Amintire cu un bunic mic și năzdrăvan
Stăteam la povești cu bunicul meu, mai ales iarna când
se întuneca devreme. Îmi povestea din copilăria lui întâmplări triste, dar și
amuzante.
Avea șapte ani când a început al Doilea Război
Mondial, cum tatăl lui plecase pe front și mama lui mergea la muncile câmpului,
iar el trebuia să aibă grijă de frații lui mai mici, el având doar șapte ani,
nu știa nici lampa s-o aprindă seara, când mama lui întârzia cu căruța cu boi
pe câmp.
Îmi spunea cum au venit rușii și le-au luat caii și nu
aveau cu ce ara bucata lor de pământ. Îmi amintesc o întâmplare drăguță din
copilăria sa pe care o povestea tare frumos bunicul.
Având vreo 11 ani, era în clasa a V-a și un coleg de
la școală îl necăjea, îl bătea. Școala era construită în mijlocul satului lângă
biserică, pe un islaz, unde pășteau vacile și oile satului. Ca să se răzbune pe
băiat, bunicul a furat cheile tatălui de la biserică, străbunicul fiind dascăl,
se ocupa și de întreținerea bisericii.
Într-o seară, fără să observe tatăl său, a luat cheile
de unde erau puse și a mers în biserică, a intrat în altar și s-a așezat la o
fereastră, așteptând să treacă colegul său cu vaca de funie spre casa lui.
Când a ajuns în dreptul geamului, bunicul s-a ridicat,
i-a bătut în geam, iar fața i s-a luminat de razele lunii. Băiatul, când a
văzut, s-a speriat așa de tare încât a lăsat vaca și a fugit înspre casă,
povestindu-i mamei lui că Dumnezeu i-a arătat chipul colegului său, pe care îl
trântise într-o băltoacă zilele trecute.
Într-un sfârșit, băiatul îi cere scuze bunicului meu,
iar ei au devenit prieteni buni, atât de buni, că l-am cunoscut și eu pe
prietenul său, ascultându-le poveștile.
Îmi este atât de dor de poveștile bunicului meu!
Ionescu Iraida-Andreea
Clasa a VII-a A
Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Profesor coordonator
Ichim Carmen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu