S-a născut la 11 februarie 1923 în comuna Sf.Gheorghe, în prezent în județul Ialomița. Nașterea a fost declarată de bunicul său și funcționarul de la primărie l-a înregistrat cu numele acestuia, așa cum mai era obiceiul pe atunci. Numai că bunicul era din partea mamei și se numea Tudorache. Astfel, fiul cel mare al familiei Filofteia și Alexandru Răducanu s-a numit Ion Tudorache, iar ceilalți cinci copii ai familiei, care au urmat, au purtat numele de Răducanu.
Școala
primară a început-o în comuna Sf.Gheorghe,
având ca învățător pe tânărul Tudor Petre, născut în comuna Cioara (numită mai târziu Regina Maria și apoi Ion Roată.
Din anul
1937 urmează Seminarul Teologic din
Buzău și apoi, timp de șase ani, este student la Facultatea de Teologie din București, unde devine prieten cu
colegul său, scriitorul Leonida Plămădeală, devenit mai târziu Mitropolit al Ardealului sub denumirea
de Antonie.
Cu gradul de subofițer al armatei române, participă în
cel de-al doilea război mondial la activitatea de protecție a
obiectivelor militare și industriale de pe Valea Prahovei, amenințate de
retragerea trupelor germane. Are șansa
să scape cu viață, lângă Ploiești, în timpul unui raid al aviației americane,
care a atacat aceleași obiective. Ca veteran de
război primește medalii și este
înaintat până la gradul de maior (r).
În anul
1945 se întâlnește cu fostul lui învățător Tudor Petre, care îl prezintă
cumnatei sale Florica Rădulescu, din comuna Broșteni—Ialomița, cu care se
căsătorește în 29 iulie 1945, fiind încă student la Teologie.
La Adunarea din Piața Palatului Regal,
din anul 1947, participă cu foarte mulți
studenți pentru suținerea Regelui Mihai, care era forțat să abdice. Sub amenințarea
că se va trage în demonstranți, Regele
nu riscă să declanșeze un măcel,
semnează actul de abdicare și pleacă din țară. În anul 1991, la
reîntoarcerea Regelui Mihai în România,
profesorul pensionar Ion Tudorache organizează la ieșirea din oraș, spre Buzău, o manifestație de întâmpinare. Cortegiul
regal onorează invitația la Primăria din Urziceni unde consilierul municipal,
profesor Ion Tudorache, îi mulțumește Maiestății Sale
că i-a salvat viața prin abdicare, el fiind unul dintre studenții aflați în Piața
Palatului. Regele Mihai a luat poziția
de drepți și a dat onorul profesorului pensionar Ion Tudorache, eveniment care îl va marca pozitiv pînă la
sfârșitul vieții sale, în 14 iulie 2002.
Este
îngropat în Cimitirul din Centrul Vechi
din Urziceni, alături de soția lui, decedată 14 ani mai târziu, în noiembrie 2016. Pe cruce este scrisă deviza sa
preferată: Credo ut intelligo! Cred ca să înțeleg!
Cariera profesională. În anul 1948 începe prigoana împotriva preoților
și, pentru a-și proteja familia, alege un post de profesor de religie la Școala de băieți din Urziceni. Curând se elimină din școli
orele de religie și rămâne la catedră ca profesor de istorie.
Prin 1959
este detașat la Școala Generală din
Coșereni ca profesor suplinitor de limba română, sub pretextul că nu are
diplomă în specialitatea istorie.Se înscrie la Facultatea de Istorie de la
Universitatea din Iași – șase ani la cursuri fără frecvență – și în acest
timp, vară, iarnă, face naveta pe jos la
Coșereni, câte 14 km. pe zi. După trei
ani este readus la catedra din Urziceni. După terminarea celei de-a doua
facultăți, devine titular pe post și își continuă activitatea ca profesor de
istorie
Prezența socială. Excelent
comunicator, activ, jovial, bun
organizator, profesorul ion Tudorache a
fost inițiatorul multor acțiuni, în cadrul lumii școlare, atât pentru elevi cât
și pentru profesori. În vara anului 1953 a organizat un cantonament la mare,
timp de o săptămână, pentru 50 de cadre
didactice din Urziceni și împrejurimi. În fiecare an, în vacanța mare, organiza
cu elevii excursii prin țară la obiective culturale și istorice. Pasionat de
arheologie, a antrenat mulți elevi în
cercetarea zonei Piscul Crăsani.
Relicvele găsite în urma săpăturilor (monede și cioburi ceramice), au fost expuse
în vitrine într-o expoziție organizată
în spațiosul hol al Școlii de fete de
pe strada Panduri. Rezultatele
acestor cercetări au fost publicate, în parte,
în secțiunea de Istorie veche
a Monografiei Municipiului Urziceni
(1996), la care a fost colaborator.
În
plan cultural, a fost membru activ al Formației de teatru a Casei Orășenești de Cultură, unde a
jucat în spectacolele Răscoala (1953), Pădurea (1956) Titanic vals,
Steaua fără nume ș.a., și a făcut
parte din Corul cadrelor didactice,
participând la multe manifestări
culturale.
Pentru că salariile din învățământ erau foarte mici, a inițiat, la
începutul anilor 1950, o Casă de ajutor
reciproc (CAR) a cadrelor din învățământ, care se puteau împrumuta la nevoie cu diverse sume de bani.
Cu timpul, numărul de membri a crescut, cuprinzînd și alte profesii: medici,
juriști ș.a. din aproape tot județul. A
condus activitatea CAR aproape 30 de ani, ajutând pe cei în nevoie să-și ducă
copiii la studii, să-și cumpere mașini și locuințe.
După
Revoluție a fost ales Consilier municipal
și a militat pentru ca străzile din oraș să-și recapete numele istorice originale. Astfel, strada pe
care locuia a revenit la numele de Regele
Ferdinand. La Aniversarea a 400 de
ani de atestare documentară a Municipiului Urziceni (1996) a primit Titlul de Cetățean de Onoare și i s-a
înmânat Cheia Orașului.
Profesorul Ion Tudorache a fost nu numai o personalitate, dar și un
adevărat personaj, care a rămas
imortalizat în trilogia, cu note biografice,
a scriitoarei Cătălina Stroe, fiica sa. Cele trei cărți – Cei șapte ani de-acasă, Centrul Vechi și
Jurnal secret - se regăsesc pe
rafturile Bibliotecii Municipale și în casele multor locuitori.
La aproape 100 de ani de la nașterea sa,
se poate spune că profesorul Ion Tudorache a lăsat ca moștenire numeroase amintiri, care sunt
rememorate cu drag de foștii lui elevi, dar și o moștenire vie: copiii săi (cele două fete Cătălina și Junona), patru nepoți (Eduard, Aura, Ina și
Albert) și patru strănepoți născuți în Canada și SUA, pe care nu a mai apucat să-i cunoască.
Modest ca ținută, cu o viață decentă, cu o mare dorință de cunoaștere, a pus preț pe valorile spirituale, nu pe cele
materiale, și a fost un mare patriot.
A
avut o viață împlinită!
Cătălina STROE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu