TIMPUL
V-ați gândit vreodată cum trăiau bunicii și părinții noștri?
V-ați pus vreodată în locul lor? Niciodată trecutul nu este așa cum ni-l
imaginăm noi. Toate bune și frumoase, totul este roz și, floricelele sunt pe
câmpii. Ei bine, uneori nu-i chiar așa. Bunica mea, Laluca, este răspunsul
imposibilului trăit în vremurile rele. Părinții ei au îndurat foamea, ca ea,
bunica mea , omul care m-a crescut, ființa care m-a îndrăgit de când eram
mititică și m-a așteptat când veneam de la grădiniță, cu bucatele-n mână, să
aibă ce să mănânce. Lalu avea mai mulți frați, și părinții ei făceau mari
eforturi ca să poată avea ce pune pe masă. Venise Crăciunul, sărbătoarea în
care toată lumea este bucuroasă, dar în familia străbunicilor mei este o zi
plină de tristețe. Părinții lui Lalu erau supărați pentru că ultima găină
fusese tăiată în Ajun, și nu mai puteau să taie altă găină. Porcul era prea
scump, vițelul și mai și.
Unii împodobesc bradul, ascultă colinde … dar părinții Lalucăi
nici măcar nu aveau de mâncare. Lalu, pe atunci, avea cam 8-9 ani, și înțelegea
ce se întâmplă. Era extrem de rău să vezi că nu ai ce să mănânci, să vezi cum
suferă părinții tăi, îmi povestește Lalu. Copiii așteaptă cu nerăbdare cadouri
și dulciuri,… în familia lui Lalu, copiii nu primeau decât o gutuie, că
portocale nu erau. Și gutuia o puneau la geam … până era gata să o mănânce.
Bradul era o rămurică de brad pe care o adusese tatăl lui Lalu de la serviciul
lui. Acolo era un brad mare de tot, iar tatăl Lalucăi a rupt o crenguță pe care
a adus-o, să facă o bucurie copiilor săi, le-a dus un brad. Copiilor li se
citea bucuria pe chip, se duceau în vecini, le spuneau colegilor de la școală,
Noi avem brad. Erau foarte bucuroși, dar tot nu trecuseră peste problema cea
mai grea, că nu vor avea bucate alese. Uneori, era foarte greu de acceptat, așa
că tatăl Lalucăi, le cânta, Galbenă gutuie. Cântecul întregii familii adunate
lângă brad și gândurile lor bune, cu dragoste în ochi și zâmbet de mulțumire că
sunt împreună și sănătoși, le făceau sărbătoarea de neuitat. Acum, dacă îi
cânt, plânge, în amintirea clipelor din copilărie. În seara aceea, toți copiii
din familia bunicii s-au culcat bucuroși, chiar dacă masa nu fusese
îmbelșugată, dar mulțumiți pentru că aveau un brad.
Aceasta este o întâmplare din viața bunicii mele, când dragostea
de familie și cântecul înlocuiesc bucatele de pe masă. Nu am relatat o
întâmplare fericită, pentru că cele fericite erau rare.
Maria Nițu, Clasa a V-a B
Școala Gimnazială „I.H. Rădulescu”
Coordonator, profesor Ichim Carmen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu