Amintiri din copilăria unei persoane apropiate
Nu o dată treceam pe la casă bunicilor. Încă din poartă parcă soarele strălucește altfel, încălzește primitor ascunzându-se printre crengile copacilor cu amintiri ce stau de veghe memoriei noastre.
Și bunicii stau în oraș, dar vin des la curte. Aici se adună amintirile, se socotesc verile și se spun poveștile, întâmplările trăite. Lângă poartă vin oameni pe lângă care a trecut vremea, nu se mai grăbesc. Unii ascultă muzică dau zor prin ogradă, alții privesc frunzele care s-au prins într-un fel de joc de legănare.
Aici se adună dorul, aici se ascultă poveștile lui Cristian un om de 78-80 de ani trecut prin multe ale vieții.
Spune că într-o seară de Crăciun a primit un cățeluș pe care l-a botezat Musilică. De atunci erau nedespărțiți, îl alinta, îl ținea în brațe, se juca cu el și chiar dormea cu el. La un moment dat Musilică din când în când ofta noaptea. Toate se întâmplau de la faptul că noaptea erau vizitați de cineva din poveste. I se părea că alergau amândoi pe un drum ce se pierdea printre lanuri de grâu cu maci înfloriți fiind întâmpinați de o față îmbrăcată în alb pierzându-se într-o ceață albastrie dincolo de capătul livezii de cireși pe rod ,în care se adunase seva pământului cu binecuvântarea luminii și căldurii soarelui. Semn că viață este un dar al lui Dumnezeu că omul să se bucure de toate ale ei.
Chiar dacă se crăpase de ziuă și poate visul se împrăștiase iar zările cântau, totul a fost atât de real și chiar și în ziua de azi rămâne în suflet incertitudinea dacă aceea întâmplare a fost reală sau a fost doar un vis.
Badea Alexandru, clasa a VI-a D
Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”
Coordonator, profesor Draia Mihaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu