Din amintirile bunicii
Această frumoasă zi de octombrie, mă îndeamnă să-i fac o vizită bunicii mele, care locuiește la marginea satului. Am luat câteva bucăți de plăcintă, făcute de mama cu o seară înainte. Apoi am pornit cu bucurie spre ea.
Am găsit-o pe bunica stând pe banca de la poartă. Parcă mă aștepta! Am îmbrățișat-o cu mult dor și i-am dăruit bucățile de plăcintă. În ochi se vedea bucuria. Dornic eu de a mai afla câte ceva din amintirile bunicii m-am așezat lângă ea și am rugat-o să-mi povestească o întâmplare din copilăria ei. Ochii ei au început parcă să-i sclipească. Cu o voce duioasă începe să povestească cum tatăl ei a încercat să o învețe să călărească pe căluț, fiindcă trebuia să meargă mult pe jos până la școală. Lecțiile de călărie au durat doar câteva săptămâni deoarece, bietul căluț a suferit un accident și și-a rănit piciorul. Bunica povestește că a îngrijit căluțul cu multă atenție, până s-a vindecat, dar nu a mai învățat niciodată să călărească. O lacrimă i s-a ivit în colțul ochiului.
Întâmplarea povestită de bunica m-a făcut să înțeleg că uneori suntem nevoiți să renunțăm la propriile noastre dorințe, numai pentru a face bine altcuiva.
Baginac Marwin Ioan, clasa a VI-a D
Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Coordonator, profesor Draia Mihaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu