luni, 28 martie 2022

OAMENI DE SEAMĂ DIN MUNICIPIUL URZICENI - DINESCU, Adina -profesor universitar, arhitect

 


A absolvit cursurile Școlii generale nr.1 și ale Liceului Teoretic Urziceni, promoția 1973.

În toți anii de școală s-a manifestat ca o elevă de excepție, cu multiple preocupări extrașcolare: lua lecții de pictură, de balet și pian și juca roluri de copii alături de veteranii trupei de teatru de la Casa de Cultură. La liceu a atins performanțele școlare cele mai înalte, participând totodată la cercul de artă dramatică, cercul de matematică, la reuniunile și șezătorile literare.    A    reprezentat    cu    cinste    liceul la

olimpiadele școlare, până la faza națională. În clasa a XI-a a interpretat rolul Ancăi în  spectacolul  cu  piesa  „Năpasta” de  I.L. Caragiale,  pusă în

scenă cu elevi de la cercul dramatic de Victor Nicolae, fost elev al liceului, atunci student la Institutul de Teatru din București.

Ca tânără arhitectă, a activat în primii ani după absolvire mai mult în afara țării, executând lucrări în domeniul construcțiilor civile. În calitate de șef de proiect sau colaborator, a dat la cheie câteva școli, creșe, hoteluri, restaurante, locuințe tip vile, locuințe colective, clădiri administrative și complexe de servicii publice în Ucraina, Israel, Irak, Algeria, Maroc și Libia. A fost o experiență care i-a folosit în carieră. Înaltul profesionalism, inventivitatea, tenacitatea și carisma au făcut-o cunoscută și recunoscută în domeniu.

Este autoarea întregului proiect de restaurare și decorațiuni interioare pentru Casa Capșa, lucrare care i-a adus în 2003 Premiul de Patrimoniu al Ministerului Culturii. O altă realizare de notorietate este proiectul de restaurare, refuncționalizare și punere în valoare a Palatului Ghica, o lucrare complexă care a atras atenția publicului și specialiștilor.

Dintre numeroasele succese profesionale ale arhitectei Adina Dinescu în domeniul restaurării monumentelor, al amenajărilor și decorațiunilor interioare amintim: Casa Duschek, Casa Slătineanu, Casa Ghica Grădișteanu, restaurantele chinezesc și mediteranean din incinta hotelului Sofitel, Clubul Francez din cadrul Bistro Romaine, corpul E al Hotelului Dorobanți.

 În ceea ce privește sfera construcțiilor civile, numele său e legat de lucrări recepționate deja sau în curs de execuție, cum ar fi: Hotelul Humor din orașul Gura Humorului, centrul comercial Bricolage loisir din zona Rahova, blocuri de locuințe și imobile de birouri în capitală.

În anul 2004, revista „Capital” a plasat-o în topul primelor 50 de femei de succes din România.

Adina Dinescu este mândră de realizările ei, își amintește cu plăcere de colegii și profesorii din anii de liceu și are încredere în calitatea absolvenților din noile promoții.

 Elena BULEANDRĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOBLEȚEA LIMBII ROMÂNE

            Într-o întâlnire memorabilă la Uniunea Scriitorilor, prilejuită de lansarea unei antologii, acum câţiva ani, am avut şansa unică...