SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

 

Acălfoaie Delia Corina
Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Profesor coordonator, Ichim Carmen

Dragă Moș Crăciun,

    Știi cum este când lumea nu știe că exișți? Ei bine, eu știu. Acest lucru este un sentiment pe care nu îl doresc nimănui. Cei din jurul meu sunt siguri pe ei, pe deciziile pe care le iau. Eu am fost mereu timidă. De cele mai multe ori, lumea nici nu mă observă. Este ca și cum nici nu exist, sunt invizibilă. Aceste lucruri m-au destabilizat destul de tare în ultimii ani. Dar acum m-am hotărât să mă schimb. Mult timp, în interiorul meu, s-a purtat o luptă. Între schimbarea felului meu de a fi și între cum sunt acum.

    Nu sunt singura căreia i se întâmplă acest lucru. Doar că mie mi se întâmplă din cauza timidității. Altora, din cauza situației financiare. Cred că ei își petrec Crăciunul foarte diferit de al meu. Daca poți să ajungi la ei cu câte ceva, ți-aș fi recunoscătoare. Dacă nu, le poți oferi, te rog, altceva, după părerea mea, mai bun? Daruri sufletești, spirituale. Să aibă mai multă încredere în ei, să nu mai fie demoralizați și, având în vedere comportamentul celorlalți, să fie mândri de cine sunt, de familiile lor. În loc să vii la mine, te rog să mergi la ei! Cred că dacă o să văd că aceștia vor reuși să se mobilizeze și să riposteze batjocurilor, o să reușesc și eu să îmi înving fricile. Cum ar fi, în primul rând, să îmi exprim punctul de vedere.

    Îți mulțumesc pentru timpul acordat și sper că îmi poți îndeplini dorința!

    Cu drag, Delia

 

Nedu Maria
Clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Profesor coordonator, Ichim Carmen

Dragă Moș Crăciun,

    Mă numesc Maria, am 14 ani și locuiesc într-un apartament din Urziceni. Am o familie frumoasă, compusă din 5 membri, părinții, sora și fratele meu. Trecem printr-o perioadă foarte grea la nivelul lumii, din cauza apariției unui virus mortal,Covid-19,care ne-a îndepărtat de cei dragi și în unele cazuri ,a despărțit pentru totdeauna o persoană dragă de familie. De asemenea, școala o facem on-line, de acasă, putând comunica printr-un dispozitiv, telefon, laptop sau tabletă. Sunt recunoscătoare că am posibilitatea de a lucra de pe un dispozitiv, știind ca unii copii nu au posibilitatea de a-și cumpăra unul. Te rog, cât va mai ține aceasta perioadă să-i ajuți pe cei cu probleme financiare. Dacă anul trecut stăteam în jurul mesei de Crăciun, cu prietenii și familia, savurând bucatele pregătite de mama, acum, cât ai vrea să-i vezi pe cei dragi lângă tine, gândul că îi poți îmbolnăvi te distruge. Vreau din tot sufletul să se termine cât mai repede, să revenim la normal, sărutul bunicii pe fruntea mea sa nu mai fie despărțit de o mască și să nu mai fim despărțiți de cei dragi de o măsura de siguranță. Anul acesta nu-mi doresc o jucărie sau o păpușa pe care anii trecuți sigur mi-aș fi dorit-o, o haină sau telefonul cel mai nou apărut, anul acesta îmi doresc fericire și sănătate pentru toate familiile, vreau ca în sufletele oamenilor să nu mai fie ură și zâmbetele lor să împrăștie numai bucurie, iar oamenii să pună sănătatea și familia înainte de orice lucru material.

    Moșule, dacă dorințele anilor trecuți mi le-ai putut îndeplini, te rog să o faci și anul acesta!

    Te îmbrățișez,
    Maria!

 

Marin Maria Izabelle
Clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Profesor coordonator, Ichim Carmen

Dragul meu Moș Crăciun,

    Mă numesc Marin Maria Izabelle, toată lumea îmi spune Iza. Am treisprezece ani și sunt în clasa a 7 a.

    Începând cu anul 2020, coronavirusul și-a făcut apariția în toate țările din lumea asta .Până în anul 2020, toți copiii mergeau la școala, liceu și grădiniță. Pe data de 11 Martie, domnul director a venit în clasă și ne-a spus că„ începând de mâine,12 Martie, timp de două săptămâni nu mai venim la școală. Dar din două săptămâni s-au făcut șase luni. Două luni de stat în casă, în carantină .Eu locuiesc la apartament, să stai două luni de zile închis între câțiva pereți, este înfiorător. Am crezut că acest virus va dispărea în vară, însă nu a fost așa. Am crezut că vom merge normal la școală ,nu a fost așa. Suntem în luna decembrie, iar noi tot acasă suntem. Sunt foarte tristă. Colegii mei sunt triști, oamenii din toată lumea sunt triști. Îți este frică să mai ieși din casă, să nu te infectezi. Sunt în clasa a 7 a, peste un an și jumătate nu o să îmi mai văd colegii. Voiam și noi să ne mai facem amintiri. Să fim acolo, la școală, împreună. Dorința mea cea mai mare este să se anunțe la televizor că: „coronavirusul nu mai există, am învins virusul, puteți reveni la normal. Fără mască, fără distanță fizică, fără alarma care sună la telefon și ne spune că, virusul a crescut în localitatea noastră și să respectăm regulile.” Acestea sunt cuvintele pe care vreau să le aud!

Te rog, Moșule, fă un miracol de Crăciun!
P.S.: N-ar strica o ninsoare ca în povești, Moșule. Stările prin care au trecut toți oamenii sunt de nedescris. Important este să fim sănătoși și să doborâm virusul.
Mulțumesc,
Iza !

 

Udma Cătălina
Clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Profesor coordonator, Ichim Carmen

Dragă Moșule,

    Sunt eu, Cătălina, cea care îți scrie în fiecare an și care își dorește mereu ce este nou apărut. Știi și tu că anul 2020 a fost un an cu multe probleme! Mai întâi virusul care a omorât mii de oameni, mai apoi nelipsita pandemie care ne-a schimbat pe noi ca oameni și ne-a făcut să ne descoperim propria persoană, și când credeam că totul a luat sfârșit a apărut școala online, și lipsa tabletelor pentru cei cu o situație materială mai puțin plăcută a devenit un coșmar pentru viitorul țării !

    Trecând la subiect, de Crăciun, cadourile pe care le-ai pregătit pentru mine, vreau să le primească copiii săraci, deoarece unii dintre ei nu știu sentimentul de bucurie la găsirea cadourilor sub brad, însă ce e și mai dezamăgitor e că unii nu au nici brad. Măcar în ziua Crăciunului să se simtă iubiți și răsfățați de tine, Moșule!

    Cu drag și mari așteptări, Cătălina!

 

SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

 

Dragă Moș Crăciun,

Eu: Moș Crăciun, ceea ce îmi doresc eu de Crăciun este ....
Moș Crăciun: Ce îți dorești, copilaș?
Eu: (Mă panichez și încep să țip isteric.)
Moș Crăciun: Nu te speria, datorită puterilor mele magice pot să vizualizez și să scriu în scrisorile copiilor cuminți pentru a comunica cu ei.
Eu: Deci sunt unul dintre puținii copii așa de cuminți, încât să mă alegi, să vorbești cu mine?
Moș Crăciun: Nu, tu ești una din și mai puținele excepții!
Eu: Mda... Asta are logică deși, sunt dezamăgit de mine. Dar asta nu contează. Ai puțin timp să te întreb câteva lucruri?
Moș Crăciun: Desigur, de aceea am și intrat în scrisoarea ta.
Eu: Mulțumesc! Dumneata chiar nu poți să ajuți omenirea în lupta cu acest virus?
Moș Crăciun: Nu, aici este un lucru mult prea puternic pentru mine.
Eu: Păi cine e mai puternic decât ține? Zeii? Dragonii?
Moș Crăciun: Nu, ceva mult mai puternic.
Eu: Ce este atunci?
Moș Crăciun: Chinezii.
Eu: Devine dubios. Cred că o să trec la altceva. Dumneata, domnule Crăciun ai vreo legătură cu Moș Crăciunul pe care îl prezintă Coca-Cola?
Moș Crăciun: Nu, eu sunt total diferit de ceea ce credeți voi, dar cu toate acestea, nu mă voi arată deoarece nu știu cum ar reacționa lumea.
Eu: Te înțeleg! Următoare întrebare...Știu că sunt nepoliticos cu această întrebare, dar sunt foarte curios.
Moș Crăciun: Spune, nu mă deranjează!
Eu: Dumneata, domnule Crăciun câți ani ai?
Moș Crăciun: Nici eu nu mai țin minte câți ani am. Mă duc să o întreb pe soția mea, ea trebuie să știe.
[5 MINUTE MAI TÂRZIU]
Eu: Moș Crăciun! Moșule!
Moș Crăciun: Gata, am revenit. Am luat certificatul meu de naștere și îți spun acum.... Deci este 1...5..6....8..2..0..3..1..5 și un 7. Nu știu cum se citește numărul asta, deci l-am citit așa.
Eu: Nici eu nu îl înțeleg, așa că îți mulțumesc oricum pentru răspunsuri. Te voi lasă în pace că să mai ai timp și pentru alți copii.
Moș Crăciun: La revedere, Mihai!
Eu: Dar...... mă cheamă Rafael!
Moș Crăciun: Ups... am greșit copilul!
Dan Rafael
Clasa a V-a B, Școala gimnazială „I. H. Rădulescu”
Coordonator, profesor, Ichim Carmen

  

SIMPATICUL MEU MOȘ CRĂCIUN,

    Mă numesc Maria, cred că deja mă știi, din cauza unei nebunii neintenționate. Te rog să mă crezi, imediat ce am ieșit în curte, l-am luat pe Lucky, câniele meu, bănuiesc că-l știi, pentru că astă seară este îmbrăcat în ren, e Rudolf, l-am luat în brațe și l-am scăpat, de ce greu era! Acum, nu avem ce să facem! Ce este important este că nu a fost intenționat! Dar acum vreau să trecem la lucruri mai importante decât greutatea câinelui meu. Moșule, anul acesta am fost chiar cuminte, am încheiat un mic capitol din viața mea, clasele primare. Am început un nou enunț, clasele gimnaziale. Să știi, pentru atunci când străstrănepoții tăi vor ajunge clasa a V a, că vor învăța mai mult și se vor simți foarte bine când vor fi lăudați în fața clasei de profesori, cum m-am simțit și eu. Până acum, totul este ușor și frumos! Îmi place așa de mult să creez, atunci când scriu, îmi curg ideile prin minte una după alta...dar trecem în altă poveste. Anul acesta am trăit o grămadă de lucruri, am visat că am călătorit în toată lumea...am făcut mare parte din timp, teme, dar cel mai important n-am uitat să fiu copil, mi-am trăit o mare parte din copilărie, împreună cu sora mea, Ileana. Moșule, te rog să îmi păstrezi acest secret, Ileana m-a certat și mi-a luat 30 de minute din viață, reproșându-mi că l-am scăpat pe Lucky intenționat. Repet, e un secret pentru că nici mama nu știe! Am cântat și am râs! Moșule, mi-am dat seama că totul este despre copilărie...bine, nu chiar totul! Știi tu că anul trecut ți-am spus. că vreau niște patine albe ca spuma laptelui...și le-am primit...doar că anul acesta m-am mai gândit și cred că m-am decis; nu cadourile sunt cele mai importante lucruri...ci sănătatea. Anul acesta, am avut parte doar de lucruri rele: a început pandemia, au murit din ce în ce mai mulți oameni, unii chiar cunoscuți de-ai mei sau familiei mele, au început să se îmbolnăvească persoanele de fier de lângă tine...Este cumplit! Nu vreau să-mi imaginez...Știi vorba aia, după roz vine și negru, dar totuși cred că nu meritam așa ceva...

    Mi-e teamă că vom trece greu peste acestă furtună de lucruri rele! Mi-e teamă că nu vom putea reuși! Știi...uneori, devin prea fricoasă, și mi-e teamă de foarte multe lucruri...Câteodată sunt încrezătoare și luminoasă, sperând la revenirea vremurilor bune...Dar, gata! Vine perioada ta și eu trebuie să gândesc frumos!

    Moșule, Crăciunul este sărbătoarea binelui, nu-i așa ? Atunci poți să-mi explici și mie de ce nu toți oamenii sunt fericiți? De ce noi, pământenii, nu suntem fericiți de Crăciun? De ce nu putem dormi liniștiți? Știu eu răspunsul acestor întrebări; Nu suntem fericiți de Crăciun pentru că ne este frică de ce ne așteaptă! Tot de aceea nu putem dormi liniștiți. Trebuie să faci ceva!! Deci, mica scrisorică a mea pentru tine va fi așa:

Dragă Moșule,

    Anul acesta am fost cuminte și ca răsplată aș vrea să iei răul dintre noi, și să aduci sănătatea, bucuria, iubire, prosperitatea și acceptarea. Să aduci zânele bune pe această planetă și să iei gândurile și emoțile negative! Du-le cât mai departe și unde este pustiu, căci ele ne-au făcut rău! Așa că, te rog să-mi împlinești această dorință!

    P.S: TE AȘTEAPTĂ LÂNGĂ BRAD, O MICĂ GUSTARE, TE ROG, NU O EVITA! Ți-am pus acolo, paharul cu lapte veșnic, biscuiții cu unt doriți și morcovii binemeritați ai lui Rudolf!

Una dintre fete tale cuminți,

MĂRIUCA

Nițu Maria
Clasa a V-a B, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu.”
Coordonator, Ichim Carmen

 

 

Dragă Moș Crăciun,

    Știu că nu ți-am mai scris de mult. Poate pentru că am crescut și că nu îmi mai doresc păpuși sau lego, mi-am schimbat atitudinea față de Crăciun. Nu mai simțeam sărbătorile de iarnă așa cum obișnuiam să le simt acum câțiva ani când te așteptam cu lapte și cu biscuiți calzi. Prima ninsoare nu mă mai bucură așa de mult. Ba chiar și bradul de Crăciun, drăguțul și îndrăgitul brad de Crăciun și-a pierdut din magia sa.

    Îți mulțumesc că nu ai ocolit niciodată casa mea și mereu mi-ai adus ceea ce îmi doream. Rândul meu a trecut acum, când nu îmi doresc câini din jucărie ce merg cu telecomanda, păpușă Ioana sau castelul făcut din lego al Cenușăresei. Ce m-am mai bucurat atunci când am văzut sub brad cutia mare împachetată în hârtie colorată… Îmi amintesc cum mă trezeam dimineață de la ora șapte, prima din familie și coboram tiptil să mă uit pe ascuns sub brad. Acum că nu mai trebuie să ocolești alte case ale altor copii pentru a-mi aduce mie cadouri, te rog să te duci mai întâi la alți copii și să le dăruiești ceea ce dorești, pentru a-i face fericiți și pe ei.

    După ce termini de împărțit cadourile lor, poți veni și la mine.

Mă bucur că ți-am scris din nou!
Cu drag, Ileana!
P.S. Ceea ce îmi doresc de Crăciun este scris pe hârtia ascunsă în spatele casei! Crăciun fericit!

Nițu Ileana, clasa a VII-a C, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Ichim Carmen

 

 Dragă Moș Crăciun,

    A trecut ceva vreme de când nu ți-am mai scris, mereu aștept cu mare nerăbdare să o fac. Pentru mine , Crăciunul nu mai este de mult doar sărbătoarea și entuziasmul primirii cadourilor materiale. Este cu adevărat cea mai frumoasa sărbătoare: pe lângă sensul sau divin, toți oamenii dăruiesc și primesc de la jucării , până la iubire și bunătate. Acum cred ca știu de ce ai ales sa vii o singură dată pe an: totul este magic de Crăciun. Dar de ce trebuie sa se întâmple doar acum? De ce trebuie sa fim buni doar acum, de ce trebuie ca doar acum sa privim lucruri pe care le avem întregul an cu alți ochi? Știu , pentru ca nu ar mai avea farmec. De ce trebuie sa fim răi și să nu apreciem ceea ce avem mereu, ci doar de Crăciun? Pentru că așa sunt oamenii. Anul acesta nu-mi mai doresc nimic, decât două lucruri: sănătate mie și familiei mele și speranță. Vreau să mă ajuți sa rămân pe drumul meu și să am speranța de a deveni cea mai buna varianta a mea. Poate că nu am tot ce îmi doresc ,dar mereu am avut ceea de ce am avut nevoie pentru o sărbătoare și o viața mai frumoasă. Pentru mine ,tu ai venit mereu în mai multe forme: forma bucuriei, forma curajului și forma cunoașterii. Întotdeauna am avut blândețea de a-mi accepta greșelile și bucuria de a învăța lucruri noi. Crăciunul nu este despre cadouri scumpe sau dezmăț. Dacă ne întreabă cineva despre ce este Crăciunul răspunsul multora ar fi simplu: despre cadouri , ceea de mă întristează. În esență, el este despre pace sufleteasca și compasiune , este despre suflet și familie. Cu toții am uitat să ne bucurăm de împodobirea bradului sau de prima ninsoare, iar astfel realizez cât de mult s-a schimbat Crăciunul , pe măsura ce am crescut. În legătura cu Crăciunul , cu toții primim niște cuvinte legate de credință ,neștiind Semnificația lor proprie, ne mulțumim cu niște îndemnuri legate despre cum ar trebui sa fim mai buni, să dăruim , dar uităm sa le îndeplinim, rămânând in cotidian chiar și cu ocazia unei asemenea sărbători.

    Această sărbătoare nu este doar despre deschiderea cadourilor, este și despre deschiderea sufletului în fața celorlalți. Cu cât oferi mai mult , cu atât vei avea mai mult. Nu-ți scriu din tradiție ,nici măcar ca să-ți cer ceva. Îți scriu ca să-ți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru fiecare zâmbet pe care l-am primit anul acesta, îți mulțumesc pentru ca am realizat lucruri minunate. Îți mulțumesc ție, deoarece tu ești simbolul darurilor, iar eu consider ca fiecare moment frumos este un dar. În ciuda faptului ca ți-am cerut doar două lucruri, sunt convinsă că îmi vei aduce exact ceea ce merit cu adevărat. Oricum , Crăciunul a rămas și va rămâne mereu pentru mine, în sine , un dar. Tot ceea ce îmi amintește de Crăciun mă umple de o bucurie deplina , nemăsurabilă, un sentiment încântător , vrăjit ,inexplicabil. Aș vrea sa fie Crăciun mereu , pentru spiritul lui. Pentru așteptarea ta , pentru colinde , pentru atmosfera aceasta, încărcată de liniște , de calm. Totul este splendid de Crăciun, tocmai de aceea trebuie sa punem preț pe el și să încercăm să nu-l sărim.

    În încheiere, am o ultimă dorință: aceea de a fi cu toții mai buni, tot timpul , pentru ca bunătatea valorează mai mult decât orice pentru cei care o au. Să greșim, și la fel de ușor , sa iertăm. Să iubim, să uităm , sa fim onești, politicoși , să încercăm să înțelegem , să acceptăm, să ne bucurăm , asta îmi doresc. Să evităm superficialul și să mulțumim mai des, să căutam sa fim obiectivi ,în ciuda detaliilor. Mulțumesc că ți-ai făcut timp să-mi citești scrisoarea , baftă!

Cu iubire, Andreea

Constantin Andreea, Clasa a VII-a C, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Ichim Carmen

SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN

 

”SCRISORI CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”

Dragă Moș Crăciun,

    Sunt eu, Alex!

    Nu ți-am mai scris de mult, dar anul acesta chiar îmi doresc câteva lucruri pe care nu le pot face singur. Anul acesta a fost mai diferit ,în martie s-a abătut un virus asupra noastră de care am suferit mai mulți dintre noi. Moșule, vreau ca de anul viitor să scăpăm de acest virus care ne-a schimbat tuturor viețile, vreau să fim sănătoși și să ne îndreptăm spre bine. În ultimul timp, oamenii sunt din ce în ce mai răi și chiar vreau să ne schimbăm cu toții, să fim mai buni, mai înțelegători și să avem grijă unul de celălalt. Pentru familia mea, îmi doresc tot binele și sănătatea, să fie totul bine, să petrecem sărbătorile cum trebuie și îmi pare rău că alții nu-și pot permite nici măcar un minim de condiții pentru Crăciun, dar e mai bine să fie în familie decât să se afunde în bogății. Acum trecem la mine. Eu vreau să o duc bine, să fiu sănătos și ca de anul viitor să mă întorc la școală alături de colegii mei. Vreau sa fiu puțin mai bun, sunt conștient că viața nu o să-mi ofere un loc liniștit în care să nu am nicio grijă, eu trebuie să mă zbat și să am ambiție pentru a obține ceea ce îmi doresc. Vreau și câteva cărți noi în bibliotecă pentru a avea în continuare cu ce să mă relaxez după o zi grea de școală.

    Moșule, doresc ca toată lumea sa aibă un Crăciun fericit!

Cu drag, Alex!

Matei Alex, Clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Ichim Carmen

 

Scrisoare plină de dorințe...

    Este iarnă.

    Casele sunt pline de luminițe de Crăciun și un miros intens de sărbători. Copiii în această seară își pregătesc scrisorile pline cu dorințe. Toți doresc jucării care mai de care mai impresionante.

    Într-o casă mai întunecoasă, stătea o fetiță pe nume Adela. Fetița era singură la părinți iar mama ei era bolnavă și din această cauză sărbătorile erau mai triste pentru ea. Aceasta nu voia cadouri ca toți ceilalți din orășelul ei. În lista pentru Moș Crăciun a scris că dorește să se îmbunătățească starea mamei ei pentru a se bucura de momente frumoase împreună și un trai mai bun. Adela a mai cerut și o carte pe care să o citească deoarece chiar dacă nu se descurca bine, voia să se străduiască, pentru a putea să evolueze. Aceasta a fost scrisoarea Adelei.

Sper ca Moșul să îi aducă tot ce și-a dorit!

Mihalache Bianca, Clasa a V-a B, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Ichim Carmen

 

     Parcă mai ieri stăteam în ușa casei și priveam cum cad primii fulgi de zăpadă ai iernii trecute. Nu știu când timpul a zburat tiptil și iată-mă din nou în luna decembrie. Se spune că este cea mai frumoasă lună din calendar. Odată cu venirea ei, încep sărbătorile de iarnă cu mult așteptații Moș Nicolae și Moș Crăciun. Ca în fiecare an, îi scriu scrisoarea Moșului meu drag⁚

Dragă Moș Crăciun,

    Nu sunt foarte multe lucruri pe care mi le doresc! După cum bine știi, sunt vremuri grele dar, eu pentru toți oamenii din lume mi-aș dori să fie sănătoși și fericiți și să putem petrece toate sărbătorile din nou împreună cu familiile și prietenii noștri. Cu toate că sună ciudat, te rog îndeplinește-mi dorința de a reveni la școală deoarece era mult mai frumos când îmi vedeam profesorii și colegii în fiecare zi. Parcă suntem într-un vis urât care nu se mai termină niciodată. Un singur lucru te mai rog, Moșule, ca în noaptea sfântă de Crăciun, să treci pe la fiecare casă și să aduci zâmbete pe fețele fiecărui copil. Din darurile pe care te-ai gândit să mi le oferi, dăruiește-le celor care au mai multă nevoie de ele. Ca să fiu sigură că dorințele mele s-au îndeplinit, lasă-mi, te rog, sub brad o portocală. Te voi aștepta cu nerăbdare și îți mulțumesc foarte mult pentru toate cadourile pe care mi le-ai adus an de an.

Alessia

Drăgana Maria Alessia, Clasa a V-a B, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Ichim Carmen

 

 Dragă Moş Crăciun,

    Mă numesc Ionescu Iraida Andreea. Îți scriu ca în fiecare an în decembrie. Anul acesta a fost altfel, a fost cum nici în cele mai urâte vise nu credeam că se va întâmpla, să nu mai mergem la școală? Să nu mai ieșim la joacă? Să nu mai mergem în vacanțe? Să-ți fie dor de toți si de toate......Te rog, Moșule, să îmi readuci școala, colegii, profesorii și familia înapoi, să ne reunim, vreau ca anul care vine să fie unul normal, să revăd zâmbetele celor dragi. Nu mai vreau să-mi văd prietenii printr-un ecran. ASTA NU SE NUMEȘTE FERICIRE!

    Știu că îți cer prea mult și sper că poți să-mi îndeplinești dorințele. Mulțumesc din suflet! Sărbători fericite și Crăciun fericit!

Cu drag, Iraida

P.S: Mama a spus că am fost tare cuminte și bună! Mulțumesc !

Ionescu Iraida-Andreea, Clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Profesor coordonator: Ichim Carmen

A apărut primul număr al Revistei AGORA

Revista Agora este revista editată de Biblioteca Municipală Constantin Țoiu și se dorește a fi un loc unde  toți cei implicați în viața cultural - socială a  orașului nostru să se regăsească. 

Primul număr al revistei este dedicat laureaților Concursului de creație literară Dor fără sațiu, ajuns la cea de-a XXIX-a ediție. 

Pentru moment revista apare on-line.

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

NĂZBÂTIILE FĂCUTE DE TATĂL MEU

De fiecare dată când îmi privesc părinții o fac cu o deosebită admirație. Ei sunt modelul meu în viață, modelul demn de urmat. Astăzi am hotărât să mă aplec asupra momentelor haioase din copilăria tatălui meu. Aceste informații picante le-am cules, în timp , de la bunica mea , care nostalgică ne povestește cu drag fiecare năzbâtie săvârșită de tatăl meu – copil fiind.

Tatăl meu în copilărie era foarte năzdrăvan. De fiecare dată când mergeau la bunici, în Dobrogea, el și fratele lui, fără să vrea, făceau multe năzbâtii.

Odată, în vacanța de vară, într-o zi toridă, bunica și bunicul au mers la CAP-ul din comuna Coslogea, locul unde își desfășurau activitatea, iar unchiul și tati au rămas singuri acasă. Pe vremea aceea bunicii aveau un cal pe nume Mutu, iar tata avea sarcina de a-i da apă calului ; trebuia să care apa cu găleata, să îi dea să bea, dar din comoditate a zis că mai bine îl duce pe Mutu - calul bunicului, la cișmeaua din sat. Cișmeaua este un loc amenajat unde curge în continuu apă limpede de izvor. Fratele tatei auzind cele spuse de fratele mai mare - tatăl meu, a fost imediat de acord.

Și cum au terminat de înhămat calul, până să apuce copiii să se suie în căruță, acesta a și luat-o la goană stricând un butoi mare de lemn, dar și poarta de acces în gospodăria bunicilor. Calul știind drumul spre locul de muncă al bunicilor nu s-a oprit decât la ei. Vă dați seama ce sentimente îl încerca pe tăticuțul meu văzând gardul dărâmat, butoiul stricat, dar și lipsa calului, cu tot cu atelaj, care accentua și mai mult suferința din sufletul greu încercat al copilului neascultător. Trebuia doar să scoată două găleți de apă de la fântâna din ogradă și să adape calul, însă neascultarea avea urmări tragic. Nu putea să dea vina pe fratele său pentru că era mai mic.

Spre seară bunicul și bunica au venit acasă, bănuind că s-a întâmplat ceva rău din moment ce calul a ajuns la CAP cu tot cu căruță, iar când au văzut poarta cea mare de la intrarea din curte dărâmată, mai să încremenească. Pedeapsa primită de tatăl meu și de unchi nu am aflat-o niciodată, însă cu siguranță a existat.

Vedeți de ce părinții ne zic să fim cuminți, nu că ei au fost niște îngeri, ci că le este frică să nu facem ca ei, să nu repetăm năzbâtiile .

Prin multe alte situații tragico - comice a trecut tatăl meu, însă cea pe care și-o mai amintește bunica și care m-a fascinat și pe care aș vrea să o relatez ar fi o întâmplare din timpul școlii. Tata în școala generală cât și la liceu era foarte conștiincios , învăța foarte bine , încât avea numai 10 pe linie. Era premiantul clasei, fiind comandant de detașament. Era un exemplu demn de urmat, dar ca orice copil mai avea și scăpări.

Într-o zi mergând la școală a văzut că unii din mulții prieteni pe care îi avea jucau baschet. Dânsul vrând să se dea mare cu schemele pe care știa să le facă, a luat mingea și a aruncat-o la coș. Vrând să demonstreze prietenilor că le este superior, se prinse de inelul coșului și dintr-o dată acesta îl aruncă pe tata în sus și pierzându-și echilibrul a căzut, iar la impactul cu solul și-a rupt mâna. Vă dați seama durerea pricinuită de ruperea mâinii, dar cred că mai rău îl durea orgoliul - toți prietenii izbucniră în râs.

Și cum un rău nu vine niciodată singur, în drum spre casă, din neatenție sau din pricina durerii, călcă într-un cui ruginit, care îi trecu prin încălțămintea sportivă și îi intră în picior. De frică să nu fie certat de părinți, tata nu a spus nimănui necazurile pățite. Ajungând acasă își făcu temele și ca un copil cuminte se băgă la somn. Peste noapte însă începu să îl doară tot mai tare mâna dar și piciorul încât a mers, în toiul nopții, la mama lui și i-a povestit totul. Mamaia aflând aventura trăită de fiul ei l-a dojenit, dar nu a rămas indiferentă la suferința lui și au mers la spital.

Vă îndemn să nu faceți ceea ce a făcut dragul meu tată, atunci când a fost copil, cu excepția faptului de a avea 10 pe linie!

Sper că atunci când va citi tăticuțul meu rândurile așternute pe hârtie să nu se supere că am îndrăznit să îi fac publice două din năzbâtiile sale!

Minea Emanuela, clasa a VI -a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

Amintiri din copilăria unei persoane apropiate

Nu o dată treceam pe la casă bunicilor. Încă din poartă parcă soarele strălucește altfel, încălzește primitor ascunzându-se printre crengile copacilor cu amintiri ce stau de veghe memoriei noastre.

            Și bunicii stau în oraș, dar vin des la curte. Aici se adună amintirile, se socotesc verile și se spun poveștile, întâmplările trăite. Lângă poartă vin oameni pe lângă care a trecut vremea, nu se mai grăbesc. Unii ascultă muzică dau zor prin ogradă, alții privesc frunzele care s-au prins într-un fel de joc de legănare.

Aici se adună dorul, aici se ascultă poveștile lui Cristian un om de 78-80 de ani trecut prin multe ale vieții.

Spune că într-o seară de Crăciun a primit un cățeluș pe care l-a botezat Musilică. De atunci erau nedespărțiți, îl alinta, îl ținea în brațe, se juca cu el și chiar dormea cu el. La un moment dat Musilică din când în când ofta noaptea. Toate se întâmplau de la faptul că noaptea erau vizitați de cineva din poveste. I se părea că alergau amândoi pe un drum ce se pierdea printre lanuri de grâu cu maci înfloriți fiind întâmpinați de o față îmbrăcată în alb pierzându-se într-o ceață albastrie dincolo de capătul livezii de cireși pe rod ,în care se adunase seva pământului cu binecuvântarea luminii și căldurii soarelui. Semn că viață este un dar al lui Dumnezeu că omul să se bucure de toate ale ei.

Chiar dacă se crăpase de ziuă și poate visul se împrăștiase iar zările cântau, totul a fost atât de real și chiar și în ziua de azi rămâne în suflet incertitudinea dacă aceea întâmplare a fost reală sau a fost doar un vis.

Badea Alexandru, clasa a VI-a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela

PROVOCĂRI LITERARE - AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA

Amintire cu un bunic mic și năzdrăvan

Stăteam la povești cu bunicul meu, mai ales iarna când se întuneca devreme. Îmi povestea din copilăria lui întâmplări triste, dar și amuzante.

Avea șapte ani când a început al Doilea Război Mondial, cum tatăl lui plecase pe front și mama lui mergea la muncile câmpului, iar el trebuia să aibă grijă de frații lui mai mici, el având doar șapte ani, nu știa nici lampa s-o aprindă seara, când mama lui întârzia cu căruța cu boi pe câmp.

Îmi spunea cum au venit rușii și le-au luat caii și nu aveau cu ce ara bucata lor de pământ. Îmi amintesc o întâmplare drăguță din copilăria sa pe care o povestea tare frumos bunicul.

Având vreo 11 ani, era în clasa a V-a și un coleg de la școală îl necăjea, îl bătea. Școala era construită în mijlocul satului lângă biserică, pe un islaz, unde pășteau vacile și oile satului. Ca să se răzbune pe băiat, bunicul a furat cheile tatălui de la biserică, străbunicul fiind dascăl, se ocupa și de întreținerea bisericii.

Într-o seară, fără să observe tatăl său, a luat cheile de unde erau puse și a mers în biserică, a intrat în altar și s-a așezat la o fereastră, așteptând să treacă colegul său cu vaca de funie spre casa lui.

Când a ajuns în dreptul geamului, bunicul s-a ridicat, i-a bătut în geam, iar fața i s-a luminat de razele lunii. Băiatul, când a văzut, s-a speriat așa de tare încât a lăsat vaca și a fugit înspre casă, povestindu-i mamei lui că Dumnezeu i-a arătat chipul colegului său, pe care îl trântise într-o băltoacă zilele trecute.

Într-un sfârșit, băiatul îi cere scuze bunicului meu, iar ei au devenit prieteni buni, atât de buni, că l-am cunoscut și eu pe prietenul său, ascultându-le poveștile.

Îmi este atât de dor de poveștile bunicului meu!

 

Ionescu Iraida-Andreea

Clasa a VII-a A

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Profesor coordonator Ichim Carmen

PROVOCĂRI LITERARE - „AMINTIRI DIN COPILĂRIA MEA”

Bunicul

Eram doar un prichindel când în vacanța de vară mă duceam la bunicii mei. Erau cele mai frumoase zile din viața mea. Toată ziua stăteam pe lângă bunicul meu și vedeam cum trebăluiește prin curte, îmi doream și eu. Așa că bunicul mi-a făcut dintr-o creangă groasă de agud un ciocănel, mi-a dat o scândură dreaptă și o mână de cuie. Asta am făcut toată vara, am bătut cuie într-o scândură. Nimic nu mă putea face mai fericit.

Iar seara după ce bunica îmi pregătea așternutul, mă spăla și mă pregătea de culcare, bunicul se așeza lângă mine și începea să povestească. Povestea până noaptea târziu când eu extenuat dormeam deja, dar totuși auzeam ca prin vis cuvintele lungi și apăsate pe care bunicul cu vocea lui răgușită mi le spunea. Spunea despre copilăria lui pe care și-a petrecut-o într-o cabană în pădure cu părinții lui și aveau grijă de animale. Începea să povestească și despre viscolele și animalele sălbatice ce le dădeau târcoale, dar niciodată nu am auzit sfârșitul. Mereu mă fura somnul în cea mai frumoasă parte. Adoram că în timpul poveștilor bunicul îmi masa spatele cu mâinile lui ca de piatră din cauza muncii grele pe care o făcea zilnic

Mi-ar fi plăcut ca și astăzi să îmi poată povesti, dar nu poate. Când am mai crescut și am început școala nu am mai putut să mă bucur la fel de poveștile din copilăria lui.

Iar într-o zi a devenit înger, iar eu nu am putut să accept asta și uneori îl întâlnesc în vis... îmi este foarte cunoscut chipul lui blând și vocea răgușită.

Dumitrașcu Codruț, clasa a VI-a D

Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”

Coordonator, profesor Draia Mihaela