marți, 10 mai 2022

                                              ~INTERVIU CU UN SCRIITOR ~

**Când cauţi adevărul**
(I)
„- Când aţi scris primul text literar?
- Am început în clasa a doua de şcoală, când am scris o poezie despre primăvară şi copii. Se pare că de pe atunci mă preocupa natura şi… societatea! Versific cu uşurinţă, dar am considerat că poezia apropie sufletele de îngeri sau demoni, prin incantaţia ce produce, uneori, o stare de exaltare magică. Eu urmăream o altă direcţie, doream să-mi exprim ideile, nu sentimentele. Sau cel puţin aşa credeam, căci am fugit de „magie” şi m-am trezit în „profeţie”, începând să scriu eseuri cu caracter militant despre soarta lumii şi dezvăluirea adevărului ascuns ei.”
~~~
VERSURI CU RIMĂ ȘI CHEIE”
(2)
*
„OMENIA este SOCLUL pe care se aşează PACEA.
Să ne rugăm ca, în aceste timpuri, pe mai marii lumii să-i călăuzească Dumnezeu să ia decizii cu DREPTATE, dar şi cu IUBIRE de oameni, iar la toate întâlnirile la nivel înalt, gândurile tuturor să fie străbătute de vibraţia cuvântului PACE!”
*
CONFUZIA
-arma finală-
Sate şi palate,
Cetăţi, sateliţi,
Regi şi împăraţi.
Ceaţă-i peste toate!
Fog-ul e-n oraş,
Și la sat
Braşoave,
Greu de luminat!
Ritmul din opinci,
Rima din condeie,
Scapără pe pietre,
Până la scânteie!
Calea e deschisă!
Cruce fă-ţi,să vezi,
Când eşti la răscruce,
Ce drum să urmezi!
CĂTĂLINA STROE - Cuvinte încrucișate/ Helis, 2016
Bibliotecar, Pușcoi Mariana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOBLEȚEA LIMBII ROMÂNE

            Într-o întâlnire memorabilă la Uniunea Scriitorilor, prilejuită de lansarea unei antologii, acum câţiva ani, am avut şansa unică...