Dacă ai imaginație și talent literar, poți să scrii orice, despre orice.
Oricine și orice poate avea amintiri!
O persoană, o veveriță, o casă, un tablou,
ceva care se mișcă sau ceva imobil, începe să existe sau poți dovedi
că există – așa cum se spune în fizică și în filozofie – atunci când le
observi, „le descoperi”.
Trăim într-un spațiu plin de vibrații și în
funcție de rezonanța pe care o avem cu acestea spunem că „îmi place” sau „nu
îmi place” ceva.
Simțurile noastre ne ajută în acest demers (
văz, auz, gust, miros, pipăit, etc).
Dorința de a partaja experimentele trăite nu
aparține tuturor. Unii oameni au plăcerea să comunice și altora și scriu
cronici despre spectacole, cărți citite, excursii, restaurante vizitate, etc.
Uneori poți să te amuzi și să „fabulezi”,
adică să atribui calități umane ( ca de exemplu capacitatea de a avea
„amintiri”)unor lucruri sau locuri așa zis „neînsuflețite”.
Fabula este de fapt genul literar în care
animalelor li se atribuie însușiri umane.
Deci, eu am ales ca personaj, un loc de
parcare!
Spațiul de staționare are mai multe locuri
de parcare și a apărut, ca zonă auxiliară obligatorie amenajată lângă
construcții care deservesc populația, de regulă din mediul urban, care se
deplasează cu mijloace motorizate individuale.
Locul de parcare este un spațiu imobil
restrâns, dar foarte solicitat, datorită faptului că deservește și ajută la
funcționarea accesului în centrele animate: comerciale, locuri de muncă, spitale,
spații de cultură, aeroporturi, etc. Ele pot avea un regim de rezervare
gratuită sau cu plată. Cele mai multe sunt cu acces liber, funcție de noroc.
Locul de parcare este UN SPAȚIU delimitat
fizic, în care se staționează în condiții limitate de TIMP.
Mai precis, pe LOCUL DE PARCARE, SPAȚIUL
este fix și TIMPUL este mobil, astfel că LOCUL DE PARCARE poate să înregistreze
informații despre toate tipurile de automobile ( inclusiv pasagerii lor) care
s-au perindat cronologic ( ore, zile, ani) în SPAȚIUL său, deci poate avea
amintiri.
În cartierul meu, lângă o Bancă nou
înființată, a apărut și un spațiu de staționare cu câteva locuri de parcare,
pentru că la o Bancă nu stai mult, nu spui povești: intri și ieși repede!
Într-o dimineață însorită, așteptam în
mașină, în parcare, pe soțul meu care intrase la Bancă să plătească o factură.
De plictiseală, mi-am fixat privirea spre
locul de parcare de vis-a-vis și am început să observ ce se întâmpla acolo.
A
parcat o bătrânică care, adusă de spate, se mișca foarte repede spre intrare în
Bancă. S-a întors în scurt timp, cu un aer la fel de grăbit și a plecat.
Imediat a sosit o altă mașină, condusă de un tânăr de culoare, în ținută sport,
care a staționat foarte puțin.Probabil că tânărul a accesat un ghișeu automat
aflat în holul Băncii.
După el, a ocupat locul de parcare, o
familie tânără. Doamna a rămas cu fetița în mașină, iar domnul, cu un aer
grăbit, a intrat la Bancă. Și el s-a întors foarte repede și au plecat.
Începuse să îmi placă acest du-te vino și
mi-a trecut prin minte un gând : ce ar fi dacă, acest loc de parcare ar nota
amintirile despre toți cei care îl vizitează?
Dar, uite că a sosit soțul meu și am părăsit
locul de parcare, zâmbind!
19 ianuarie 2024
CĂTĂLINA STROE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu