„Gânduri, rânduri, amintiri... despre (pentru) oameni( locuri) dragi”

***Trăiam acea nelinişte leneşă, numită de poeţi melancolie!***

Mulțumim doamnei Cătălina Stroe pentru aceste rânduri (amintiri) pe care vi le împărtășim și astăzi ... o altă poveste frumoasă, „melancolică”, cu iz de ...gogonele, familiară multora dintre noi, o altă amintire care, cu siguranță ne-a făcut pe toți cei care am citit-o , să ne întoarcem în timp, în vremea copilăriei. Putem vedea cu ochii sufletului, fie un tablou de toamnă, la care adăugăm un strop din inocența copilăriei, un „praf de nostalgie”, „icoana” mamei, fie o secvență din viața școlarului de odinioară și cu siguranță „dor” de acele vremuri... cât cuprinde. Este un fragment extras de data aceasta din cartea sa „CENTRUL VECHI -note biografice” apărută în anul 2011.

Celor care și-ar dori să o citească în întregime, le facem cunoscut faptul că aceasta se găsește în colecțiile bibliotecii noastre și poate fi împrumutată.

Bibliotecar, Pușcoi Mariana.

Melancolie... cu miros de gogonele!

Cu spatele sprijinit pe una din laturi şi cu picioarele întinse de-a lungul pervazului, priveam spre stradă de la una din ferestrele casei noastre, din Centrul Vechi.

Aveam nişte pantaloni de trening albaştri, un pluovăraş bleumarin şi o privire plină de visare.

Mă simţeam învăluită de acea zi de toamnă, nici însorită, nici noroasă.

Crizantemele, de toate culorile, nu îşi definiseră încă poziţia în spaţiu, probabil din cauza umezelii, iar frunzele celor doi butuci de viţă de vie, puşi de decor în curte, erau bineînţeles... ruginite!

Peste câteva zile începeam cursurile clasei a cincea. Îmi cumpărasem caiete, uniformă şi tot ce era necesar şi acum trăiam un sentiment ciudat de aşteptare... cu ochii spre poartă!

Mama mea era în curtea din spate, înconjurată de borcane mari de sticlă pe care le spăla cu apă fiartă.

Pentru moment nu mai aveam chef să mai citesc, televizor nu aveam încă şi nici telefon, iar filmul de la cinematograf îl văzusem deja.

Aşezată pe pervazul ferestrei, nici în casă, dar nici afară, mă simţeam într-o stare ciudată, nici acolo, nici în altă parte, ca într-o lume interdimensională.

Trăiam acea nelinişte leneşă, numită de poeţi melancolie!

Dintr-o dată, simţurile mi-au fost trezite de un miros ciudat, care mi-a amintit instantaneu că mama pune murături pentru iarnă.

Era evident că începuse sezonul sacrificiilor: copiii intrau în clase şi legumele în borcane!

Mirosuri, culori, o mulţime de senzaţii mă înconjurau. O lume senzaţională!

Gândind aşa, m-am lăsat din nou cuprinsă de acel sentiment de melancolie, o melancolie... cu miros de gogonele!

Şcoala cu Vultur!

- flashuri -

Din primul an de şcoală şi până la intrarea la facultate am purtat, ca toată lumea, uniformă.

În clasa întâia uniforma era neagră şi acoperită cu un şorţuleţ alb, cu volan.

Când ai ŞORŢ, ai şi treabă de făcut!

În afară de lecţii aveam ore de lucru manual.

Uneori împleteam, din foi de porumb, rondele de pus la uşă sau confecţionam coşuri din nuiele de răchită.

Alteori coseam, pe o pânză de etamină, tot felul de floricele.

Firele de mătase se transformau prin magie în garofiţe roşii, galbene şi albastre.

Mai târziu ni s-a schimbat uniforma, un şorţ negru deasupra unei rochiţe pepite.

După ce am terminat, cu examen, cursurile primare, în localul numit „Popa Preda”, o casă naţionalizată probabil de la un preot, trebuia să trecem la Şcoala de şapte ani, fosta „Şcoală de băieţi” situată pe aceeaşi stradă, numită în prezent Regele Ferdinand, dar fiind prea multe clase, am fost dispersaţi pentru un scurt timp şi prin alte clădiri închiriate, prin apropiere.

„Şcoala de băieţi” era o şcoală impunătoare care m-a impresionat întotdeauna. Avea un hol imens şi în înaltul lui era atârnat un vultur mare, negru, împăiat, cu aripile larg deschise, parcă în semn de protecţie!

Bizar acest vultur!

Oricum ne obişnuisem cu el, dar de acolo, din înaltul clădirii, impunea respect şi nu prea îţi venea să alergi, ca nebunul, pe hol.

În această şcoală am avut nişte profesori excepţionali: Mârza Emil la română, Nediţă Niculiţă la fizică, Panait Dumitru la matematică şi mulţi alţii.

La examenul de absolvire a clasei a şaptea, domnul profesor Panait a făcut cu mine un fel de reprezentaţie de tenis rapid cu formulele de geometrie pe care, de altfel, le visam. Mi-a pus zeci de întrebări la care răspundeam pe nerăsuflate. A dorit probabil ca toată comisia de examinare să înţeleagă de ce îmi dădea nota zece, cred eu.

Datorită profesorului Emil Mârza, un om extraordinar de bine pregătit, gramatica nu mai avea nici un secret pentru mine. Din acest motiv, după ieşirea de la proba scrisă de limbă română, pe scările de la intrarea principală a Şcolii de băieţi, am avut îndrăzneala să contrazic pe unii membrii ai comisiei de examinare care ieşiseră în pauză şi m-au chestionat asupra abordării subiectului de la gramatică. După discuţii aprinse, în final şi-au dat seama că eu aveam dreptate. Cred că nu ştiau cu cine au de-a face! Glumesc bineînţeles!

Vulturul mă făcea vitează!

De fapt, gramatica română este foarte dificilă. E ca o pădure seculară în care te poţi rătăci uşor!

La proba scrisă la literatură, am acoperit treizeci de pagini mari pentru că a fost un subiect de compoziţie care mi-a permis să fac multe conexiuni. A fost o lucrare de pomină care a impresionat comisia. Am luat nota maximă, dar pentru mine, plăcerea de a dezvolta subiectele era aşa de mare, citisem de fapt şi foarte mult, încât nota era ultima mea preocupare.

Un profesor bun se deosebeşte de un bun profesionist din acelaşi domeniu, prin faptul că primul, pedagogul, ştie să partajeze cunoştinţele sale, pe când al doilea le foloseşte doar pentru el, neavând nici abilitatea şi poate nici dorinţa să le împărtăşească altora, fiind mult prea preocupat de evoluţia sa. Privind astfel problema, munca de pedagog, munca oamenilor din învăţământ, are un anumit aspect de sacrificiu, din iubire.

Profesorii acceptă ca noua generaţie să se urce pe umerii lor, să meargă mai departe, să evolueze. Ei devin astfel nemuritori, nu printr-o creaţie punctuală pe care ar fi putut-o realiza individual ci, prin realizările zecilor de generaţii formate de ei.

Un gând de mulţumire şi de pace, acolo, oriunde s-ar afla, am pentru aceşti minunaţi dascăli de provincie din Centrul Vechi!

Şcoala cu vultur, nu mai există!

A fost abandonată, transformată în depozit de lăzi goale şi în final, dărâmată. Pe terenul ei s-a mutat societatea de gaze a oraşului.

Sic transit gloria mundi!

+4

33

 DE TOAMNĂ...

....despre flori

...despre culori

...despre gânduri

... despre emoțiile și frumosul toamnei din natură și ...din viață.

Mulțumim doamnei Cătălina Stroe pentru aceste rânduri (gânduri) pe care vi le împărtășim astăzi, într-o zi cu o semnificație aparte, ZIUA PERSOANELOR VÂRSTNICE (cărora le mulțumim pentru trecutul, prezentul și viitorul nostru) și pentru faptul că a acceptat invitația noastră de a fi prezentă de acum înainte printre noi,(deși este departe) aici la biblioteca din Urziceni, prin intermediul altor ...povești frumoase despre oameni, locuri sau...(ano)timpuri care vor apărea pe pagina noastră de facebook, pe blog sau în revista bibliotecii.

Bibliotecar, Pușcoi Mariana.

SĂ ÎMBĂTRÂNEȘTI FRUMOS

-poveste de toamnă-

CĂTĂLINA STROE

La început de toamnă , am primit în dar un ghiveci mare cu tufănele albe. Le-am pus pe balcon, în fața ușii de la intrare și l-am udat până a venit frigul.

În fiecare dimineață mă uimeam de tenacitatea micuțelor floricele care, înghesuite una în alta, nu se dădeau bătute și rezistau eroic timpului din ce în ce mai rece.

De la o vreme, am constatat un fenomen ciudat! Micuțele flori albe, cu aparență proaspătă, au început să capete, pe rând, o nuanță neobișnuită, de culoare mov.

Mirată, am început să admir zilnic ghiveciul de tufănele care se prezenta acum, bicolor și cu toate frunzele încă verzi.

Încet, foarte încet, după mai multe nopți de îngheț, florile au început să-și plece capul, una câte una și să se ofilească.

Privindu-le, un gând mi-a trecut prin minte: uite ce înseamnă să îmbătrânești frumos!

La fel te îndeamnă să gândești și arțarii care îmbracă spre toamnă, incredibile straie colorate, în galben, roșu și în alte combinații de nuanțe, încât te întrebi dacă acești copaci se pregătesc de nuntă sau de...iarnă!

Natura ne învață să ne pregătim „de plecare”, îmbătrânind frumos!

                    „Gânduri, rânduri, amintiri... despre (pentru) oameni( locuri) dragi”

***Cinematograful devenise reper pentru întâlniri, loc de înfiripare şi de deşirare pentru iubirile adolescenţei.***

Mulțumim doamnei Cătălina Stroe pentru aceste rânduri (gânduri) pe care vi le împărtășim și astăzi ... o altă poveste frumoasă despre oameni și locuri dragi, fragment extras din cartea sa „Cei șapte ani de acasă...” apărută în anul 2011.

Pe cei care își doresc să citească în întregime cartea, îi invităm să o împrumute, aceasta aflându-se în colecțiile bibliotecii noastre.

Bibliotecar, Pușcoi Mariana.

XI. Promenada

„Anii 1950 au marcat apariţia primelor aparate de televiziune în oraş

Acasă, noi eram conectaţi la un minuscul difuzor. Ştirile veneau prin Staţia de radiodifuziune de lângă biserica din Volna. Seara se transmitea emisiunea locală.

Primul televizor apărut pe strada noastră aparţinea domnului profesor de educaţie fizică, Procopie Vasilescu.

Era un Rubin rusesc.

Prin extrema amabilitate a posesorului, care a permis accesul la televizor, casa sa devenea uneori un mini cinematograf pentru toţi vecinii. Noi, copiii, ne aşezam turceşte pe jos, iar mai în spate erau aranjate scaunele, pe două sau trei rânduri, pentru cei mari.

În Centrul oraşului, la capătul străzii Ferdinand, se afla cofetăria Trandafirul - pe locul restaurantului YAK de astăzi - şi alături, unde şi în ziua de azi este un teren viran, era Grădina de vară cinematograf.

Un cinematograf adevărat a fost inaugurat în anul 1954, cu filmul Moara cu noroc şi cu o foarte frumoasă festivitate de deschidere. Localul situat pe Calea Bucureşti e acum o ruină - ca un templu antic

- dar, pentru multe zeci de ani, a fost un loc foarte fierbinte al oraşului, o adevărată inimă vie, o aerogară pentru sentimente, unde aterizau capodoperele cinematografice ale lumii.

Cinematograful devenise reper pentru întâlniri, loc de înfiripare şi de deşirare pentru iubirile adolescenţei.

Pentru filmele de mare success şi nu erau puţine, ne înghesuiam la coadă, încă de dimineaţă, ca să prindem bilete.

Când rulau celebrele filme indiene, cu actorul Raj Kapur, cinematograful era luat cu asalt de ţiganii de la Bărbuleşti, oameni sentimentali, care înţelegeau mai bine ca oricine suferinţele unei inimi îndurerate şi urmăreau cu sufletul la gură aventurile fraţilor indieni.

Erau spectatori civilizaţi, doar că erau guralivi, iar la sfârşitul filmului, sala era plină de coji de seminţe de floarea soarelui. Filmul, îl vedeau de mai multe ori, ceea ce făceam şi noi copiii.

Numai astfel pot să îmi explic, de ce, după atâţia ani, mi-a rămas în minte refrenul din celebrul

film Vagabondul, cântat de interpretul principal, un fel de Charlie Chaplin indian:

am pantofii japonezi, pantalonii sunt englezi, e nemţească şapca mea, indiană inima.

Avaramu, a,a, a,a…….!

Cântecelul se dovedeşte a fi de mare actualitate în România de azi, cu o singură corectură privind naţionalitatea inimii.

La sfârşit de săptămână nu mai era circulaţie pe străzi. Toţi copiii din vecini se adunau pe mijlocul drumului. Săream coarda şi ne jucam de-a alergatelea de ne scăpărau picioarele, sub atenta supraveghere a tatălui meu care, de multe ori, intra şi el în joc. Pentru a calma spiritele, el se plasa în mijlocul străzii şi întindea mâinile de o parte şi de alta şi noi ne agăţam de el întinzând mâinile la fel, până când se forma un mare lanţ de copii.

Tata, care era în centru elicei, începea să se rorească uşor şi noi urmam încet mişcarea. Aşa reuşea să ne adune într-o formaţiei ce putea fi controlată, iar noi să ne regăsim suflul. Când toţi erau potoliţi, ne ducea la colţ la cinema, la grădina de vară. La intrare el plătea toate biletele, care erau la jumătate de preţ pentru copii şi în plus ne mai lua câte un cornet de seminţe de dovleac, pentru fiecare.

Ocupam cu toţii cam două rânduri de bănci de lemn, fără spătar.

Părinţii, care oricum erau pe la porţi, apreciau foarte mult acestă dispariţie a odraslelor zgomotoase pentru că se puteau concentra să privească, fără grijă, la cei care se îndreptau spre zona de Promenadă. Termenul de strada mea, cuprindea în mod explicit porţiunea cuprinsă între Biserica Sfânta Treime din Centrul vechi şi Cofetăria Trandafirul.

Acesta era Promenada mică, luminată doar de becurile de pe stâlpii de lemn şi încadrată de case impozante, ce aparţinuseră unor proprietari importanţi: avocatul Angelescu - sediul Băncii, avocatul Nicolescu - reşedinţa familiei Canachiu, colonelul Anghel - reşedinţa familiei Condu, toate pe partea stângă, mergând spre Centru.

Pe partea dreaptă se aflau fostele proprietăţi ale lui Mitu Măcelaru negustorul - reşedinţa actuală a doamnei profesoare Ene Dorina şi hanul cu restaurant din capul străzii - reşedinţa familiei Gherzu. Alţi proprietari celebri mai erau doctorul Veza (Oscar Weissa) - actualul sediu al CAR pensionari şi avocatul moşier Vasile Rădulescu - casa de lângă Brutăria veche - brutărie în prezent demolată.

Acesta avea o fiică Coca, una din frumuseţile oraşului, care a murit de tânără, bolnavă de plămâni.

De dragul ei suspina poetul Lucian Blaga, aşa cum a precizat domnul Vasile Ichim în cartea sa, Amintiri din Urziceni.

Promenada mare, cea luminată a giorno de către ghirlandele de becuri ce o traversau din loc în loc, se întindea între cofetăria Trandafirul şi Gradina de vară a restaurantului Ciocârlia şi a constituit o mare atracţie pentru o foarte lungă perioadă de timp.

Prin anii ’60- ’70, Promenada avea ca actori în special elevii şi elevele de la liceu, printre care mă număram şi eu - şi ofiţerii de la garnizoana militară de avioane cu reacţie de la Alexeni. Mutarea acestei garnizoane, la Ianca, a lăsat multe inimi îndurerate şi a sporit substanţial veniturile CFR-ului pe linia Urziceni-Brăila.

Din acel moment Promenada nu a mai fost aceeaşi!

Încet, încet, au început să se ridice construcţii de locuinţe pe strada Scânteia - actuala Cale Bucureşti - zonă înaltă, ferită de inundaţii, care a concentrat un mare număr de populaţie mai sus de actualul sediu al Băncii Comerciale.

După inundaţia catastrofală din iulie 1975, a început perioada de declin pentru Centrul vechi.

Unele case au fost distruse, altele refăcute aproape integral pentru că apa a atins cota de aproape doi metri înălţime pe alocuri şi dacă multă lume a fost salvată, asta ţine de miracol. Centrul vechi este în prezent un amalgam de mici prăvălii, deschise una lângă alta, printre câteva construcţii de locuinţe impozante.

Noaptea, pe locul Promenadei, se plimbă doar câinii vagabonzi!

Nimeni nu se mai aventurează să meargă pe jos, strada devenind doar o rută ocolitoare pentru autoturisme.”

9

Scriitori din Urziceni - Cătălina Stroe

 

CRONICĂ DE FILM

– agentul 007 –

 

În ziua de 28.09.2021 a avut loc la Londra premiera filmului „Nu e timpul să mori!“, ultimul film, în rolul de JAMES BOND, al actorului DANIEL CRAIG.

La ceremonie au participat, ca de obicei, în ultimii 60 de ani ai serialului James Bond, membrii familiei Regale ai Angliei.

De ce? Ne explică doamna Cătălina Stroie în cele ce urmează:

 

 

Agentul 007

- o istorie regală –

 

„Diferitele agenţii de spionaj din lume,

 la nivelul lor cel mai înalt, sunt societăţi secrete esoterice!”

David Icke

– LE PLUS GRAND SECRET (2015)

 

În ziua de 15 ianuarie 1558, fiica lui Henry VIII, Elisabeth I, este încoronată ca regină şi urcă pe tronul Angliei.

Astrologul care a prevăzut această dată este numit consilier oficial al Reginei pentru ştiinţe, navigaţie şi astrologie. El are întâlniri personale cu Regina de mai multe ori pe săptămână şi face parte din serviciile ei secrete.

Numărul său matricol de spion este 007 şi numele lui este John Dee!

Consilier personal al tinerei regine, pentru domeniul politic, militar, tehnic, cultural şi spiritual, el îi transmite acesteia viziunea sa asupra unui mare Imperiu Maritim (MI) Britanic pentru ca Anglia să nu poată fi dominată de către puternicele naţiuni ale Continentului.

În 1584, expediţia condusă de prietenul său Walter Raleigh, ofiţer şi explorator englez, va stabili prima colonie engleză în America de Nord - Virginia. Acest eveniment va marca actul de naştere a Imperiului Britanic.

John Dee este consultat de regină pentru toate deciziile importante.

În 1588, când Invincibila Armada ameninţă Anglia, el sfătuieşte flota engleză să rămână în port şi prevede că o foarte mare furtună va distruge flota spaniolă, ceea ce de fapt s-a şi petrecut.

I se atribuie anumite puteri încât mulţi cred că este chiar el cel care a declanşat furtuna!

Să fie oare un exemplu de război geoclimatic? Poate!

John Dee, agentul 007, s-a născut la Londra, în ziua de 13 iulie 1527. A fost unul dintre savanţii cei mai străluciţi şi mai originali ai Renaşterii. Când avea doar 20 de ani, a predat cursuri la Universitatea din Paris şi a ţinut conferinţe în toată Europa, legând prietenii cu elita intelectuală a epocii. Biblioteca lui personală era a doua, ca mărime, din Europa, creată cu protecţie regală, prin salvarea cărţilor confiscate şi destinate distrugerii, de către Inchiziţie.

În acea epocă învăţământul se baza pe cele Şapte arte libere, datând din Antichitate:

- Trivium, divizat în gramatică, dialectică şi retorică, ce se raportează la „Puterea cuvintelor”;

- Quadrivium, compus din aritmetică, geometrie, astronomie şi muzică, ce se raportează la „Puterea numerelor”.

John Dee ar fi putut deveni unul din cei mai mari savanţi ai timpului său, în disciplinele tradiţionale, dar el a fost atras mai ales de ceea ce era dincolo de frontierele ştiinţelor numite „serioase”.

Convingerea lui era că „Făptura umană este de origine divină, că OMUL este de fapt un geniu stelar şi este esenţial de a se regenera esenţa divină, în interiorul făpturii umane, prin puterile intelectuale divine pe care le posedă”.

***

JAMES BOND este un nume simbolic pentru celebrul şi nemuritorul agent secret 007. My name is JAmes BOnd!

Numele meu este James Bond, spune cu obsesie celebrul 007, în toate scenariile de aventuri care îi sunt dedicate. La intrarea în orice templu masonic există două coloane importante, JAKIN şi BOAZ, printre care dacă treci, intri într-o altă lume, cu alte reguli.

JAmes şi BOnd! Un cod de trecere! O parolă!

„Numele meu este James Bond” şi toate porţile i se deschid. Este mereu englez, ca personaj şi toţi actorii care l-au interpretat, de-a lungul anilor, au fost gentlemani englezi sau canadieni, deci supuşi Imperiului Britanic.

Regina Angliei i-a înnobilat pe actorii „J.B.” cu titlul de SIR şi a participat la premierele cinematografice ale fiecărei serii noi. Bill Gates, celebrul miliardar american, a obţinut doar titlul de CAVALER, din partea Reginei, pentru că titlul de SIR este rezervat doar celor de origine engleză care aduc servicii deosebit de importante Coroanei engleze sau care îl moştenesc din familie.

 ***

 

Mai aproape de zilele noastre, adică după patru secole şi ceva, relaţia dintre Regină şi Agentul 007 a devenit din ce în ce mai strânsă şi mai evidentă, pe plan simbolic.

Un fapt nemaiîntâlnit a fost primirea – filmată – a ultimului James Bond de până acum, întruchipat de actorul Daniel Craig, în apartamentul personal al Reginei Elizabeth II, loc de unde acesta a condus-o pe suverană către un elicopter „parcat” în faţa Palatului.

Restul filmării este un trucaj pentru că, ajunşi deasupra Stadionului din Londra, Regina şi agentul ei  s-au lansat cu paraşuta, salt după care Regina a apărut surâzătoare în tribună şi a deschis Jocurile Olimpice de vară 2012.

 

***

 

Totul este la vedere, în presă, la Tv, pe Internet. Trebuie doar să sesizezi ştirile şi să le pui cap la cap! „Lego” mondial!

În rest, politică, politică, politică!

Într-o lume în care, în ultimul deceniu, la nivel înalt,  s-a ieşit din normele conservatoare şi s-a intrat într-o perioadă de nonconformism, ca să înţelegi ce se întâmplă trebuie să îţi schimbi perspectiva, punctul de vedere din care priveşti, adică să devii… original în gândire!

Aproape jumătate din populaţia lumii a văzut unul din filmele din seria James Bond şi a fost sedusă de farmecul, curajul, inteligenţa şi eficienţa sa, de abilităţile extraordinare dovedite în luptele corp la corp. E pregătit să facă rost de informaţii vitale în lupta pentru stoparea unor activităţi malefice, conduse de personaje cu minţi diabolice.

Dacă serviciile secrete au rolul să rămână secrete, realizarea şi popularizarea prin cinematografie a acestui personaj a ridicat un colţ din voalul care acoperă o lume paralelă, în care de milenii se înfruntă forţele răului cu forţele binelui, o lume în care CIRCUITUL DE INFORMAŢII ţine cumpăna între război şi pace.

Jan Fleming, scriitorul britanic care l-a creat pe James Bond, cel mai cunoscut agent secret al secolului XX, a fost el însuşi spion, antrenat la CAMP „X”, o tabără de elită destinată spionilor americani, canadieni şi britanici, aflată nu departe de Toronto, în Canada.

Tabăra a fost ridicată, în decembrie 1941, şi coordonată de SIR William Stephenson la sugestia lui W. Churchill. Acolo s-au antrenat, în culegerea de informaţii, toţi  viitorii  şefi  ai  C.I.A.  din  S.U.A.

SIR W. Stephenson a fost unul din cei mai faimoşi ofiţeri de informaţii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, adevăratul model pentru JAMES BOND, după declaraţiile lui Jan Fleming. Bineînţeles, o variantă romanţată!

În momentul când devine prim ministru, Churchill decide să-l trimită pe Stephenson în Statele Unite pentru a crea în secret şi a conduce British Security Coordination Office. Această aripă operaţională a serviciilor de informaţii britanice în S.U.A. avea cartierul general în Rockfeller Center din New York.

Din 1940, Stephenson devine cel mai important ofiţer britanic de informaţii în S.U.A., ţinând permanent legătura între premierul britanic Churchill şi preşedintele american Roosevelt şi îl sprijină pe acesta în înfiinţarea serviciilor de informaţii (OSS) precursoare Agenţiei Centrale de Informaţii – C.I.A.

SIR William Stephenson s-a născut pe 23 ianuarie 1897 în oraşul WINNIPEG din provincia Manitoba, Canada. După tată era de origine scoţian şi, după mamă, islandez. La 16 ani a început să lucreze ca telegrafist.

În timpul primului război mondial se înrolează în armata canadiană activând ca pilot în Royal Flying Corps. După război se stabileşte în Marea Britanie unde se căsătoreşte. Devine om de afaceri şi inventator, dar este foarte preocupat de militarizarea, în secret, a Germaniei naziste. A descoperit şi patentat o modalitate de a trimite fotografii prin intermediul telegrafului fără fir, a fost unul dintre primii directori ai postului de radio B.B.C. şi a făcut parte, alături de savantul A. Turing, din echipa care a reuşit să spargă codul maşinii germane de criptografie „Enigma”, o maşină electrică pe rotor, apropiată de un ordinator-calculator.

Preferinţa sa pentru cocktailul MARTINI, Jan Fleming o transmite personajului legendar James Bond. Reţeta lui Stephenson era următoarea: trei măsuri de gin GORDON'S, o măsură de votcă, foarte puţin vermouth, o picătură de zeamă de lămâie, totul agitat bine într-un shaker. Cam tare amestecul!

„Dublu ZERO” reprezenta permisiunea de a ucide sau de a lăsa în viaţă adversarul, la aprecierea sa, după cum îi dicta gradul de pericol sau conştiinţa.

Sir William Stephenson moare la 31 ianuarie 1989, la vârsta de 92 de ani, în Bermude. În anul Revoluţiei Române!

A fost onorat cu titluri şi medalii, în 1945 de către regele George al VI-lea, suveranul britanic, şi în 1946 de către guvernul Statelor Unite ale Americii.

Canada întârzie în recunoaşterea meritelor până în 1980.

Asociaţia canadiană dedicată memoriei sale oferă oraşului WINNIPEG o statuie a sa în uniformă de pilot, care este amplasată în faţa clădirii Parlamentului. O copie a aceleiaşi statui este oferită Statelor Unite şi se află expusă la cartierul general C.I.A. din LANGLEY, statul VIRGINIA. De reamintit că Virginia a fost prima colonie engleză, actul de naştere al Imperiului Britanic, pe vremea primului agent secret 007 – John Dee!

Recunoştinţa istoriei este uneori foarte lentă şi, în acest caz, aproape bizară, dar în mod sigur nu întâmplătoare!

O medalie, un titlu, o carte, o statuie, un film!

Agent dublu… 007 sau James Bond!

Independent, dar… în serviciul Majestăţii Sale!

 

***

 

Toţi ne naştem ca nişte agenţi dubli, oscilând în fiecare clipă între viaţă şi moarte!

Acţionăm prin „simpatie”! Fizica cuantică ne-a arătat că fiecare particulă are o dublură a sa şi, în acest caz, schimbând „tirul” în filozofie, trebuie să admitem că viaţa trebuie privită cu flexibilitate, nu cu intransigenţă.

În informatică s-a trecut deja de la transmiterea informaţiilor în sistem binar (SAU zero SAU 1), uşor de penetrat, la sistemul cuantic de transmitere, prin biţi cuantici (ŞI zero ŞI 1), în acelaşi timp.

Informaţiile transmise în Q biţi sunt imposibil de interceptat.

La nivel planetar există în prezent o reţea foarte sofisticată „ascultătoare şi înţelegătoare (în orice limbă)” a „mărturisirilor” omenirii, care să testeze la ce nivel de iniţiere a ajuns, de la Turnul Babel până în zilele noastre.

Colectarea şi transmiterea nu mai pune probleme, în schimb sunt mari dificultăţi cu stocarea informaţiilor. Instalaţiile pentru sistemul binar sunt la limită, iar cele de tip cuantic au nevoie de temperaturi foarte scăzute, extrem de scăzute, ca să se menţină în funcţiune.

Pe lângă aceste probleme tehnice, care se referă la limitele SISTEMULUI, mai există o serie de probleme de GESTIONARE, COORDONARE, CONTROL şi UTILIZARE a informaţiilor stocate.

Spune-mi CINE, CÂND şi CUM are acces?

În universul multipolar al serviciilor secrete ale Lumii au loc mari restructurări, cu lupte pe viaţă şi pe moarte, în interiorul cât şi în exteriorul lui, între oameni care vor să păstreze PERSONAL UMAN în SECŢIUNEA DECIZIONALĂ şi oamenii „dependenţi psihic” de sistemul informatizat, care sunt dispuşi să lase „maşinilor” libertatea să aleagă variante decizionale.

Doamne apără-ne şi ne păzeşte!

În ultimul film, SPECTRUL, apărut pe ecrane în luna noiembrie 2015, actorul Daniel Craig, în rolul agentului secret 007, se află în acţiune chiar în mijlocul acestei restructurări a celebrului serviciu secret britanic şi se luptă deopotrivă atât cu forţele răului din afară, cât şi cu cele care s-au infiltrat şi au fost la un pas să preia controlul în interiorul secţiunilor MI 5 şi MI 6.

Filmul are un caracter iniţiatic, ca toate celelalte şi evidenţiază ceea ce spunea, acum 400 de ani, John Dee: „Omul este un geniu stelar şi trebuie să îşi urmeze destinul!“

Prin tot ceea ce înseamnă OMENIE, adică iubire, înţelegere, respect, optimism, umor, milă, iertare, el îşi poate creşte nivelul de vibraţie personală şi chiar al celor din jurul său în cele mai grele momente ale vieţii.

O informaţie poate menţine pacea sau poate declanşa un război! În ce SENS se întâmplă ceva, poate fi o chestiune de viaţă sau de moarte, de „a fi sau a nu fi!”

Când cauţi adevărul trebuie să iei în calcul toate… punctele de vedere şi să ai o gândire nonconformistă, lipsită de prejudecăţi!

Diferit înseamnă pur şi simplu diferit, nici mai bun, nici mai rău, nici mai sus, nici mai jos!

Nomazii au cultul libertăţii! Sedentarii au cultul pământului! Culturile sunt diferite în funcţie de cultul practicat, ancestral.

Convertirile forţate au încurcat iţele istoriei, încât nu se mai poate înainta. Terorismul este un EFECT al unor multiple cauze: I.S.I.S. contra ISIS!

Frica, indusă mondial, scade nivelul vibrator al corpului uman şi împiedică ascensiunea către Lumina Astrală!

Ca să nu ai frică trebuie să ştii, să ai cunoaştere sau… să nu dai atenţie!

Fiecare are stilul său şi filozofia sa de viaţă. Important este să rămâi OM! UMAN!

Inteligenţa Spiritului (IS) cu Inteligenţa Sufletului (IS), un cuplu necesar!

 Din volumul „Cuvinte încrucișate“