Dumitru M.
Ranetescu
1882-1965
A fost o personalitate complexă, om de cultură, scriitor, compozitor, prieten cu Nicolae Iorga, care l-a apreciat în mod deosebit. În ordine cronologică, este al treilea scriitor care a trăit în Urziceni, cu 7 ani mai tânăr decât Nicolae Thomescu-Baciu şi Alexandru Toma (Solomon Moscovici). Născut la Bucureşti, şi-a petrecut copilăria şi vacanţele în comuna Armăşeşti. Străbunicul său, Dinu Ranetescu, avusese aici o moşie mare, aprox. 500 ha, dar şi mulţi copii, care au tot împărţit pământul, fărâmiţând proprietatea. Bunicul său, Stanciu Ranetescu, a deţinut funcţia de primar în Armăşeşti o lungă perioadă, cam 30 ani, în a doua jumătatea a secolului XIX.
Dumitru M. Ranetescu absolvă cursurile Facultăţii de drept din
Capitală şi, în anul 1905, devine avocat
la Urziceni, apoi primar în acelaşi oraş
în perioada 1907-1911. Aici trăieşte experienţele iniţiatice ale
profesiunii, traiului în comunitate şi diriguirii ei, până la cele ale
prieteniei, iubirii, căsătoriei şi paternităţii.
Următoarea perioadă important din viaţa lui Dumitru M. Ranetescu, de
peste 20 de ani, se desfăşoară la Călăraşi,
reşedinţa judeţului Ialomiţa. Aici intră în magistratură, devenind procuror.
Participă la primul războiul mondial. În
anul 1918, Regele Ferdinand îl numeşte preşedintele Tribunalului Ialomiţa,
calitate pe care a deţinut-o până în anul 1924, când este ales Senator de
Ialomiţa. A fost şi decan al Baroului de
avocaţi Călăraşi.
Încă din timpul Facultăţii s-a evidenţiat ca iubitor de cultură având
aptitudini artistice, de cunoaştere şi comunicare. La Urziceni va activa ca vicepreşedinte al secţiei locale a
Ligii culturale, iar la
Călăraşi va face parte din Comitetul Ligii
Culturale, aflându-se în fruntea delegaţiei ialomiţene la Congresul acestei
organizaţii “pentru unitatea sufletească
a tuturor românilor” , ce se desfăşoară aici în 1933.
Ani la rândul, Dumitru M. Ranetescu a fost o semnătură de prestigiu în
paginile ziarului Pământul, portretele colegilor avocaţi de la rubrica Contimporanii… fiind realizate de un
scriitor mânuind cu siguranţă uneltele şi culorile limbii române, bun
cunoscător al sufletului omenesc, observator atent al cursului vieţii în care
i-a fost dat să trăiască şi, mai întâi de toate, luminat de un ideal
profesional pe care nu l-a lăsat umbrit niciodată.
Regimul comunist i-a confiscat
averea şi l-a privat de pensie, astfel că, în anii 1950, sărac şi cu fiul său, Alexandru Ranetescu, la
închisoare, Dumitru M. Ranetescu a
lucrat câţiva ani ca muncitor tâmplar la o cooperativă în Bucureşti. În acele vremuri de răstrişte, omul
de 70 de ani, oropsit dar
liber, începe să aştearnă
pe pagini albe de hârtie îndoite la mijoc, cu un scris impecabil, clar şi elegant,
amintirile din Urziceni şi din copilăria
petrecută la Bucureşti şi
Armăşeşti, rămase intacte în sufletul său deschis şi curat. Ele vor vedea
lumina tiparului în foileton în paginile revistei Helis, şi în volum la
editura Helis din Slobozia, prin grija scriitorului Alexandru Buleandră,
managerul Bibliotecii Municipale “Constantin Ţoiu”, sub titlul “Oameni care
nu mai sunt…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu