spre zona de nord. Fiecare dintre acestea are un
parlament, numit ansamblu național și un prim ministru provincial. Atribuțiile
în conducerea statului sunt repartizate în plan federal și provincial. Canada
este declarată ca o societate bilingvă, vorbitoare de engleză și franceză,
limbi care sunt obligatorii pentru toți funcționarii publici, guvernamentali și
provinciali.
Provincia Quebec
cu capitala în orașul Quebec este preponderent francofonă. În restul țării se
vorbește engleza.
În provincia
Columbia Britanică situată în vestul Canadei, la Oceanul Pacific, a imigrat
foarte multă populație de origine asiatică, venită în valuri istorice:
japonezi, chinezi, etc.
În 1997, după
retrocedarea Hong Kongului de către Coroana Britanică, adică după nouăzeci și
nouă de ani, cum fusese „contractul de închiriere”, China comunistă a preluat o
zonă cu construcții și infrastructură de tip occidental, dar nu a avut prea
multe avantaje de pe urma acestui transfer.
În timp ce regina
Elisabeta era salutată pentru ultima dată de Hong Kong, în calitate de suveran,
prințul Charles se afla în Columbia Britanică la Vancouver, unde
„se mutase” Hong
Kongul. S-au transferat bunuri, bănci și alte valori ale elitei vechii colonii
britanice și populație. Prințul Charles și băieții săi William și Harry sunt
văzuți deseori pe schiuri, în Munții Stâncoși ai Columbiei Britanice, munți de
o mare frumusețe sălbatică.
Din păcate, tot
în acești munți, și-a pierdut viața fiul cel mai mic al fostului prim ministru
al Canadei- Pierre Elliott Trudeau care era un tip exuberant, plin de umor și
un pic extravagant, care a făcut pași de dans în spatele reginei, spre
disperarea maestrului de ceremonie și a reușit să promoveze limba franceză, ca
a doua limbă națională a Canadei, un fapt absolut remarcabil într-o lume cu
preponderență anglofonă.
Fiind deja
bolnav, vestea dispariției fiului său într-o avalanșă și mai ales faptul că nu
a mai fost găsit, cu toate eforturile depuse, i-a scurtat viața.
După moartea sa,
în semn de omagiu, aeroportul internațional din Montreal a primit numele de
Pierre Elliott Trudeau.
După un timp, alt
fiu al său, Justin Trudeau, a devenit prim ministru al Canadei în fruntea
Partidului Liberal.
Povestea prezenței
englezilor pe teritoriul Canadei este legată de refugierea celor rămași fideli
Coroanei britanice loialiștii, în timpul Războiului pentru Independență al
coloniștilor din America de Nord, iar prezența francezilor este legată de
expedițiile lui Jacques Cartier, care a fondat prima citadelă fortificată, pe
malurile fluviului St. Laurent, numită Quebec-adică loc îngust, unde malurile
fluviului se află foarte aproape unul de altul. Aici a intrat în contact cu
triburile locale. Cu cei mai blânzi a făcut negoț, în special de blănuri, iar
cu cei mai agresivi, cu irochezii, s-a războit.
Kanata înseamnă
„sat”, așezare de corturi, în limba unui trib băștinaș și este primul cuvânt pe
care coloniștii l-au auzit și l-au atribuit zonei în care se aflau.
Montrealul,
situat în provincia Quebec, tot pe malul fluviului St. Laurent (Sfântul Laurențiu),
de fapt
înconjurat de
două braţe ale sale, este unul dintre cele mai frumoase orașe de tip european
din continentul nord american, oraș în care se vorbește franceza și engleza în
aceeași măsură.
Vara, la Montreal
lumea mișună pe străzi până spre dimineață, ca în multe orașe europene, ceea ce
nu se întâmplă în celelalte oraşe anglofone care par pustii după căderea serii.
Vara la Montreal
sunt tot felul de festivaluri în aer liber, de jazz, focuri de artificii și
curse auto, care atrag turiști din toată lumea.
Iarna, principala
atracție este hocheyul, sport național care începe să fie practicat de la
vârsta de patru ani.
Pentru a înțelege
relațiile între francezi și englezi, pe acest teritoriu, îți trebuie o mare
finețe în observație, o mare capacitate de a înțelege subtilitățile acțiunilor
de tot felul care au loc și o bună cunoaștere a tradițiilor și a istoricului
relațiilor franco-engleze de pe continentul european, pentru că același lucru
se petrece și aici, poate mai puțin vizibil și mai distorsionat, din cauza
condițiilor specifice acestui creuzet multinațional care este Canada, un
experiment social, un fel de Turnul Babel modern care emite totuși pe o singură
frecvență și încearcă să reunifice limbile lumii, într-o singură limbă,
engleza, limba Imperiului Britanic.
Franceza rămâne
totuși a doua limbă în care, în mod obligatoriu, orice prim ministru trebuie să
se
exprime, pentru că provincia Quebec are o
foarte mare pondere economică și demografică.
Populația Canadei
a crescut cu 5% în 5 ani, ajungând de la 33 milioane de locuitori în 2011, la
35 milioane în 2016, din care aproape un sfert de milion sunt români. Cei mai
mulți vorbitori de limbă română locuiesc în provinciile Ontario, Quebec,
Columbia Britanică și Alberta.
În Montreal și în
Toronto locuiesc câte 50.000 de români, în fiecare metropolă.
Principalul
pericol pentru identitatea culturală românească este pierderea limbii române la
a doua generație. Încheierea Acordului economic și comercial dintre Canada și
Uniunea Europeană (CETA), ridicarea obligativității vizei canadiene pentru cetățenii
români începând cu 1 decembrie 2017 și introducerea zborurilor directe
România-Canada, începând cu iunie 2018, reprezintă noi oportunități pentru
dezvoltarea relațiilor dintre România și Canada.
Românii
canadieni, câţi dintre ei mai au interes, vor continua acest du-te, vino, ca
nişte suveici, încercând să ţeasă, în continuare, relaţiile de suflet între
patria mamă şi ţara de adopţie, dar… ”nu se ştie, nu se ştie, până când!”
Este greu să iei
drumul pribegiei, cu limba română în traistă şi să devii minoritate, pe
pământuri străine, să pleci din spaţiul şi din timpul ţării unde te-ai născut
şi să trăieşti în... decalaj cu ea !
Este greu să
trăieşti în spaţiul ţării unde te-ai născut, dar care, din motive istorice, a
fost... decalat, separat de ţara mamă şi ai devenit minoritar, în alte
împărăţii ! Ai totuşi mângâierea că poţi păstra „ora locală”, timpul ţării
mame, care îţi menţine bătăiile inimii în acelaşi ritm cu ea !
E frumos,
E prea frumos
La
tine-n suflet.
E târziu,
E prea târziu
La mine-n gând.
Împărtăşim,
Împărtăşim
Aceeaşi taină,
Dar cine ştie,
Cine ştie, Până când?!
(cantautor Nicu
Alifantis)
Este greu să
trăieşti în acest timp prezent, acasă, în spaţiul românesc, dar „când simţi că
nu mai poţi, mai poţi puţin” – a spus românul care, pe jos, de trei ori, a dus
steagul tricolor până la Polul Nord !
Cu înţelepciune,
credinţă şi ştiinţă, aflăm, în final, că fiecare om are destinul său, care îl
poartă prin timp şi spaţiu, aşa cum i-a fost hărăzit în această viaţă !
Şi orice pare de nedezlegat,
va rezolva timpul !
Din volumul
Jurnal secret, 2018
