OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - ALEXANDRU FOCHIDE

 

ALEXANDRU FOCHIDE

(1831-1914)

Alecu/Alexandru Fochide s-a născut în 1831, a fost zapciu al Plasei Câmpului până la 1876 , subprefect, proprietar la Bărcănești, președinte al Consiliului județean (1889-1891, 1894-1897 și 1899-1903), prefect (1 martie 1891-noiembrie 1891), membru al Partidului Conservator din Ialomița, vicepreședinte al acestui partid din 1898 , senator, filantrop (cu o donație de teren pentru Spitalul din Urziceni, în 1894 și ctitor, alături de alții, al Bisericii, în 1909 și al clopotniței, singur, în 1914 din Bărcănești-Ialomița) și a decedat în anul 1914.

Alexandru Fochide a fost proprietarul moșiei Bărcănești, din Comuna Bărcănești, cu o suprafață de 1300 hectare pământ arabil, 100 hectare islaz și 100 hectare pădure, precum și arendașul moșiei Catargioica, din Comuna Bărcănești, proprietatea lui Al. C. Catargiu, cu o suprafață de 275 ha pământ arabil și 25 ha pădure.

                Ca subprefect, la recrutație și rechiziții, a fost dat în judecată în anul 1876 și condamnat la 3 ani închisoare de către Tribunalul Buzău.

                În 1889, Alexandru Fochide îndemnat de prefect, a rugat pe primul ministru să vină în Urziceni și să constate personal necesitatea liniei ferate care să lege Urziceni cu Mizil și Lehliu iar ministrul Lascăr Catargiu promisese că va veni.

                La 7 februarie 1891, Alexandru Fochide în calitate de proprietar și prefect al județului Ialomița, a prezidat un comitet, din care făceau parte C. Brătianu, judecător, C. Jipescu, avocat, Savu Constantinescu, subprefect, Alexandru Vasilescu, primar și D.G. Mănescu, advocat, comitet care a organizat, la 7 februarie 1891, un bal în scop caritabil, în salonul lui Catalin Paraschivescu, din Urziceni, oferit gratuit, pentru a veni în ajutorul școlarilor săraci precum și a persoanelor lipsite cu totul de mijloacele de întreținere, din cauza bătrâneților și infirmităților de care sufereau.

                Alexandru Fochide ar fi intervenit în trecut, pe când era subprefect, pentru ca în Comuna Malu să fie ales primar unul din familia Roșiilor, vestiți hoți de cai. Ulterior, în urma unui furt de 5  cai de la bâlciul de la Sfântul Ilie din Jilavele s-au descoperit acei cai puși în fiare alături de caii Roșilor, păscând ascunși în păduricea de la Broșteni Vechi. Cazul s-ar fi mușamalizat de către Alecu Fochide la fel cum, pentru un alt furt a 3 cai din Moldoveni, același subprefect a delegat un ajutor de primar incapabil tot pentru a nu se descoperi nimic.

                Presa vremii sesiza incompatibilitatea funcției de prefect a lui Alecu Fochide cu cea de arendaș al moșiilor Colceagu, proprietatea lui Zapa și Bărcănești, a lui Alexandru Catargiu. Cu 15 ani înainte, același Alecu Fochide era în același tip de incompatibilitate prin cumularea funcțiilor de subprefect al Plasei Câmpului și arendaș al moșiilor Gârbovi, Pupezeanca, Urziceni și Frumușica.

                 În 1891, la bâlci, sub firma pompoasă Semiluna, Alecu Fochide, îmbrăcat turcește vindea obiecte, haine și încălțăminte produse la Frumușica, Axintele, Bărcănești și Urziceni cu pretenția că erau făcute la Stambul și aduse de el cu ocazia voiajului său acolo.

                Consiliul Județean Ialomița, întrunit în sesiune extraordinară la 25 aprilie 1894, a primit donația făcută de Alexandru Fochide, mare proprietar în Comuna Bărcănești, care consta într-un loc cu case situat în Comuna urbană Urziceni, cu o suprafață de 7281 m², cu destinația de a se construi pe locul cedat un spital rural/județean iar două paturi din spital să poarte numele donatorului.

                Inaugurarea spitalului s-a făcut în ziua de 6 decembrie 1895. La această solemnitate a luat parte C. Gheorghiu, subprefectul Plășii Câmpul iar C. Jipescu, avocat din Urziceni, a rostit un discurs despre foloasele unei asemenea instituții .

                Construindu-se un nou spital, în Urziceni, cel vechi (inaugurat la 6 decembrie 1895) s-a desființat în luna iunie a anului 2011.

                La 15 martie s-a făcut tragerea la sorți a persoanelor ce vor fi compus curtea cu jurați pentru sesiunea aprilie 1895. Printre jurații ordinari se afla și Alexandru Fochide.

                Prefect fiind Alexandru Warlam, la alegerile județene, la Colegiul întâi a fost ales printre alții și Alexandru Fochide.

                La 1905, printre candidații opoziției unite din Ialomița, pentru Senat, Colegiul I erau Alexandru Fochide și Atanasie Stoianescu .

                Numele lui Alexandru Fochide este trecut între ctitori pe Pisania Bisericii de la Bărcănești, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită între 1909 și 1914. Clopotnița de la această biserică a fost construită de Alexandru Fochide, în 1914.

                Numele său este scris, împreună cu al altor personalități ialomițene din administrația centrală și locală, pe un document din piele de vițel, ce s-a depus la piatra fundamentală a Palatului Administrativ și Judecătoresc din Călărași, în 11 iunie 1895.

                Personalitatea lui Alexandru Fochide a fost sursă de inspirație pentru Nicolae Thomescu-Baciu, autorul primei monografii a Urziceniului (numită Urzicenii cu 24 ilustrațiuni, București, 1943) în povestirile sale: GHIȚĂ MÂNDRICEL („Bărăganul”, decembrie 1931, p. 7-9), AMINTIRI IALOMIȚENE („Bărăganul”, ianuarie-februarie 1939, p. 8-10), AMINTIRI IALOMIȚENE („Tribuna”, 6 noiembrie 1931, p. 3), precum și în Urzicenii..., p. 53-55 și romanul Zapcii (editat de Preot Adrian Lucian Scărlătescu, în AMINTIRI IALOMIȚENE. ZAPCII. ROMAN DE MORAVURI VECHI, Editura Helis, 2016).

Preot, Adrian Lucian Scărlătescu

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - PROFESOR CONSTANTIN MATEI

 

CONSTANTIN MATEI

 

S-a născut la 24 iunie 1923 în comuna Armăşeşti, aproape de Urziceni, din părinţii Anica (originară din Armăşeşti, casnică) şi Dumitru (originar din Arţari, jud. Călăraşi), angajat la staţia CFR Ploieşti Vest.

A urmat şcoala primară în satul natal, iar între 1934 şi 1942 Seminarul “Nifon Mitropolitul” din Bucureşti. În 1943 a absolvit şi Liceul de băieţi “Ştirbei Vodă” din Călăraşi.

            A frecventat Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie din Ploieşti, aflată în refugiu la Slănic (1943-1945). În vara anului 1944 în zona Câmpina-Breaza, a fost implicat în apărarea rafinăriilor, depozitelor de combustibil pentru aviaţie şi a populaţiei, iar la 10 mai 1945 a fost avansat sublocotenent.

            S-a înscris în 1944 la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, devenind licenţiat în istorie în 1948, cu lucrarea “Organizarea financiară a Moldovei în timpul domnitorului Ioniţă Sandu Sturza (1822-1828)”, coordonată de prof. C. C. Giurescu. Deşi a fost propus să rămână asistent la Catedra de Istoria Românilor din facultate, decedându-i tatăl în 1948, a revenit la Armăşeşti pentru a-şi ajuta mama la treburile gospodăriei (era unicul copil). Timp de un deceniu a funcţionat ca profesor de istorie şi limba română la şcoala din comuna apropiată Jilavele, mergând zilnic pe jos de la Armăşeşti la Jilavele. A fost primul licenţiat care a activat la acea şcoală, unde a obţinut şi gradul didactic II (1957).

La Jilavele şi-a cunoscut viitoarea soţie, Florica Matei (1924 Călăraşi – 2003 Urziceni) venită ca învăţătoare tot în 1948. Şi cei doi fii ai lor (Valeriu şi Aurel), s-au născut în Jilavele.

În 1958 este transferat la Urziceni, unde este numit director al primului liceu din oraş. Această funcţie a îndeplinit-o două decenii (1958-1978). Datorită eforturilor sale deosebite, liceul este mutat în 1959 din localul de pe str. Panduri, într-o clădire nouă pe str. Al. I. Cuza (azi Tribunalul), iar din 1970 în alta mai spaţioasă în strada Aurora (azi sediul Școlii Gimnaziale nr. 1).

Gradul didactic I l-a obţinut în anul 1965, cu lucrarea “Aşezări săteşti de-a lungul Ialomiţei în perioada Evului Mediu”. La liceu a predat istoria (în intervalul 1978-1983 şi Cunoştinţe economice). Orele sale erau captivante, iar cunoştinţele le expunea cu multă distincţie şi eleganţă.

În timpul directoratului său, în anul 1971 s-a finalizat un internat pentru elevi, în 1974 s-au construit ateliere pentru efectuarea practicii, iar biblioteca a fost extinsă. Atunci când liceul a funcţionat în localul din str. Al. I. Cuza, profesorul s-a implicat în realizarea unei săli de sport, finalizată în 1961 (azi în patrimoniul şcolii nr. 2). 

S-a pensionat în 1983. Ore de istorie la liceu, a mai avut episodic şi între 1990 şi 1996.

Urmare a bogatei activităţi nu numai didactice dar şi organizatorice desfăşurate la liceul din Urziceni, profesorul C. Matei a primit atât “Ordinul Muncii” cât şi “Medalia Muncii”.

După 1989, a îndeplinit mulţi ani funcţia de preşedinte al subfilialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război (ANVR) din Urziceni.

A fost şi preşedintele Comisiei de Memorialistică a judeţului Ialomiţa din cadrul ANVR. A colaborat la colecţia “Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei” publicată de ANVR. De asemeni, în 1994 i s-a conferit “Medalia comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945”. Din anul 2004 a devenit colonel în retragere.

Strădaniile sale privind dezvoltarea învăţământului şi culturii în Urziceni, i-au fost răsplătite prin acordarea, în 1996, a diplomei de “Cetăţean de onoare” al municipiului.

De-a lungul timpului, profesorul a scris numeroase articole în presa locală, judeţeană ori naţională, dar şi în diferite reviste.

După 1990, singur sau în colaborare, a publicat o serie de volume monografice consacrate fie localităţii natale, fie celei unde şi-a început cariera didactică, fie oraşului unde a locuit peste jumătate de veac, dar şi liceului unde a fost profesor mult timp. În ordinea cronologică a apariţiei, acestea sunt următoarele: Monografia municipiului Urziceni (Tipogr. Slobozia, 1996), Monografia comunei Jilavele-Ialomiţa (Edit. Prahova Ploieşti, 1997), Armăşeşti (jud. Ialomiţa) – Studii de Istorie şi Geografie (Edit. Semne Bucureşti, 1998), Protoieria Urziceni, de la început şi până astăzi (Edit. Apollon Urziceni, 2004), Monografia Liceului Teoretic “G. Moisil” Urziceni-Ialomiţa (Centrul Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007), Aşezăminte bisericeşti creştin-ortodoxe din Urziceni (Edit. Anca Urziceni, 2008).

Distinsul profesor Constantin Matei a încetat din viaţă la 20 august 2013, în Urziceni. (Sorin GEACU)