GÂNDURI, RÂNDURI, AMINTIRI...
Mulțumim doamnei Cătălina Stroe pentru că, și prin textul prezentat astăzi, reușește să ne trezească gândurile, senzațiile, amintirile „care au rămas gravate, imprimate, undeva în subconştientul nostru, într-o memorie senzitivă” pe care se pare că o ”activăm” în situații deosebite, aducând în prezent episoade din trecutul nostru, momente triste, vesele, momente plăcute sau mai puțin plăcute care fac parte din noi și există atâta timp cât noi existăm, pe unele dorindu-ne să le păstrăm, pe altele dorindu-ne să le uităm...Sunt momente care pot supraviețui vremurilor și trecerii timpului doar dacă alegem să le transformăm în povești scrise pe care să le împărtășim tuturor celor ce ne cunosc sau își doresc să ne cunoască prin intermediul acestor povești de viață.
O primăvară frumoasă, în care privind „CIRCULAR”, să vă aduceți aminte doar de vremurile și întâmplările frumoase, să vă bucurați încă „de un strop ploaie, de un fulg de nea (sau mai mulți), de o petală de floare, de o frunză legănată în vânt” care să vă creeze „EMOȚII”ce pot deveni „SENTIMENTE” pe care să le adunați într-un album al amintirilor frumoase despre oamenii și locurile dragi, din trecut sau din prezent!
Bibliotecar, Pușcoi Mariana.
***Amintirile, cu aparenţa lor iluzorie, crează o conexiune inversă în care, retrăirea virtuală a emoţiilor, reactivează senzorii şi în asta constă efectul benefic al amintirilor: te înviorează, te revigorează.
Iluzia prinde viaţă şi în mod miraculos îţi dă viaţă. Te simţi ca... atunci! ***
Memoria senzitivă
- de-a valma cu natura -
„Nimeni nu ştie cu precizie, dar pare plauzibilă teoria potrivit căreia stagiul petrecut pe Pământ, ca fiinţe umane, ar avea ca unic scop acela de a ne încărca cu SENZAŢII, care vor rămâne gravate, imprimate, undeva în subconştientul nostru, într-o memorie senzitivă. Se mai spune că această memorie ne-ar însoţi mai departe, în cealaltă lume, măcar pentru un timp, ceea ce dă un sens şi ritualurilor de pomenire la care se împart mâncăruri tradiţionale, dar totdeauna se adaugă şi ceva care îi plăcea celui dus.
Soldaţi căzuţi prizonieri, dar declaraţi ca dispăruţi, au povestit la întoarcerea acasă că, în timpul parastaselor făcute de familia care îi credea morţi, ei simţeau un abur care le aducea în simţuri gustul şi mirosul mâncărurilor preparate şi care făcea să le dispară foamea. Dar visurile?
Câţi dintre noi nu am visat că cei dragi, dispăruţi din această viaţă, ne solicită o cană cu apă, o farfurie cu ciorbă sau mai ştiu eu ce? Şi ne conformăm imediat acestor cereri, că este mai bine aşa! Comentariile ştiinţifico-filozofice să le facă cine o vrea!
Toate simţurile care ni s-au dat de creator au rolul de a aduna Senzaţii care, într-o primă etapă, ne crează Emoţii pe care gândurile le colectează şi le depozitează, sub formă de Sentimente, într-un album ca de fotografii, un album sentimental, un fel de memorie afectivă, o memorie secretă a sufletului.
Este suficient să deschizi albumul sentimental şi eşti invadat de emoţii, care, luând drumul invers, te conduc direct la senzaţiile resimţite într-un anumit moment al vieţii: un parfum, un gust, un sunet, o adiere, o sărutare, o mângâiere...
Amintirile îţi hrănesc sufletul şi retrăieşti povestea soldatului care se simţea sătul fără să fi mâncat o mâncare adevărată. După derularea amintirilor în singurătate sau între prieteni, te simţi satisfăcut, reîncărcat cu emoţii, ca şi cum le-ai fi trăit cu adevărat.
Amintirile, cu aparenţa lor iluzorie, crează o conexiune inversă în care, retrăirea virtuală a emoţiilor, reactivează senzorii şi în asta constă efectul benefic al amintirilor: te înviorează, te revigorează.
Iluzia prinde viaţă şi în mod miraculos îţi dă viaţă. Te simţi ca... atunci! Dacă ai amintiri, rezişti şi te întorci acasă, chiar dacă ai fost dat dispărut, pentru un timp!
Amintirile din perioada copilăriei sunt cel mai bine clasate după Anotimpuri, singurele evenimente mai importante care m-au însoţit stând tot timpul pe afară, la joacă.
În copilărie trăieşti de-a valma cu natura, paşii pe zăpadă sunt la fel cu paşii pe nisip, important este să alergi, să fii mereu în mişcare. Faci parte din natură!
În adolescenţă te mai opreşti din fugă ca să asculţi ceva ce se întâmplă în interiorul fiinţei tale, un zgomot ciudat, din ce în ce mai puternic, inima care bate mai tare ca înainte.
Corpul creşte cu viteză, mai repede chiar decât copăcelul din faţa casei şi efortul inimii este mai mare.
Hormonii, o armată invadatoare care îşi face de cap, cam timp de patruzeci de ani în organismul nostru, crează şi ei probleme inimii suverane, pe care o atacă foarte des punând-o deseori într-o stare de dezechilibru, de aritmie.
În această etapă creierul devine un prizonier supus care nu mişcă în front şi dă impresia că i s-au luat „minţile”! Cu atâtea evenimente interioare nici de mâncare nu-ţi mai arde.
Singurul prieten este sufletul!
Speriat şi el de luptele de putere din interiorul corpului, preferă să hoinărească liber pe afară, hrănindu-se cu frumuseţile anotimpurilor.
Da, adolescenţii sunt conectaţi la anotimpuri şi sunt fascinaţi de tot ce „cade” din ele: un fulg de nea, un strop de ploaie, o petală de floare, o frunză legănată de vânt. Nimic din ce se plimbă prin natură, nu scapă privirii lor: norii, valurile mării, stelele... Par visători, dar este singurul moment din viaţă când nu privesc LINEAR, doar în faţa ochilor, aşa cum o vor face mai târziu, prinşi în SISTEMUL SOCIAL care le va indica doar o singură direcţie, DRUMUL PE CARE ÎL IEI ÎN VIAŢĂ!
În adolescenţă, cu sufletul prieten alături, priveşti în jurul tău CIRCULAR, în toate direcţiile, pentru că eşti CENTRUL LUMII, iar viaţa îţi oferă posibilitatea să iei orice DIRECŢIE doreşti. Ai, să zicem, 360 de posibilităţi într-un plan circular şi poţi lua o decizie în fiecare zi din cele aproape 360 de zile ale anului.
Eşti în centrul sferei, spaţiul şi timpul le ţii în mână! Ai de ales deci, cel puţin 360 de drumuri, într-un număr de cel puţin 360 de variante. E prea mult pentru o viaţă de om! Dar trebuie, în curând, să alegi! Maturitatea te împinge din spate şi examenul se apropie!
În interiorul tău n-ai pe cine să te bazezi, e atâta luptă pentru putere! Mintea, inima şi hormonii nu par să încheie curând un acord!
Ai nevoie de un ghid, care este aproape, este lângă tine - SUFLETUL, îngerul tău păzitor!
Pe el trebuie să îl asculţi pentru că el te cunoaşte de mult şi ştie ce este cel mai bine pentru tine!
Când hotărăşti ce drum vei urma în viaţă, să îţi asculţi sufletul şi să nu uiţi credinţa în Dumnezeu, care ţi-a trimis o bună călăuză, un înger păzitor. La necaz fă-ţi cruce şi cere ajutor. Asta e scăparea!
De câte ori mă duc la biserică, îmi dau lacrimile când preotul intonează în altar, la sfârşitul slujbei, cântecul liturgic:
„Iubi-te-voi Doamne,
Că Domnul este întărirea mea
Şi scăparea mea,
Şi izbăvitorul meu...”
Poate că adevărul, autenticitatea acestor versuri îmi produc emoţia. Realizez cât suntem de fragili, în această lume şi câtă nevoie avem de o protecţie şi de o călăuză!”
(CENTRUL VECHI /2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu