luni, 23 noiembrie 2020

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA



NĂZBÂTIILE FĂCUTE DE TATĂL MEU

De fiecare dată când îmi privesc părinții o fac cu o deosebită admirație. Ei sunt modelul meu în viață, modelul demn de urmat. Astăzi am hotărât să mă aplec asupra momentelor haioase din copilăria tatălui meu. Aceste informații picante le-am cules, în timp , de la bunica mea , care nostalgică ne povestește cu drag fiecare năzbâtie săvârșită de tatăl meu – copil fiind.
Tatăl meu în copilărie era foarte năzdrăvan. De fiecare dată când mergeau la bunici, în Dobrogea, el și fratele lui, fără să vrea, făceau multe năzbâtii.
Odată, în vacanța de vară, într-o zi toridă, bunica și bunicul au mers la CAP-ul din comuna Coslogea, locul unde își desfășurau activitatea, iar unchiul și tati au rămas singuri acasă. Pe vremea aceea bunicii aveau un cal pe nume Mutu, iar tata avea sarcina de a-i da apă calului ; trebuia să care apa cu găleata, să îi dea să bea, dar din comoditate a zis că mai bine îl duce pe Mutu - calul bunicului, la cișmeaua din sat. Cișmeaua este un loc amenajat unde curge în continuu apă limpede de izvor. Fratele tatei auzind cele spuse de fratele mai mare - tatăl meu, a fost imediat de acord.
Și cum au terminat de înhămat calul, până să apuce copiii să se suie în căruță, acesta a și luat-o la goană stricând un butoi mare de lemn, dar și poarta de acces în gospodăria bunicilor. Calul știind drumul spre locul de muncă al bunicilor nu s-a oprit decât la ei. Vă dați seama ce sentimente îl încerca pe tăticuțul meu văzând gardul dărâmat, butoiul stricat, dar și lipsa calului, cu tot cu atelaj, care accentua și mai mult suferința din sufletul greu încercat al copilului neascultător. Trebuia doar să scoată două găleți de apă de la fântâna din ogradă și să adape calul, însă neascultarea avea urmări tragic. Nu putea să dea vina pe fratele său pentru că era mai mic.
Spre seară bunicul și bunica au venit acasă, bănuind că s-a întâmplat ceva rău din moment ce calul a ajuns la CAP cu tot cu căruță, iar când au văzut poarta cea mare de la intrarea din curte dărâmată, mai să încremenească. Pedeapsa primită de tatăl meu și de unchi nu am aflat-o niciodată, însă cu siguranță a existat.
Vedeți de ce părinții ne zic să fim cuminți, nu că ei au fost niște îngeri, ci că le este frică să nu facem ca ei, să nu repetăm năzbâtiile .
Prin multe alte situații tragico - comice a trecut tatăl meu, însă cea pe care și-o mai amintește bunica și care m-a fascinat și pe care aș vrea să o relatez ar fi o întâmplare din timpul școlii. Tata în școala generală cât și la liceu era foarte conștiincios , învăța foarte bine , încât avea numai 10 pe linie. Era premiantul clasei, fiind comandant de detașament. Era un exemplu demn de urmat, dar ca orice copil mai avea și scăpări.
Într-o zi mergând la școală a văzut că unii din mulții prieteni pe care îi avea jucau baschet. Dânsul vrând să se dea mare cu schemele pe care știa să le facă, a luat mingea și a aruncat-o la coș. Vrând să demonstreze prietenilor că le este superior, se prinse de inelul coșului și dintr-o dată acesta îl aruncă pe tata în sus și pierzându-și echilibrul a căzut, iar la impactul cu solul și-a rupt mâna. Vă dați seama durerea pricinuită de ruperea mâinii, dar cred că mai rău îl durea orgoliul - toți prietenii izbucniră în râs.
Și cum un rău nu vine niciodată singur, în drum spre casă, din neatenție sau din pricina durerii, călcă într-un cui ruginit, care îi trecu prin încălțămintea sportivă și îi intră în picior. De frică să nu fie certat de părinți, tata nu a spus nimănui necazurile pățite. Ajungând acasă își făcu temele și ca un copil cuminte se băgă la somn. Peste noapte însă începu să îl doară tot mai tare mâna dar și piciorul încât a mers, în toiul nopții, la mama lui și i-a povestit totul. Mamaia aflând aventura trăită de fiul ei l-a dojenit, dar nu a rămas indiferentă la suferința lui și au mers la spital.
Vă îndemn să nu faceți ceea ce a făcut dragul meu tată, atunci când a fost copil, cu excepția faptului de a avea 10 pe linie!
Sper că atunci când va citi tăticuțul meu rândurile așternute pe hârtie să nu se supere că am îndrăznit să îi fac publice două din năzbâtiile sale!

Minea Emanuela, clasa a VI -a D
Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Coordonator, profesor Draia Mihaela


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOBLEȚEA LIMBII ROMÂNE

            Într-o întâlnire memorabilă la Uniunea Scriitorilor, prilejuită de lansarea unei antologii, acum câţiva ani, am avut şansa unică...