În anul care tocmai
s-a încheiat, am sărbătorit Centenarul nașterii scriitorului, eseistului
și omului de cultură Constantin Ţoiu.
Pentru mine şi colegele mele, a fost un prilej în plus de a-l readuce în
atenţia publicului larg pe marele
scriitor, dar mai ales de a-l face cunoscut, în rândul elevilor din municipiul
nostru, prin organizarea mai multor evenimente.
Primul şi cel mai important pas a fost
tehnoredactarea textelor scrise de Constantin Ţoiu despre Urziceni, în vederea editării cărţii Amintiri dintr-un veac. Această cărticică
a avut menirea să bucure cititorul cu
savuroasele întâmplări petrecute în municipiul nostru, pe vremea când era doar
un ,,târg prăfos’’, dar să îl şi informeze cu privire la vizitele pe care
marele prozator le-a făcut în urbea sa natală, povestite de diverse persoane
care au intrat în contact cu domnia sa, împletite cu părerile acestora despre
personalitatea scriitorului.
Chiar
dacă cunoşteam textele, redactându-le, au prins un alt contur şi m-am simţit
mai apropiată de Constantin Ţoiu, simţind o nostalgie şi o duioşie greu de
descris în cuvinte, un sentiment unic iscat din bucuria de a mă fi născut şi de
a fi copilărit în aceleaşi locuri cu marele prozator, 45 de ani mai târziu.
Am
putut vedea târgul Urzicenilor din vremea copilăriei şi adolescenţei lui Tică (cum
îi spuneau apropiaţii ), ,,un târg aproape faulknerian’’, în care trăiau
laolaltă, alături de majoritarii români, greci, evrei, armeni, sârbi, bulgari,
în înţelegere şi armonie, determinate mai ales de ,,onestitatea
îndeletnicirilor lor’’. Membrii
comunității de romi erau trataţi cu același
respect aici, ei fiind vestiţi lăutari care erau nelipsiţi de la evenimente
vesele ori triste, sau pricepuţi fierari.
Am
mers ,,la pas’’ prin amintirile prozatorului, am trecut pe lângă fierăria La Spiridon,
pe lângă bodega La Ionel şchiopul, pe
lângă binecunoscutul Monument al eroilor
şi am simţit aroma care venea de la cafeneaua lui nea Luca. Am văzut, de asemenea, Renaultul rablagit al lui nea Toma cu care făcea curse
Urziceni-Bucureşti şi invers, drum parcurs în 5-6 ore, din cauza repetatelor pene de cauciuc sau de motor.
L-am
cunoscut pe domnul Tomescu, proprietarul
primului cinematograf din Urziceni, care avea o înfăţişare
înfricoşătoare, fiind veşnic plin de ulei pentru că repara maşinăria de proiecţie şi din această cauză
un film putea dura zece ore.
Am
văzut-o pe diafana Coca Rădulescu, ,,frumoasă şi imaterială’’, aşteptându-l cu
privirea visătoare în poarta casei sale pe marele poet Lucian Blaga, venit
special pentru ea în urbea modestă, atras de aerul ei melancolic, nelumesc…
L-am
văzut pe Tică, viitor student la Facultatea de Litere și Filosofie, alături
de Lică, cel mai bun prieten al său,
viitor student la Medicină, stând într-o zi de vacanţă, pe care ei au simţit-o
ca fiind ultima, înainte de ,,intrarea lor în lume’’ şi luându-şi adio de la
bucuriile lor de băieţi liberi şi fără griji. L-am cunoscut pe prizonierul rus
Vasea, care întrebat fiind cum găseşte el ţara noastră a răspuns: ,,Niet
Kultur’’, arătând prin aceste două cuvinte cât de importantă este educaţia şi cultura
pentru o naţiune…
Dar ceea ce mi-a stârnit cel mai mult sentimentul
de mândrie că aparţin acestor locuri a fost faptul că, atunci când a trebuit să povestească o zi din viaţa lui (29
aprilie) pentru revista ,,Lettre internationale’’, scriitorul a revenit acasă pentru a-şi găsi inspiraţia.
Şi sub pretextul că se gândeşte la discursul pe care îl va ţine când îi va fi
înmânat titlul de Cetăţean de Onoare , a trecut în revistă toate lucrurile
minunate pe care i le-a dat urbea lui natală, sfârşind cu o întâmplare hilară,
în care un soldat din trupele sovietice îl întrebase pe primarul de atunci :
,,Kuda Berlin?’’, adică ,,Unde e Berlinul?’’, iar acesta i-a
arătat cu brațul întins spre
satul Bărbulești, făcând astfel o ,,glorioasă
confuzie’’…
Am
putut simţi mândria scriitorului că este fiu al Bărăganului, al acestei câmpii
atât de rodnice că, aşa cum spune în câteva din scrierile sale, atunci când
ploua aici, se dădeau peste cap toate bursele din Europa şi că în nămolul
pomenit de Ion Ghica în Scrisorile sale,
dacă înfigeai un băţ, peste puţin timp, rodea…
Un
alt gen de activităţi au fost prezentările făcute din biografia marelui
prozator şi lecturarea din textele sale, elevilor care au venit în vizite
organizate la biblioteca noastră.
Vorbindu-le
elevilor despre viaţa şi opera lui ConstantinŢoiu, am încercat să le insuflăm
dragostea pentru meleagurile natale, să îi inspirăm în a-şi crea modele demne
de urmat în viaţă, şi să-i facem să realizeze cât de important este să scrii
despre spaţiul în care trăieşti, cât de valoroase documente de suflet pot
deveni aceste scrieri pentru generaţiile
viitoare.
Elevii
care ne-au vizitat în această perioadă au putut vedea fotografii, manuscrise şi
acte care fac parte din Fondul
documentar național Constantin Ţoiu, deţinut de Biblioteca noastră, care-i poartă numele din anul 2005.
Aceştia
au apreciat foarte mult cartea poştală trimisă de copilul Ticu părinţilor,
de la şcoala gimnazială din Miercurea Ciuc, şi au fost impresionaţi de manuscrisele viitoarelor romane care, chiar dacă au fost dactilografiate, pe
marginea foilor aveau însemnări cu scrisul de mână al autorului.
O altă activitate a constat în publicarea textelor şi fotografiilor marelui
romancier pe pagina noastră de
facebook şi pe blog, care au fost foarte bine primite de public.
Un alt
mod de a sărbători Centenarul a fost
organizarea de expoziţii permanente
de fotografie şi carte atât la
sediul bibliotecii cât şi la unităţile
de învăţământ din localitate. Mulţumim pentru promptitudine şi implicare
doamnelor bibliotecare ale şcolilor şi liceelor cu care am colaborat.
Fotografiile care fac parte din Fondul documentar, îl
înfăţişează pe Constantin Ţoiu în diferite ipostaze: împreună cu prietenii, cu familia, portrete, în
călătorii, la Uniunea Scriitorilor, cu colegi de breaslă, în apartamentul său
din bulevardul Elisabeta, înconjurat de cărţi, la masa de scris, etc… Toate
aceste fotografii, în format A 5, au
putut fi admirate de cetăţenii din Urziceni, în expoziția deschisă în foaierul Centrului
Cultural, începând cu luna iulie.
Activitatea de comemorare propriu - zisă a avut loc în
data de 19 iulie, ziua în care scriitorul și omul de cultură Constantin Țoiu ar
fi împlinit 100 de ani.
Au fost invitaţi domnul Radu Voinescu, preşedinte
al Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii
Scriitorilor din România, scriitorul
Corneliu Vasile şi profesorul Titi Damian, care au vorbit despre opera
domnului Ţoiu. Astfel, cei prezenţi au putut afla că a fost un scriitor cu o personalitate
distinctă, cu un spirit polemic redutabil, un prozator cu un stil original,
lansat târziu, cu cel puţin un roman de mare clasă – Galeria cu viță sălbatică, apărut în 1976 - apreciat atât de
public, dar şi de criticii literari. Talentul scriitorului în elaborarea discursului
este relevant, personajele vorbesc în mod natural, folosind o limbă română de
mare frumuseţe, puritate şi nobleţe. A fost de asemenea subliniat curajul
prozatorului de a trata subiecte care ar fi putut să aibă grave urmări pentru
domnia sa, fiind scrise în perioada
comunistă.
La finalul întâlnirii am ascultat cu
interes intervenţia domnului profesor Ion Văduva, care de asemenea a avut
cuvinte de apreciere la adresa marelui scriitor urzicenean.
Nu pot să închei fără să redau unul dintre
cele mai sugestive texte din care reiese legătura de suflet a prozatorului cu
târguşorul prăfuit din Bărăgan, rostit la o întâlnire cu scriitorii ialomiţeni,
în 1993:
,,Oricâte locuri ai vedea, cel mai important şi emoţionant loc – dacă ai
ceva de spus - rămâne cel pe care ai văzut oamenii prima dată. Pentru mine, la
10, 12,14 ani, Urziceniul era centrul lumii.’’
Aşadar,
de aici, din centrul lumii copilului şi adolescentului Constantin Ţoiu, prin
toate aceste activităţi, am încercat să-i aducem Marelui nostru concetățean un
sincer şi binemeritat omagiu.
Bibliotecar,
Carmen Neacșu
