OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - BULANDRA, Alexandru (pseudonimul lui Alexandru Buleandră)

 BULANDRA, Alexandru (pseudonimul lui Alexandru Buleandră) n. 27 oct. 1954, Ianca, jud. Brăila.

Om de cultură, filosof, eseist, istoric literar, folclorist

     

            Fiul lui Constantin, cadru militar, originar din com. Curcani, jud. Călăraşi, şi al Vladei, casnică, originară din com. Colilia, jud. Ialomiţa. Este nepotul actorului, dramaturgului şi poetului Ion Buleandră. Urmează cursurile Liceului teoretic din Urziceni,  promoţia 1973 şi pe cele universitare la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, promoţia 1978.

            După armată, la 20 de ani, s-a căsătorit cu fosta colegă de liceu, studentă la Academia de Studii Economice București, Elena Balcan –  acum, cu pseudonimul Lili Balcan, este scriitoarea ialomițeană binecunoscută și apreciată de la revista Helis. Are doi copii, Iulia și Andrei, și un nepot – Rareș.

             A fost director al Casei Orăşeneşti de Cultură (1981-1987) și președinte al Comitetului de cultură (1981-1989),  iar din 1990  până în anul 2007,  bibliotecar responsabil, apoi, până  la pensionare, în 2017,  manager al Bibliotecii Municipale „Constantin Ţoiu”. Având acest statut și rol comunitar, a promovat activ, în întreaga activitate,   valorile culturale,  memoria locală, creativitatea tinerei generaţii şi  excelenţa în comunitate şi în afara ei.  A răspuns nevoii de modele ale concetățenilor organizând numeroase întâlniri cu scriitorii și critici literari,  actori și regizori de teatru și film, cu mari pictori contemporani și oameni de știință.

    S-a  ocupat de editarea revistei trimestriale Magazin de Urziceni (1990-2008),  finanțată din bugetul Primăriei, cu un tiraj de 1500 exemplare, care reprezenta imaginea dinamică a localităţii văzută de locuitorii de diferite vârste şi profesii, precum şi dovada vie a rolului Bibliotecii ca instituţie comunitară ce serveşte nevoia de informare, afirmare şi promovare prin scris a cetățenilor şi instituţiilor din Urziceni. A fost coautor și editor, în 1996, a  Monografiei Municipiului Urziceni. A realizat studiul introductiv și a contribuit la reeditarea primei monografii a  târgului de altădată - Nicolae Thomescu-Baciu ”Urzicenii cu 24 ilustrațiuni” (1943). A îngrijit apariția  volumului de memorii ”Amintiri din Urziceni” al eminentului dascăl octogenar Vasile Ichim și al volumului de poezii ”Dragostea în limba română” de Inculeț Bălan. A scris studiul introductiv și a editat  volumul de memorii ”Oameni care nu mai sunt” de Dumitru M. Ranetescu  (2016). În 2017, la încheierea activității,  a publicat antologia ”Din Fondul documentar al Bibliotecii Municipale Constantin Țoiu Urziceni”.

      A fost un apropiat al marelui prozator, eseist și om de cultură Constantin Țoiu, născut la Urziceni. În 1996, când Urzicenii aniversau 400 de ani de atestare documentară,  l-a propus  şi a devenit primul Cetăţean de Onoare a localităţii.  În decembrie 2005, Domnia Sa  a fost de acord ca Biblioteca  din urbea natală să-i poarte numele, fapt consemnat în actul semnat la notariat: Biblioteca Municipală ”Constantin Țoiu” Urziceni, județul Ialomița.  Până în anul 2012, patronul spiritual  a donat Bibliotecii  fotografii, documente de familie și manuscrise,  aceasta devenind  astfel singura deținătoare din țară  a  moștenirii sale documentare. După o muncă  asiduă de cercetare, Alexandru Buleandră  a  publicat antologia „Urzicenii în viața și opera scriitorului Constantin Țoiu” (Editura Star Tipp, 2012),  volumul Constantin Ţoiu „Jurnal intim”, versiune de Alexandru Bulandra (Editura Paideia, 2015) și culegerea ”Din Fondul documentar al Bibliotecii Constantin Țoiu ” (Editura Helis, 2017) – cărți ce reprezintă  formele prin care a valorificat acest fond documentar.

         . În “Revista de filosofie” a Academiei Române publică patru studii: cel de debut -“Istoricitatea bunului simţ şi alternativele devenirii moralităţii practice”(5/1986), urmat de “Buna-credinţă şi buna-cuviinţă ca dimensiuni ale bunului simţ” (5/1987), “Protoetica sau despre întemeierea morală a cronicilor româneşti” (5/l988) şi “Eminescu şi etica dezvoltării organice”(4/l989).    

             Este membru  al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti de Critică, Eseistică şi Istorie Literară (2010), al Asociaţiei culturale Helis (2007) și al Societății Scriitorilor Târgovișteni (2009).
              Scrieri: „Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară”, Editura Helis, Slobozia, 2006; „Experimentul Iov”, Editura Helis, Slobozia, 2007, Editura Paideia, 2008; „Tainele Mioriţei. O lectură în cheie masonică a baladei Mioriţa de Vasile Alecsandri”, Editura Helis, Slobozia, 2008; „Nevoia de poveste, eseuri şi aplicaţii”, Editura Paideia, Bucureşti, 2008; „Masca păcurarului. Al treilea raport de cercetare în cazul Mioriţa”, Editura Helis, Slobozia, 2009; „El experimento Job”, traducere  în limba spaniolă de  Gabriela Banu, Editura Logos, Bucureşti, 2009;  „Mioriţa - povestea unei capodopere”, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2008; „Mioriţa. Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa. Tainele Mioriţei. Masca păcurarului.”, Editura Paideia, Bucureşti, 2011; „Minunata istorie a Cărţii lui Iov”, Editura Paideia, Bucureşti, 2011; „Iov, Socrate şi Divinitatea”, Editura Paideia, Bucureşti, 2013; „Iisus şi Proiectul Asaltul Cerului”, Editura Paideia, Bucureşti, 2014; „Iisus, Pavel şi Al Doilea Isaia”, Editura Paideia, Bucureşti, 2016;  ”Metamorfoze biblice ale psihologiei urâtului genial. Cazul poetului și profetului Al Doilea Isaia”, Editura Paideia, 2019; ”Iisus esenianul și mama Lui, Maria. O analiză de psihologie individuală”, Editura Paideia, 2020.

                   Cărțile semnate  de Alexandru Bulandra se bucură de aprecieri atât în țară cât și în străinătate, ele  aflându-se nu numai în bibliotecile din România ci și în mari biblioteci din Statele Unite ale Americii și Germania: Bayerische Staatsbibliothek, München, Germany,  Harvard  College Library, Columbia University Libraries, Princeton University Libraries, Library of Congress, University of Pittsburgh ș.a.

Constantin Ţoiu, „Jurnal Intim”, versiune de Alexandru Bulandra, Editura Paideia, Bucureşti, 2015
             La finalul carierei de bibliotecar a publicat volumul  Alexandru Buleandră, Din Fondul Documentar al Bibliotecii Municipale Constantin Ţoiu, editura Helis, 2017.

           În calitate de editor, s-a îngrijit de apariţia următoarelor volume: Monografia Municipiului Urziceni, 1996, unde este coautor,  Explozia bobului de nisip, antologia  Concursului Judeţean de Creaţie literară Dor fără saţiu, cu prefaţă, editura Star Tipp, 1998, Nicolae Thomescu-Baciu, Urzicenii cu 24 ilustraţiuni, cu studiu introductiv, editura Anca, 2007, Vasile Ichim, Amintiri din Urziceni, cu prefaţă, editura Anca, 2008, Urzicenii în viaţa şi opera scriitorului Constantin Ţoiu, antologie, cu articole înserate şi prefaţă, editura Star Tipp, 2012, Dumitru M. Ranetescu, Oameni care nu mai sunt..., cu studiu introductiv, editura Helis 2016, Inculeţ Bălan, Dragostea în limba română, Poezii, cu prefaţă,  editura Helis, 2017.

            A fost redactor-şef al revistei trimestriale Magazin de Urziceni, care a apărut între anii 1990-2008.

Referinţe critice:
Aureliu Goci, „Reactualizarea dosarului Mioriţa”, în „Helis”, septembrie 2006, p. 1; Theodor Codreanu, „Romanitate şi occidentalizare”, în vol. „A doua schimbare la faţă”, Princeps Edit, Iaşi, 2008, pp. 115-123; Ion Roşioru, „Cazul eternei Mioriţa”, în „Prosaeculum”, nr. 3, 2007, pp.73-74; Liviu Grăsoiu, „Demonstraţie binevenită”, în „Convorbiri Literare”, noiembrie 2007, pp. 54-55; Valeria Manta Tăicuţu, „Cazul Mioriţa”, în „Prosaeculum”, nr. 2, 2007, pp. 28-30; Şerban Codrin, „Vasile Alecsandri între genialitate şi ignorare”, în „Helis”, decembrie 2006, pp.15-16; Nicolae Stan, „O cercetare explozivă”, în „Helis”, ianuarie 2007, p.1; Ion Roşioru, „Recitirea Mioriţei în cheie masonică”, în „Prosaeculum, nr. 6, 2008, pp.146-147; Aureliu Goci, „Lumea postmodernă şi Mioriţa cosmică”, în vol. „Mioriţa” de Alexandru Bulandra, Editura Paideia, 2011,pp. 578-581; Dumitru Manolache, „Minunata istorie a Cărţii lui Iov”, în Ziarul „Lumina”, 5 august 2011, p.2; Titi Damian, „ Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa,de Alexandru Bulandra”, în vol. „Fidelitatea lecturii”, Editura Editgraph, 2011, pp.248-252.  Nicolae Drăguşin, „Cartea lui Iov într-o lectură laică, raţională şi umană”, în „Studii teologice”, nr. 2/2012, pp. 269-272; Marius Augustin Drăghici, „De ce nu este Mioriţa operă folclorică”, în „Revista de filosofie” nr.4/2017, pp. 491-514 şi în volumul Claudiu Baciu, Marius Dobre (Coord.), „Mioriţa” în cumpăna vremurilor. Perspective filosofice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2016.

Opinii critice:

              „Ca student la Filosofie în debutul anilor 1970, Alexandru Bulandra mi-a rămas în minte ca un om luminat de convingeri. El credea în ideile filosofilor, era un utopist moral autentic. Sigur atunci. Dovedit şi acum. Atunci era, esenţialmente, socratian. Dar un Socrate prelungit prin Kant.  Nici nu este de mirare  pentru că Profesorul său iubit şi respectat era mereu, şi atunci şi în timpurile ulterioare, nimeni altul decât Niculae Bellu, autorul monumentalei cărţi Etica lui Kant. Ajungem, astfel,  la substanţa cărţilor lui Alexandru Bulandra: viaţa oricărei fiinţe omeneşti n-are niciun rost dacă nu are conţinută în ea şi o dimensiune morală. Nu numai o componentă etică, ci şi o miză etică intrinsecă. Or, dacă sensul vieţii în marile mituri şi religii ale lumii era legat de încercările omului, iar cel mai încercat credincios în monoteism s-a dovedit a fi Iov, atunci, Alexandru Bulandra, deloc întâmplător, i-a dedicat acestuia o întreagă carte.” (Vasile Morar, Un împătimit de idei şi fapte exemplare, prefaţă a cărţii Iov, Socrate şi divinitatea. pp. 7-10)

            „De multă vreme n-a mai pătruns în eseistica românească un nume de forţă ca acela al domnului Alexandru Bulandra, care prin cărţile sale a depăşit o analiză strict literară şi literală spre un demers filosofic cu amplitudine şi cu multe reverberaţii cognitive. Aş spune că dl. Bulandra a făcut o interpretare epocală Mioriţei. (...) Domnul Bulandra este un eseist subtil, cu bună logică şi argumentaţie filosofică, dar mai ales este şi un bun condeier. Acest lucru îl diferenţiază de alţii: dânsul scrie ca un scriitor şi gândeşte ca un filosof. Este ultima personalitate remarcabilă venită în eseul şi critica literară românească.” (Aureliu Goci, „Experimentul Iov”, în „Helis”, august 2008, p. 16);
              „Dacă Nicolae Manolescu se mulţumeşte cu a emite doar presupuneri, punând la îndoială existenţa însăşi a folclorului ca valoare artistică, dat fiind că variantele la Mioriţa sunt inferioare artistic versiunii Alecsandri, demonstraţia acestei ipoteze o face Alexandru Bulandra într-o amplă şi elaborată lucrare  Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară. Ancheta pare a avea toate datele unei investigaţii temerare, fără cusur. Autorul  priveşte lucrurile din perspectiva autosacrificării lui Alecsandri ca mare poet, atribuind propriile creaţii poporului român spre a-i convinge pe străini de geniul acestuia în bătălia pentru emanciparea occidentală a patriei. Recunosc că la domnul Bulandra demonstraţia este impresionantă.” ( Theodor Codreanu, „Romanitate şi occidentalizare”, în vol. „A doua schimbare la faţă”, Princeps Edit, Iaşi, 2008, pp. 115-123);
     

       „Alexandru Bulandra a optat pentru o formulă stilistică proprie, originală, luând tonul unui anchetator care, la un proces desfăşurat după atâtea decenii, se doreşte justiţiar, neapelând însă la peroraţii impresioniste, ci la argumente de ordin istoric, filologic, psihologic, pătrunzând adânc în mentalităţi greu de acceptat astăzi, ca şi în detaliile întregii poezii şi chiar proze lăsate de V. Alecsandri. (...) Reluând o discuţie veche, Alexandru Bulandra demonstrează că orice subiect într-adevăr serios poate rămâne captivant şi are şanse în revederea ierarhiilor acceptate.” (Liviu Grăsoiu, „Demonstraţie binevenită”, în „Convorbiri Literare”, noiembrie 2007. pp.54-55).

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - INCULEȚ BĂLAN - Poet (n. 19 III 1958 – m. 2 sept. 1986)

 

       Poetul Inculeţ Bălan s-a născut la Urziceni, tatăl Constantin, contabil şef la I.A.S. Borăneşti, mama Maria, casnică. Este absolvent al Liceului real-umanist Urziceni, promoţia 1977.

      Peste numai câteva luni avea să ia naştere Cenaclul literar artistic „Dor fără saţiu”, matca unde s-au format şi afirmat toţi scriitorii din Urziceni. Iată mărturia peste timp a poetului, reprodusă în revista “Magazin de Urziceni” nr. 1, din 1 decembrie 1992: „ Eram o mână de copii abia unşi ca

absolvenţi de liceu, implicit teribili, puţin cam neconformi în raport cu ceilalţi, puţin cam dornici de-a-mbrăţişa, dacă se putea, tot pământul, şi mai mult visători, încât, nici nu ajunsesem

bine să constituim oficial grupul nostru (deci să purtăm un nume), că şi vedeam seri încinse la temperature spiritelor noastre, volume, reviste, opere-rock, piese de teatru jucate în regie proprie de trupa cenaclului, şi culmea, nici unul nu ştia să cânte. Asta era prin august 1977.

Am ştiut că suntem “Dor fără saţiu” pe 10 august 1977,când subsemnatul împreună cu poetul Gheorghe Dobre, am jurat că aşa ne vom numi.”

       Până la decesul  prematur, a activat ca instructor cultural la Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate. Aici a adus zeci de tineri talentaţi  pe care i-a îndrumat cu  nobleţe şi har. A organizat aproape o sută de spectacole de poezie şi muzică ce au mângâiat inimile miilor de spectatori din zeci de localităţi ale judeţului Ialomiţa, din Buzău şi Bucureşti.

       L-a atras, de asemenea,  arta fascinantă a teatrului. În 1985, a debutat cu succes în spectacolul cu piesa “Iancu la Hălmagiu” de Paul Everac. Momentul întâlnirii cu Avram Iancu, în acest mare spectacol, a rămas un eveniment emoţionant în inimile spectatorilor din Urziceni şi Slobozia.

        Poezia însă a fost întotdeauna împărăţia sa de rai, unde se dezbrăca de toate necazurile şi zbuciumul vieţii. A cântat în poeziile sale iubirea, câmpia nesfârşită a Bărăganului, dar a înfierat în versurile sale meschinăria, calculele negustoreşti ale celor deveniţi robi ai banului, ai “diavolului galben”.

        În anul 2017, la editura Helis din Slobozia, prin grija scriitorului Alexandru Buleandră, managerul Bibliotecii Municipale “Constantin Ţoiu”, apare volumul postum Inculeţ Bălan Dragostea în limba română, cuprinzând poemele din manuscrisul cu acelaşi titlu descoperit de domnul Nicolae Cristea şi donat Bibliotecii,  pe cele colecţionate de profesorul şi mentorul său Anatol Pavlovschi,  subsumate secţiunii Exerciţiu de sinceritate, şi pe acelea  primite de la poeţii şi publiciştii Gheorghe Dobre - Spovedania vraciului sub apăsarea propriei meniri - şi Marian Ghiţeanu - Pledoarie pentru părăsirea turnului de fildeş. Cartea poetului Inculeţ Bălan a împlinit cu bucurie aşteptările prietenilor săi şi exigenţele cititorilor.

     Din 1990, în fiecare an, Biblioteca şi Casa de cultură din Urziceni au organizat, în memoria poetului,  Concursul Judeţean de creaţie Literară “Dor fără saţiu”, la care au participat sute de liceeni din  Ialomiţa.

 

                                                                                              Alexandru Buleandră

 

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - PROFESORUL ALEXANDER - REGELE AERULUI

 

    Alexandru NICOLAE s-a născut în 1908, în URZICENI, și a trăit aproape 99 de ani, până în 2007. Bunicul său din partea mamei a urcat în rang militar până la gradul de general de roșiori și a generat Neamul Dorobanților. Celebru în perioada interbelică sub numele de artist, recunoscut internațional - Prof. ALEXANDER - ultimul nostru „dorobanț” a strâns gigantic întreaga strălucire a jocurilor de artificii... ca REGE al AERULUI !

    Turneele prin cele mai importante capitale i-au atras o strălucită glorie europeană. După traversarea plină de efect a Dunării, cu bicicleta, între Buda și Pesta, s-a  urcat la înălțimea lui La tour Eiffel. Spectacolele se desfăşurau numai în aer liber. Ca formă de plată, se practica un sistem lejer de chetă. Fiecare dădea câte ceva, după cât îl lăsa punga. De unde şi vorba de "ideal cu plată benevolă". Nu l-au interesat niciodată banii. Câștiga atât cât să-și cumpere toate casele de pe străzile deasupra cărora își derula seria spectaculară. Și a ignorat în  mod repetat apelul stăruitor, primit de la seducătorul Hollywood. Nu însemna mare lucru, dată fiind popularitatea europeană de care se bucura din plin.

    Își amintea deseori de evenimentul organizat în grădina regală, unde s-a ridicat Sala Palatului. Și-a instalat cablul la peste 15 m, deasupra aleilor cu flori, căprioare și lac, dominate doar de fântâna arteziană. Era într-o duminică de vară, la începutul anilor ’30, pe la ora 4 a după amiezii. Arsenalul adusese  branduri şi artificii.  Patru fanfare militare, reunite, au dat semnalul. Participau familiile regale română și greacă, cele ale guvernului și ale ambasadelor străine. Programul a cuprins o selecţie din cele mai dificile producții echilibristice, încununate cu inegalabilele gigantice amețitoare. Succes într-adevăr... la cel mai înalt nivel! În final, profesorul a evoluat pe o frânghie, fluturând steagurile românesc şi grecesc. A coborât exact în îmbrăţişările celor două majestăţi, urmate de felicitările entuziaste ale întregii asistențe. A primit câteva medalii de aur și intrarea liberă oricând la palat, în onorul muzicii militare. Și, desigur, cheia impunătorului International !

    Poate că și azi Prințul Filip, Duce de Edinburgh, da, chiar soțul Reginei Elisabeta II, mai poate depune mărturie asupra celor întâmplate atunci, când Excelența Sa, ca Prinț al Greciei și al Danemarcei, împreună cu vărul său, Mihai, micuțul Mare Voievod de Alba Iulia, stăteau pe genunchii Profesorului Alexander, în grădina palatului bucureștean, curioși la maxim, cuprinși de iureșul excepționalității și învățând cum să devină treptat cei mai grozavi zburători ai văzduhului, cel de cucerit pentru fiecare!

    Când  Federația Mondială a Tineretului Democrat și-a organizat la București, în 1953 - Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional al Tineretului și Studenților, angrenând 30 de mii de delegați din 111 țări, Prof. Alexander  a captat  imediat centrul  tuturor  atracțiilor  cultural-sportive, instalat peste Lacul Herăstrău. Apoi, a iniţiat Organizaţia de Stat pentru Turnee Artistice, devenită ARIA. A fost și primul ei colaborator. Prin OSTA / ARIA, artistul român avea posibilitatea să evadeze peste hotare, din strictul regim restricționar. Peste câteva zile după tragicul accident de la Făgăraș, profesorul ar fi urmat să plece într-un lung turneu în Polonia. Pe locul în care a căzut, s-a ridicat Casa de Cultură.

    Ultima sa apariție pe un afiș s-a produs cu ocazia  premierei VRĂJITOAREA   CIK...   LA   CIRC  – 30 martie 1986, sub egida Teatrului NAȚIONAL CLUJ. Semna  „efectele  speciale”!  Pentru mine, afișul acela are o uriașă valoare sentimentală: numele îmi apărea alături de cel al tatălui meu! Când  Dorel Vișan i-a semnalat prezența în loja oficială, sala a explodat în aplauze. Publicul nu-l uitase. Când cartea ce îl avea ca erou principal - GIGANTICA - cenzura comunistă i-a schimbat astfel titlul iniţial: "Profesor ALEXANDER", pentru că pe atunci nu trebuia să apară pe copertă decât un singur nume, cel al genialului conducător – deci, romanul îşi tot aştepta hârtia pentru cele 20.000 de exemplare ale tirajului și s-au făcut eforturi considerabile ca totuşi cartea să apară în ziua în care profesorul împlinea 80 de ani. Era în 1988 şi, iarăşi, redactori şi tipografi, şi-au reamintit cu bucurie de celebrul artist, devenit o adevărată legendă vie. Încă mai circula zicala: "Ca Alexander, pe sârmă!" - Grăbeşte-te! - Dar ce-s eu? Profesor Alexander, cu bicicleta pe sârmă?! 

    „Puterea nelimitată de creație, stilul propriu, precizia și suplețea în evoluție i-au atras Profesorului Alexander o faimă mondială de netăgăduit. Experimentele sale aeriene se pot desfășura numai în grădini publice, stadioane, în piețele largi ale orașelor sau deasupra străzilor. Deplasarea dumneavoastră aici va fi satisfăcută pe deplin de ingeniozitatea cu care Domnul Profesor Alexander și toți asistenții săi și-au alcătuit programul de inventivitate...”

    Există zbor! Există perfecțiune! Moartea poate fi amânată  și idealul poate fi atins!

                                                                                                    Autor Victor NICOLAE

 

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI -PREOTUL LOCOTENENT SACHELAR NICOLAE V. FURNICĂ

 

EROUL DE LA TURTUCAIA

(5 MAI 1883-20/25 AUGUST 1916)

            Părintele Nicolae V. Furnică a fost preot paroh la Parohia/Biserica Sfânta Treime din Urziceni, cu supliniri periodice la Bărbulești și Cotorca, casier a două Societăți culturale: „Cultura” și „Liga Culturală”, secția Urziceni, în perioada 1907-1916.

            A căzut la datorie în Războiul de Reîntregire a neamului la 1916, având gradul de locotenent și fiind primul preot militar erou.

Neavând urmași în orașul Urziceni, a fost foarte dificil să întocmim o biografie completă. De aceea, ne-am mărginit la a relata chiar cel mai mic amănunt extras din anuare și arhive, pentru a putea contura personalitatea unui slujitor bisericesc, licențiat în Teologie - cum puțini erau la vremea aceea -, cu gradul bisericesc de sachelar și cel militar de locotenent, erou căzut la Turtucaia.

Nicolae Furnică era căsătorit cu fata preotului Enache Petrescu, paroh de la Parohia/Comuna Radu Negru, Județul Ialomița. Dintr-o înștiințare a Părintelui Nicolae Furnică, din 5 mai 1910, către Administratorul Casei Bisericii, reiese că, la acea dată, avea o fată, Elisabeta, născută la 24 aprilie 1907, și un băiat, Gheorghe, născut la 4 martie 1910.  Dintr-o altă sursă, află, că, la plecarea sa în război, Nicolae Furnică avea 4 copii.

            S-a născut la 5 mai 1883. Licențiat în Teologie, a fost numit la Parohia Urziceni, pe 1 octombrie 1907.

            În 1911-1912, părintele Nicolae Furnică suplinea la Bărbulești în trimestrele ianuarie, aprilie și iulie.

            La 1 iulie 1912, părintele Nicolae Furnică - în calitatea sa de paroh - și epitropii adresau o cerere Administrației Casei Bisericii, în care arătau că Biserica „Sfânta Treime” din Urziceni avea „mare nevoie de o reparațiune totală spre a putea fi menținută în bună stare”. În acest sens, solicitau încuviințarea ca suma de 1619 lei, excedent pe anul financiar 1911-1912, s-o folosească pentru lucrările din deviz, precum și la un ajutor al Casei Bisericii din fondul disponibil pentru reparații sau la un împrumut, ce avea să fie acoperit, apoi, prin donații și colecte de la enoriași. S-a aprobat suma excedent, cu condiția de a se strânge restul de bani necesari, întrucât Casa Bisericii nu dispunea de fonduri. De asemenea, pe 18 septembrie 1912, părintele Nicolae Furnică a o obținut aprobarea Administrației Casei Bisericii, ca proprietarul Gheorghe Fotescu să refacă benevol împrejmuirea bisericii, cu grilaj de fier.

            În 1913, îl găsim pe părintele Nicolae Furnică la parohia Cotorca, peste un an, în jurisdicția sa intra și parohia Bărbulești, pentru ca, în 1914, să fie înscris drept suplinitor la Bărbulești și Cotorca. Într-un Stat de plată suplimentar din octombrie 1914, reiese că Părintele Nicolae Furnică, paroh la Urziceni (unde Parohia/Biserica Volna-„Adormirea Maicii Domnului” era filială a Parohiei/Bisericii „Sfânta Treime”), suplinea la Bărbulești.

            În 1915 și în prima parte a lui 1916, părintele Nicolae Furnică, paroh la Urziceni, suplinea la Cotorca.

Nicolae Furnică s-a implicat și în viața culturală orașului Urzieni, în 1911, fiind casier la cele două societăți culturale, „Cultura” și „Liga Culturală” secția Urziceni.

Părintele Nicolae V. Furnică a fost mobilizat ca preot militar în Regimentul 75 Infanterie, pe 15 august 1916 și a căzut în luptele de la Turtucaia.

Jertfa Părintelui Nicolae Furnică nu avea să fie uitată ușor de locuitorii orașului și de preoții Protoieriei Urziceni. Mărturie stă o cerere a Părintele Protopop de la Urziceni către Preasfințitul Episcop al Constanței, din 7 iunie 1923, referitoare la sfințirea plăcii comemorative pentru preotul Nicolae Furnică.

„Țăranul” din 16 iulie 1922 oferă mai multe informații privitoare la diligențele făcute pentru placa comemorativă amintită :

 „În luptele de la Turtucaia, căzând mort Pr(eotul). N(icolae). Furnică din Urziceni, preoțimea ialomițeană, în dorința de a păstra neștearsă amintirea acestui vrednic păstor, a luat inițiativa așezării unei plăci comemorative în Biserica din Urziceni.” 

Placa comemorativă în amintirea preotului locotenent Nicolae Frunică s-a sfințit la pomenirea sa de 7 ani, la 9 septembrie 1923, la Biserica „Sfânta Treime” din Urziceni în prezența Preasfințitului Ilarie Teodorescu, Episcopul Eparhiei Constanța, care a săvârșit slujba de parastas.

            Pe această Placă comemorativă din marmură albă este următoarea inscripție:

„AMINTIRE VEȘNICĂ/ fotografia, de formă ovală, bust a Părintelui/ VREDNICULUI PREOT/ N(ICOLAE). FURNICĂ/ MORT PENTRU PATRIE/ 1916/ PREOȚIMEA IALOMIȚEANĂ.”

Înainte de demolarea vechii Biserici „Sfânta Treime” - noiembrie 2009 -, placa comemorativă de marmură a Preotului erou Nicolae Furnică era așezată jos, în partea dreaptă, în pronaos, lângă mormântul ctitorilor. În noua biserică - finalizată în noiembrie 2010 -, este reașezată la loc de cinste.

Preot Adrian Lucian Scărlătescu

Scriitori din Urziceni - Nouă apariție editorială

 

Săptămâna aceasta a apărut o nouă carte a scriitorului Alexandru Bulandra. Este vorba de  ”Pe urmele autorului. Mărturisirile unui detectiv literar. Compendiu”, o colecție de studii și eseuri filosofice care reprezintă cea de-a douăsprezecea carte a autorului, după debutul din noiembrie 2006 cu  volumul Vasile Alecsandri și cazul Miorița - o anchetă literară, apărut la editura Helis din Slobozia.

Volumul de față cuprinde o enumerare  a cazurilor rezolvate de autor  în cărțile sale anterioare  prezentate din perspectiva unui detectiv literar: cazul Vasile Alecsandri și balada Miorița; cazul Tainele Mioriței; cazul Masca păcurarului; cazul Mobilul neștiut al morții lui Socrate; cazul Poetul și profetul Al Doilea Isaia; cazul Iisus și  Proiectul Asaltul Cerului;  cazul Nașterea Creștinismului; cazul Iisus esenianul și mama Lui, Maria.

Autorul însuși menționează: ”În această carte îmi propun să realizez o  panoramă a câmpului operaţional străbătut cu mintea şi sufletul ani în şir, pentru a  cuprinde  toate rapoartele de cercetare scrise  în calitatea  de  detectiv literar... Pe toate şi pe fiecare în parte... ...astfel încât să pot detecta, cu obiectivitatea  detaşării,  tipul de  abordare al cazurile considerate  rezolvate, elementele comune, diferenţele specifice, trăsăturile generale... Îmi asum ca postulat al acestui demers sintetic următoarea afirmaţie: toate studiile de caz  pe care le-am întreprins au ajuns la adevăr. Iată și  cele  două întrebări  care mă vor ghida pe calea aleasă: 1. Cum a fost posibil acest adevăr  ca rezultat al cercetării, în ordinea investigaţiei?  2. Cum a fost posibil lucrul considerat ca adevărat  în ordinea  istorică, omenească,  a desfăşurării faptelor?  Am ajuns la convingerea  că adevărul face întotdeauna dreptate,  punând lucrurile la locul lor  şi dându-le  astfel măsura cuvenită.”  

Volumul  ”Pe urmele autorului. Mărturisirile unui detectiv literar. Compendiu”, este a  zecea carte a lui Alexandru Bulandră  ce apare la prestigioasa editură academică  Paideia -  supranumită  editura cărților de cultură. 

 

Scurtă istorie a Monumentului Eroilor de lângă Biserica Volna

        Inițiativa construirii monumentului a aparținut Societății Demobilizaților și terminarea lui s-a datorat primarului Miltiade B. Theodoru.

Am găsit numeroase documente privitoare la discuțiile ce vizau locul unde urma să fie ridicat Monumentul Eroilor, locația inițială fiind alta decât cea de azi - în fața Bisericii Adormirea „Maicii Domnului”-Volna din Urziceni. Vechiul amplasament al Monumentului eroilor, pe care este scris și numele Părintelui Nicolea Furnică, era „în fața cârciumii lui Mitu al Năstăsoiului”, aflată „la un colț de stradă”, anume strada PaulTeodoru - azi strada 1918 -.

            În programul său, prezentat presei la 24 martie 1935, primarul Urziceniului, Gogu T. Mihăilescu, promitea „repararea Bisericilor Sfânta Treime și Volna; cumpărarea unui loc lângă primărie pentru amenajarea unui parc comunal în care se va muta și Monumentul eroilor”.

            Că acest monument a fost ridicat în alt loc decât ce pe care se află azi stă mărturie și îndemnul scriitorului Nicolae Thomescu-Baciu, pe care îl adresa primarului Urziceniului, Vasile I. Rădulescu, în septembrie 1938:

            „Domnule Primar! Desființează, domnule, piedestalul de beton din centrul orașului pe care l-ai primit moștenire. Curăță, te rog, terenul acolo unde a fost Monumentul eroilor, căci tare va fi frumos”.

                Dezvelirea acestui monument era importantă pentru autoritățile locale. Astfel, ziarul „Voința Ialomiței” titra promisiunea făcută de primarul Miltiade B. Theodoru:

            „(…) Tot în ziua de 23 august, se va face în orașul Urziceni, dezvelirea Monumentului Eroilor morți în Războiul 1916-1918. Serviciul divin se va oficia de Prea Sfinția Sa Arhiereul Gherontie Nicolau, asistat de Sfinția Sa Părintele Protoiereu Gheorghe Popescu și alți preoți din localitate și comunele vecine.Sunt invitate toate autoritățile din orașele Călărași și Slobozia, precum și Societățile de Demobilizați din aceste orașe și Țăndărei.Comitetul își dă mari silințe ca serbarea să aibă o frumoasă reușită.Banchetul va fi de 500 tacâmuri”.

Monumentul eroilor, pe care, la loc de cinste, se afla înscris numele eroului locotenent preot Nicolae Furnică, a fost inaugurat la 23 august 1925.

După oficierea unei slujbe religioase la Biserica „Sfânta Treime”, cele circa 4000 de persoane au participat la pomenirea eroilor căzuți pentru patrie, la sfințirea și dezvelirea Monumentului eroilor, în acordurile fanfarei Regimentului 23 Infanterie și în prezența reprezentanțlor Societăților demobilizaților din Călărași și Urziceni.

Au luat cuvântul Preasfințitul Părinte Gherontie Nicolau, Nicolae Stoicescu, Nicolae Thomescu-Baciu, Tudor Poenaru, Gogu Mihăilescu, Gheorghe Cristodorescu. Președintele Comisiei interimare Urziceni, Miltiade Teodoru, „primind monumentul a promis că-l va păstra și păzi cu sfințenie”. An de an s-au făcut slujbe în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, la loc de cinste fiind preotul Nicolae Furnică, unul dintre cei căzuți la Turtucaia.

Preot Adrian Lucian Scărlătescu - fragment din: Preotul Locotenent Sachelar NICOLAE V. FURNICĂ (5 mai 1883-20/25 august 1916) - Eroul de la Turtucaia

---

 

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - DUMITRU M. RANETESCU

 

Dumitru M. Ranetescu

  1882-1965

  

      A fost o personalitate complexă, om de cultură, scriitor, compozitor, prieten cu Nicolae Iorga, care l-a apreciat în mod deosebit.  În ordine cronologică,  este al  treilea scriitor  care a trăit în Urziceni, cu 7 ani mai tânăr decât Nicolae Thomescu-Baciu şi Alexandru Toma (Solomon Moscovici).                            Născut la Bucureşti, şi-a petrecut copilăria şi vacanţele  în comuna Armăşeşti.   Străbunicul său, Dinu Ranetescu, avusese aici o moşie mare, aprox. 500 ha, dar şi mulţi copii, care au tot împărţit pământul, fărâmiţând proprietatea. Bunicul său, Stanciu Ranetescu, a deţinut funcţia de primar în Armăşeşti o lungă perioadă, cam 30 ani, în a doua  jumătatea  a secolului XIX.

         Dumitru M.  Ranetescu absolvă  cursurile Facultăţii de drept din Capitală  şi, în anul 1905, devine avocat la Urziceni, apoi primar în acelaşi oraş  în perioada 1907-1911. Aici trăieşte experienţele iniţiatice ale profesiunii, traiului în comunitate şi diriguirii ei, până la cele ale prieteniei, iubirii, căsătoriei şi paternităţii.

         Următoarea perioadă important din viaţa lui Dumitru M. Ranetescu, de peste 20 de ani,  se desfăşoară la Călăraşi, reşedinţa judeţului Ialomiţa. Aici intră în magistratură, devenind procuror. Participă la primul războiul mondial.  În anul 1918, Regele Ferdinand îl numeşte preşedintele Tribunalului Ialomiţa, calitate pe care a deţinut-o până în anul 1924, când este ales Senator de Ialomiţa.  A fost şi decan al Baroului de avocaţi Călăraşi.

          Încă din timpul Facultăţii s-a evidenţiat ca iubitor de cultură având aptitudini artistice, de cunoaştere şi comunicare.  La Urziceni va activa ca vicepreşedinte al secţiei  locale a  Ligii culturale, iar la Călăraşi va face parte din Comitetul Ligii Culturale, aflându-se în fruntea delegaţiei ialomiţene la Congresul acestei organizaţii “pentru unitatea sufletească a tuturor românilor” , ce se desfăşoară aici în 1933.

          Ani la rândul, Dumitru M. Ranetescu a fost o semnătură de prestigiu în paginile  ziarului Pământul, portretele colegilor avocaţi de la rubrica Contimporanii… fiind realizate de un scriitor mânuind cu siguranţă uneltele şi culorile limbii române, bun cunoscător al sufletului omenesc, observator atent al cursului vieţii în care i-a fost dat să trăiască şi, mai întâi de toate, luminat de un ideal profesional pe care nu l-a lăsat umbrit niciodată.

           Regimul comunist i-a confiscat averea şi l-a privat de pensie, astfel că, în anii 1950, sărac  şi cu fiul său, Alexandru Ranetescu, la închisoare, Dumitru  M. Ranetescu a lucrat câţiva ani ca muncitor tâmplar la o cooperativă în Bucureşti. În  acele vremuri de răstrişte,  omul  de 70 de ani,  oropsit dar liber,  începe să  aştearnă  pe pagini albe de hârtie îndoite la mijoc,  cu un scris impecabil, clar şi  elegant,  amintirile din Urziceni şi din copilăria  petrecută  la Bucureşti şi Armăşeşti, rămase intacte în sufletul său deschis şi curat. Ele vor vedea lumina tiparului în foileton în paginile revistei Helis, şi în volum la editura Helis din Slobozia, prin grija scriitorului Alexandru Buleandră, managerul Bibliotecii Municipale “Constantin Ţoiu”, sub titlul “Oameni care nu mai sunt…”

 Alexandru Buleandră