~INTERVIU CU UN SCRIITOR~
*Când cauți adevărul*
(III)
„-Care sunt autorii dumneavoastră preferați?
-Când am intrat în viaţa activă am început să fiu preocupată de valorile vieţii, aşa că am abordat literatura universală – clasici ruşi, englezi, americani, francezi. După anii 90 l-am citit pe Coelho, de la Alchimistul până la Vrăjitoarea din Porto Bello, o poveste care „trece prin Sibiul” României.
Următorii autori intraţi în atenţia mea au fost Umberto Eco, Saint-Germain, conte născut în Transilvania, după spusele sale, Fabre d'Olivet, Mircea Eliade şi mulţi alţii.
La începutul anului 2000, în preajma „sfârşitului lumii”, am făcut a doua experienţă citind Biblia, tot dintr-o suflare, ca pe o lucrare compactă şi cu creionul în mână, ca un om de ştiinţă, fără complexe şi fără prejudecăţi. Am descoperit lucruri foarte interesante care au făcut ca lista mea de lecturi să basculeze spre autori din zona dezvăluirii ineditului, de la paleoastronomie la paleoarheologie – I. Velicovski, Z. Sitkin – şi până la dezvăluirea secretelor lumii în care trăim, prin Ian van Helsing. L-am redescoperit pe Jules Verne, mereu în actualitate cu previziunile sale ciudate, care leagă împreună un Einstein atomist şi un Tesla îmbăiat în energiile fizicii cuantice.”
~~~
„VERSURI CU RIMĂ ȘI CHEIE”
(4)
*
„Starea de zbor sau de iubire îţi schimbă perspectiva, vezi altfel decât ceilalţi.
Puiul de vultur născut pe vârf de munte nu va avea niciodată aceeaşi perspectivă cu a bobocului de raţă domestică de pe baltă.
Unii oameni au o perspectivă universală şi depăşesc limitele timpului lor, alţii au o perspectivă cotidiană, limitată, asupra lumii şi a vieţii. Totul depinde de o anumită capacitate de înţelegere.
Trebuie să acceptăm că uneori trăim în lumi paralele. Unii se ocupă de bulionul de toamnă şi este bine ! Alţii se preocupă de trecerea Pământului, în această perioadă, prin Centura de fotoni.
Esenţialul este ca să ajungă fiecare, în felul său, să se bucure şi să iubească, pentru că STAREA DE IUBIRE este CHEIA unirii fiinţei umane cu energia divină.
Acesta este marele SECRET prezentat simbolic, metaforic, încifrat, în toate lucrările iniţiatice mai vechi sau mai noi.
Zborul şi iubirea sunt subiectele preferate ale poeţilor şi scriitorilor. În momentele de extaz, de beţia zborului sau a iubirii, sufletul se înalţă şi ne înalţă.”
*
COCOȘUL DE LA POLUL NORD
- fabulă -
Bine că eşti tu deştept
Să aperi clanul nătăfleţ
De vulpile isteţe,
Care dau roată la coteţ!
Aşa s-a adresat către cocoş,
Privind chiorâş în sus,
Curcanul responsabil
Cu paza cea de jos.
Sunt treaz, e drept, dar tu n-ai minte!
Sunt doar o umbră din ce-am fost.
Sunt un cocoş de operetă,
Călare pe o giruetă, ca avanpost!
Pe vremuri curtea o vegheam
Şi toată casa o trezeam
Când Soarele-şi arăta faţa!
Stăpânii au decis să-şi schimbe viaţa!
M-au transferat, pe un rastel
La Polul Nord, să mă calmez
Să nu mai fac exces de zel
Când un pericol sesizez.
Tot bioritmul mi-am stricat.
Că-s treaz, deştept sau perturbat,
Îmi ţin acuma ciocul mic
Pentru o slujbă, de nimic.
Dar, când n-o să mai pot răbda
Neîncetat voi trâmbiţa:
Să se trezească toţi năucii,
Să creadă că vin turcii!
Atâta vreau, să fie cum a fost,
Să aibă fiecare-un rost,
Să apăr pe cei care lucrează „zi găină”
Şi noaptea dorm, ca florile-n grădină!
L-a ascultat curcanul, c-un aer marţial.
L-a mai privit o dată.
Cocoşul îi părea acum,
Un general de-armată!
Îi zise iar, dar mai încet:
Bine, măcar, că eşti… DEŞTEPT!
CĂTĂLINA STROE- Cuvinte încrucișate / Helis, 2016
Bibliotecar, Pușcoi Mariana.




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu