OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - IONIȚĂ TITI

 

                                                Ioniță Titi

                                   Manager cultural, artist amator

 

       S-a născut la 22 aprilie 1950 în comuna Ghidigeni, județul Galați.

       Este elev al Școlii generale nr.1 ”Alexandru Odobescu”. În clasa a II-a, actorul, scenograful și animatorul cultural de mai târziu este descoperit de profesorul Vasile Ichim și debutează în spectaculul cu piesa Visul Ricuței.

        Urmându-și chemarea artistică, merge la Școala Populară de Artă din București, Secția de actorie și regie,  unde pătrunde în  tainele punerii în scenă și interpretării teatrale.

        A fost instructor şi, din 1982, director al Casei de cultură a sindicatelor, apoi şi al Centrului Cultural Municipal.              

        Cei care am lucrat cu el nu-i vom uita niciodată strălucirea din priviri, energia, inventivitatea şi devoţiunea cu care aborda fiecare proiect, de la scenariu şi scenografie până la interpretare, de la cazarea şi masa interpreţilor până la clipele de relaxare şi bucurie ale  succesului colectiv. Turneele Ansamblului de dansuri „Ghiocelul” şi  premierele spectacolelor Teatrului Popular din Urziceni erau adevărate evenimente culturale naţionale şi internaţionale marca Titi Ioniţă.

           Ca nimeni altul, Domnul Titi Ioniţă a adus Urziceniul aproape de inimile a zeci şi zeci de oameni de cultură şi artă din întreaga ţară. Pentru  autorii de piese de teatru  şi regizorii  cu care a colaborat, de la Ion Băieşu şi Paul Everac, la  Ion Neşu şi Constantin Moruzan,  pentru actorii Teatrului Naţional şi ai celorlalte teatre din Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Brăila şi Galaţi, pentru soliştii şi balerinii Operei şi Operetei din Capitală, pentru  membrii   teatrelor de revistă şi ansamblurilor folclorice naţionale, numele oraşul nostru era asociat cu numele şi chipul radios al domnului Titi Ioniţă, care totdeauna a fost  gazdă primitoare şi atentă cu  cele mai mici detalii ale ospeţiei.

           Titi Ioniță avea darul înalt al ceremonialului, al etichetei, al comportamentului de gală. Ştia să-şi facă invitaţii şi colaboratorii să se simtă bine, să fie în centrul atenţiei în Casa de Cultură a Sindicatelor,  Casa sufletului şi spiritului său cald şi generos. Aici şi-au găsit sălaş primitor membrii Cenaclului literar „Dor fără saţiu”, azi scriitori şi oameni de cultură importanţi, aici copiii de grădiniţă ai urbei s-au minunat de jocul păpuşilor mânuite  cu dragoste de copilărie de Titi şi tinerii săi  colegi artişti amatori, aici elevii de gimnaziu şi liceu  au deprins tainele recitării, ale  cântecului, baletului şi dansului popular românesc.

           Nu putem uita atâtea şi atâtea succese ale Teatrului Popular, unde a interpretat roluri memorabile, de la „Năpasta” şi „Deşteapta pământului”, la „Domnişoara Nastasia” şi „Boul şi viţeii”. Între ele, un loc aparte  l-a avut   monumentala punere în scenă a piesei „Iancu la Hălmagiu” de Paul Everac, unde au jucat reprezentanţi ai tuturor generaţiilor de actori amatori din Urziceni.

            A decedat în ziua de 13 noiembrie 2014.

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - CRISTEA CONSTANTIN

 

     S-a născut la 02.01.1937 la Coşereni şi s-a stins din viaţă în anul 2005, după o lungă şi grea suferinţă, la vârsta de 68 de ani.

    În 1962 a absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, secţia brigăzi artistice şi coregrafie. Angajat în acelaşi an la Casa raională de cultură, director profesor Vasile Ichim, a înfiinţat prima formaţie de dansuri populare din Urziceni, devenită în 1968 Ansamblul folcloric Doruleţul cu numeroase premii naţionale şi participări la festivaluri internaţionale de folclor din Belgia, Danemarca şi Turcia. În această perioadă, dl. Constantin Cristea culege folclor coregrafic, poetic şi muzical din zona Urziceni (Coşereni, Grădiştea,Grindu, Ciocârlia, Bărcăneşti).

    A interpretat cu mult talent diferite roluri în piesele de teatru jucate pe scena Casei de cultură şi s-a remarcat în mod deosebit prin comicul debordant în programele de satiră şi umor, cu mare priză la public, spectacole televizate şi turnee în ţară.

    Participă la realizarea primelor filme de scurt metraj pe 16 mm la Casa orăşenească de cultură, iar în 1977 înfiinţează la Cooperativa meşteşugarilor cineclubul Actualitatea care s-a afirmat în mişcarea naţională a cineamatorilor.

    Tot la Meşteşugari, în 1983 este animatorul Cercului de turism montan Plaiul, cu 45 de membri, majoritatea adolescenţi atraşi de frumuseţea naturii montane, a muzicii şi poeziei.

    Nea Titi Cristea a fost un om deschis, de o inteligenţă scânteietoare şi un firesc al interpretării rolurilor pe scenă şi în film care i-a atras aprecierea specialiştilor şi simpatia publicului. Prezenţa lui aducea întotdeauna bună dispoziţie, gând surprinzător, întorsături neaşteptate ale cuvintelor, optimism, seriozitate şi profesionalism în realizarea manifestărilor cultural-artistice.

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR STERIE CIULACHE

 

     Profesorul Sterie Ciulache s-a născut în sudul Dobrogei, în comuna Haschioi, județul Durostor la 16 noiembrie 1939.

    Între 1950-1953 urmează gimnaziul în Urziceni, iar liceul îl începe la Călărași și îl termină la Urziceni, cu examenul de maturitate trecut în anul 1956. Între 1958-1963 urmează cursurile universitare la secția de Geografie a Facultății de Geologie și Geografie a Universității București. La absolvirea acesteia, rămâne preparator la secția de Geografie , până în 1967 când este numit asistent, iar în 1980 lector. După ce în 1990 este numit conferențiar, Sterie Ciulache obține în 1991 titlul de profesor universitar.

    În 1976 obține la Universitatea București  și titlul de doctor în geografie cu teza: ,,Clima depresiunii Sibiu”. Principalele rezultate ale acesteia au fost publicate în diferite periodice științifice între anii 1975-1987.

    Principalele domenii de cercetare ale prof. S. Ciulache sunt meteorologia și climatologia.

    Astfel, în 1976 elaborează (în colaborare) ,,Bibliografia meteorologică românească”, în 1980 publică lucrarea ,,Orașul și clima”, iar în 1985 pe cea intitulată ,,Climatele Pământului”. În anul  1995 a publicat  (în colaborare) și lucrările: ,,Fenomene atmosferice de risc”, ,,Fenomene geografice de risc (I) și ,,Meteorologie grafică (I)”.

      Pentru uzul studenților, încă din 1971 a publicat un interesant manual de ,,Topoclimatologie și microclimatologie”, urmat de un masiv manual practic de meteorologie (715 pag.) apărut în 1973.

     Cursul de meteorologie-climatologie (471 pag.) l-a publicat în 1985, reeditat în 1988.

    Prof. Sterie Ciulache a publicat, în aceleași domenii și o serie de articole științifice (circa 40), ca de exemplu: Metode de cercetare microclimatică (1974), Diferențieri microclimatice în Delta Dunării microclimatică (1976), Scara favorabilității pentru turism a condițiilor climatice din România (1977), Ierarhizarea noțiunilor: clima, topoclima, microclima (1978), Modificări climatice la scară globală (1984), Extreme climatice (1985), Clima și arhitectura (1986), Ciclonii tropicali (1990), Influența turbulenței atmosferice asupra navigației aeriene (1993), într-o serie de reviste ca: Analele Universității București (seria Geografie), Revue Roumaine de Geographie, Terra.

     În afara acestora, publică și 20 de articole de informare în sprijinul învățământului preuniversitar.

    Colaborează, de asemenea, și la masivele lucrări: Porturile lumii (1969), Enciclopedia descoperirilor geografice (1975), Mic dicționar enciclopedic (1972), ca și la lucrarea ,,Geografia de la A la Z” (1986) unde explică aproape 500 de termeni de climatologie.

      Caracterizarea climatică a 20 de județe o face prof. Sterie Ciulache și în ,,Enciclopedia geografică a României” (1982).

    Tot în 1982, elaborează și Harta climatică a lumii, la scara 1/22000000, publicată de Editura Didactică și Pedagogică.

    A fost distins și cu premiul Academiei Române ,, Grigore Cobălcescu”.

    La catedră, prof. S. Ciulache, predă, începând din 1969, cursuri de: meteorologie-climatologie, topoclimatologie și microclimatologie, agroclimatologie, climatologia României.

    Din 1990 și până în februarie 1996 a fost decan al Facultății de Geografie a Universității București, și conducător științific de doctorat în specialitatea climatologie.

     Sterie Ciulache este și membru în Consiliul Societății de Geografie din România, în consiliul de redacție al seriei geografie al Analelor Universității București, ca și în consiliul de conducere al publicațiilor de geografie editate de Academia Română.

    În 1988, la editura Litera a publicat și volumul: ,,Călătoriile lui Guliver, repovestite în versuri”, iar după 1990 prof. Sterie Ciulache abordează și probleme de geografie culturală și geografie politică. În acest ultim domeniu a publicat în ,,Geopolitica”, vol. I (Iași, 1994) lucrările: ,,Influențe asupra percepțiilor lumii politice” și ,,Spațiul personal și teritorialitatea în geografia politică”.

                                                                                                    Sorin GEACU  

                   

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - ALEXANDRU FOCHIDE

 

ALEXANDRU FOCHIDE

(1831-1914)

Alecu/Alexandru Fochide s-a născut în 1831, a fost zapciu al Plasei Câmpului până la 1876 , subprefect, proprietar la Bărcănești, președinte al Consiliului județean (1889-1891, 1894-1897 și 1899-1903), prefect (1 martie 1891-noiembrie 1891), membru al Partidului Conservator din Ialomița, vicepreședinte al acestui partid din 1898 , senator, filantrop (cu o donație de teren pentru Spitalul din Urziceni, în 1894 și ctitor, alături de alții, al Bisericii, în 1909 și al clopotniței, singur, în 1914 din Bărcănești-Ialomița) și a decedat în anul 1914.

Alexandru Fochide a fost proprietarul moșiei Bărcănești, din Comuna Bărcănești, cu o suprafață de 1300 hectare pământ arabil, 100 hectare islaz și 100 hectare pădure, precum și arendașul moșiei Catargioica, din Comuna Bărcănești, proprietatea lui Al. C. Catargiu, cu o suprafață de 275 ha pământ arabil și 25 ha pădure.

                Ca subprefect, la recrutație și rechiziții, a fost dat în judecată în anul 1876 și condamnat la 3 ani închisoare de către Tribunalul Buzău.

                În 1889, Alexandru Fochide îndemnat de prefect, a rugat pe primul ministru să vină în Urziceni și să constate personal necesitatea liniei ferate care să lege Urziceni cu Mizil și Lehliu iar ministrul Lascăr Catargiu promisese că va veni.

                La 7 februarie 1891, Alexandru Fochide în calitate de proprietar și prefect al județului Ialomița, a prezidat un comitet, din care făceau parte C. Brătianu, judecător, C. Jipescu, avocat, Savu Constantinescu, subprefect, Alexandru Vasilescu, primar și D.G. Mănescu, advocat, comitet care a organizat, la 7 februarie 1891, un bal în scop caritabil, în salonul lui Catalin Paraschivescu, din Urziceni, oferit gratuit, pentru a veni în ajutorul școlarilor săraci precum și a persoanelor lipsite cu totul de mijloacele de întreținere, din cauza bătrâneților și infirmităților de care sufereau.

                Alexandru Fochide ar fi intervenit în trecut, pe când era subprefect, pentru ca în Comuna Malu să fie ales primar unul din familia Roșiilor, vestiți hoți de cai. Ulterior, în urma unui furt de 5  cai de la bâlciul de la Sfântul Ilie din Jilavele s-au descoperit acei cai puși în fiare alături de caii Roșilor, păscând ascunși în păduricea de la Broșteni Vechi. Cazul s-ar fi mușamalizat de către Alecu Fochide la fel cum, pentru un alt furt a 3 cai din Moldoveni, același subprefect a delegat un ajutor de primar incapabil tot pentru a nu se descoperi nimic.

                Presa vremii sesiza incompatibilitatea funcției de prefect a lui Alecu Fochide cu cea de arendaș al moșiilor Colceagu, proprietatea lui Zapa și Bărcănești, a lui Alexandru Catargiu. Cu 15 ani înainte, același Alecu Fochide era în același tip de incompatibilitate prin cumularea funcțiilor de subprefect al Plasei Câmpului și arendaș al moșiilor Gârbovi, Pupezeanca, Urziceni și Frumușica.

                 În 1891, la bâlci, sub firma pompoasă Semiluna, Alecu Fochide, îmbrăcat turcește vindea obiecte, haine și încălțăminte produse la Frumușica, Axintele, Bărcănești și Urziceni cu pretenția că erau făcute la Stambul și aduse de el cu ocazia voiajului său acolo.

                Consiliul Județean Ialomița, întrunit în sesiune extraordinară la 25 aprilie 1894, a primit donația făcută de Alexandru Fochide, mare proprietar în Comuna Bărcănești, care consta într-un loc cu case situat în Comuna urbană Urziceni, cu o suprafață de 7281 m², cu destinația de a se construi pe locul cedat un spital rural/județean iar două paturi din spital să poarte numele donatorului.

                Inaugurarea spitalului s-a făcut în ziua de 6 decembrie 1895. La această solemnitate a luat parte C. Gheorghiu, subprefectul Plășii Câmpul iar C. Jipescu, avocat din Urziceni, a rostit un discurs despre foloasele unei asemenea instituții .

                Construindu-se un nou spital, în Urziceni, cel vechi (inaugurat la 6 decembrie 1895) s-a desființat în luna iunie a anului 2011.

                La 15 martie s-a făcut tragerea la sorți a persoanelor ce vor fi compus curtea cu jurați pentru sesiunea aprilie 1895. Printre jurații ordinari se afla și Alexandru Fochide.

                Prefect fiind Alexandru Warlam, la alegerile județene, la Colegiul întâi a fost ales printre alții și Alexandru Fochide.

                La 1905, printre candidații opoziției unite din Ialomița, pentru Senat, Colegiul I erau Alexandru Fochide și Atanasie Stoianescu .

                Numele lui Alexandru Fochide este trecut între ctitori pe Pisania Bisericii de la Bărcănești, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construită între 1909 și 1914. Clopotnița de la această biserică a fost construită de Alexandru Fochide, în 1914.

                Numele său este scris, împreună cu al altor personalități ialomițene din administrația centrală și locală, pe un document din piele de vițel, ce s-a depus la piatra fundamentală a Palatului Administrativ și Judecătoresc din Călărași, în 11 iunie 1895.

                Personalitatea lui Alexandru Fochide a fost sursă de inspirație pentru Nicolae Thomescu-Baciu, autorul primei monografii a Urziceniului (numită Urzicenii cu 24 ilustrațiuni, București, 1943) în povestirile sale: GHIȚĂ MÂNDRICEL („Bărăganul”, decembrie 1931, p. 7-9), AMINTIRI IALOMIȚENE („Bărăganul”, ianuarie-februarie 1939, p. 8-10), AMINTIRI IALOMIȚENE („Tribuna”, 6 noiembrie 1931, p. 3), precum și în Urzicenii..., p. 53-55 și romanul Zapcii (editat de Preot Adrian Lucian Scărlătescu, în AMINTIRI IALOMIȚENE. ZAPCII. ROMAN DE MORAVURI VECHI, Editura Helis, 2016).

Preot, Adrian Lucian Scărlătescu

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - PROFESOR CONSTANTIN MATEI

 

CONSTANTIN MATEI

 

S-a născut la 24 iunie 1923 în comuna Armăşeşti, aproape de Urziceni, din părinţii Anica (originară din Armăşeşti, casnică) şi Dumitru (originar din Arţari, jud. Călăraşi), angajat la staţia CFR Ploieşti Vest.

A urmat şcoala primară în satul natal, iar între 1934 şi 1942 Seminarul “Nifon Mitropolitul” din Bucureşti. În 1943 a absolvit şi Liceul de băieţi “Ştirbei Vodă” din Călăraşi.

            A frecventat Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie din Ploieşti, aflată în refugiu la Slănic (1943-1945). În vara anului 1944 în zona Câmpina-Breaza, a fost implicat în apărarea rafinăriilor, depozitelor de combustibil pentru aviaţie şi a populaţiei, iar la 10 mai 1945 a fost avansat sublocotenent.

            S-a înscris în 1944 la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, devenind licenţiat în istorie în 1948, cu lucrarea “Organizarea financiară a Moldovei în timpul domnitorului Ioniţă Sandu Sturza (1822-1828)”, coordonată de prof. C. C. Giurescu. Deşi a fost propus să rămână asistent la Catedra de Istoria Românilor din facultate, decedându-i tatăl în 1948, a revenit la Armăşeşti pentru a-şi ajuta mama la treburile gospodăriei (era unicul copil). Timp de un deceniu a funcţionat ca profesor de istorie şi limba română la şcoala din comuna apropiată Jilavele, mergând zilnic pe jos de la Armăşeşti la Jilavele. A fost primul licenţiat care a activat la acea şcoală, unde a obţinut şi gradul didactic II (1957).

La Jilavele şi-a cunoscut viitoarea soţie, Florica Matei (1924 Călăraşi – 2003 Urziceni) venită ca învăţătoare tot în 1948. Şi cei doi fii ai lor (Valeriu şi Aurel), s-au născut în Jilavele.

În 1958 este transferat la Urziceni, unde este numit director al primului liceu din oraş. Această funcţie a îndeplinit-o două decenii (1958-1978). Datorită eforturilor sale deosebite, liceul este mutat în 1959 din localul de pe str. Panduri, într-o clădire nouă pe str. Al. I. Cuza (azi Tribunalul), iar din 1970 în alta mai spaţioasă în strada Aurora (azi sediul Școlii Gimnaziale nr. 1).

Gradul didactic I l-a obţinut în anul 1965, cu lucrarea “Aşezări săteşti de-a lungul Ialomiţei în perioada Evului Mediu”. La liceu a predat istoria (în intervalul 1978-1983 şi Cunoştinţe economice). Orele sale erau captivante, iar cunoştinţele le expunea cu multă distincţie şi eleganţă.

În timpul directoratului său, în anul 1971 s-a finalizat un internat pentru elevi, în 1974 s-au construit ateliere pentru efectuarea practicii, iar biblioteca a fost extinsă. Atunci când liceul a funcţionat în localul din str. Al. I. Cuza, profesorul s-a implicat în realizarea unei săli de sport, finalizată în 1961 (azi în patrimoniul şcolii nr. 2). 

S-a pensionat în 1983. Ore de istorie la liceu, a mai avut episodic şi între 1990 şi 1996.

Urmare a bogatei activităţi nu numai didactice dar şi organizatorice desfăşurate la liceul din Urziceni, profesorul C. Matei a primit atât “Ordinul Muncii” cât şi “Medalia Muncii”.

După 1989, a îndeplinit mulţi ani funcţia de preşedinte al subfilialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război (ANVR) din Urziceni.

A fost şi preşedintele Comisiei de Memorialistică a judeţului Ialomiţa din cadrul ANVR. A colaborat la colecţia “Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei” publicată de ANVR. De asemeni, în 1994 i s-a conferit “Medalia comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945”. Din anul 2004 a devenit colonel în retragere.

Strădaniile sale privind dezvoltarea învăţământului şi culturii în Urziceni, i-au fost răsplătite prin acordarea, în 1996, a diplomei de “Cetăţean de onoare” al municipiului.

De-a lungul timpului, profesorul a scris numeroase articole în presa locală, judeţeană ori naţională, dar şi în diferite reviste.

După 1990, singur sau în colaborare, a publicat o serie de volume monografice consacrate fie localităţii natale, fie celei unde şi-a început cariera didactică, fie oraşului unde a locuit peste jumătate de veac, dar şi liceului unde a fost profesor mult timp. În ordinea cronologică a apariţiei, acestea sunt următoarele: Monografia municipiului Urziceni (Tipogr. Slobozia, 1996), Monografia comunei Jilavele-Ialomiţa (Edit. Prahova Ploieşti, 1997), Armăşeşti (jud. Ialomiţa) – Studii de Istorie şi Geografie (Edit. Semne Bucureşti, 1998), Protoieria Urziceni, de la început şi până astăzi (Edit. Apollon Urziceni, 2004), Monografia Liceului Teoretic “G. Moisil” Urziceni-Ialomiţa (Centrul Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007), Aşezăminte bisericeşti creştin-ortodoxe din Urziceni (Edit. Anca Urziceni, 2008).

Distinsul profesor Constantin Matei a încetat din viaţă la 20 august 2013, în Urziceni. (Sorin GEACU)

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - BĂDUCU STELIAN

                                              BĂDUCU   STELIAN

S-a născut la 1 decembrie 1965 în localitatea Breaza, jud. Buzău. Este absolvent al Institutului Teologic din Bucureşti. A fost hirotonit preot în anul 1990 în parohia Udaţi, comuna Smeeni, jud. Buzău. În anul 1992 a fost transferat la Episcopia Dunării de Jos, parohia Jugureanu iar la 15 aprilie 1995 a fost transferat în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor ca preot paroh la biserica ,,Sfânta Treime” din Urziceni.  A fost membru al Adunării Eparhiale şi al Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. În parohiile unde a slujit a dat dovadă de mult simţ gospodăresc preocupându-se de restaurări şi reparaţii capitale la biserici şi case parohiale. La parohia Jugureanu, în urma sfinţirii bisericii a primit distincţia de sachelar, iar la parohia Sfânta Treime, în urma resfinţirii bisericii, distincţia de iconom. 

La Urziceni i s-a încredinţat coordonarea lucrărilor de la parohia ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, începută în anul 1994 şi târnosită la 21 mai 2002.Cu binecuvântarea PS Părinte Damaschin Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, în apropiere de Catedrala ,,Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” , PC Părinte Protoiereu Băducu Stelian s-a ocupat de amenajarea unui magazin de obiecte bisericeşti şi de cult atât de aşteptat de preoţi cât şi de credincioşi.

Pentru activitatea sa i s-a dat distincţia de iconom stavrofor iar  la 1 octombrie 2002 a fost numit de către PS Dr. Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor în funcţia de protoiereu al Protoieriei Urziceni.

A desfăşurat o intensă activitate pastorală, misionară şi socială.

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - PROFESOR ELIZA BURLACU

             S-a născut la 30 noiembrie 1932 și a decedat la 18 iulie 1985.

A absolvit Universitatea din București, Secția Biologie Chimie și Facultatea de Agronomie, Secția Horticultură.

A fost transferată la liceul din Urziceni în 1958, unde a funcționat până în anul 1983, când s-a pensionat pe motiv de sănătate.

Era un cadru didactic foarte bine pregătit din punct de vedere profesional înzestrat cu multă finețe sufletească, un caracter deosebit,care a activat cu mult devotament pentru ridicarea prestigiului școlii.

Ca profesoară și dirigintă era apropiată de elevi și părinți, care au stimat-o foarte mult pentru calitățile sale morale și iscusința didactică.

A trecut cu note maxime examenele de gradul II și I și pentru meritele sale deosebite a primit gradația de merit și mai multe distincții și medalii ale Ministerului Învățământului.

Împreună cu soțul său Gheorghe Burlacu a amenajat spații verzi în curtea primului local de liceu, situat pe strada Alexandru I. Cuza, sediul actualei Judecătorii. Și astăzi se văd arborii, arbuștii, salcâmii, pomii fructiferi sădiți de elevii școlii sub conducerea celor doi profesori.

În structura fostei Școli Medii erau și clasele V-VIII, care aveau în planul de învățământ Îndeletniciri practice  agricole. Elevii, îndrumați de cei doi profesori, au realizat cel mai reușit lot experimental școlar din fosta Regiune București. De asemenea, profesoara Eliza Burlacu a amenajat laboratorul de biologie, socotit de organele de îndrumare și control ale forurilor superioare didactice, fruntaș pe regiune și Județul Ilfov. Sub supravegherea profesoarei, elevii executau diferite disecții, conform prevederilor programei școlare. Unii absolvenți, foști elevi ai profesoarei au devenit medici (umani și veterinari), datorită îndrumărilor practice primite în școală.

Profesoara Eliza Burlacu a scris multe articole în Revista Natura, în presa județeană și a susținut comunicări științifice la sesiunile județene ale cadrelor didactice. Prin activitatea desfășurată a contribuit la realizarea unui învățământ de calitate și la ridicarea prestigiului  liceului.