Scriitori din Urziceni - Cătălina Stroe

 

CRONICĂ DE FILM

– agentul 007 –

 

În ziua de 28.09.2021 a avut loc la Londra premiera filmului „Nu e timpul să mori!“, ultimul film, în rolul de JAMES BOND, al actorului DANIEL CRAIG.

La ceremonie au participat, ca de obicei, în ultimii 60 de ani ai serialului James Bond, membrii familiei Regale ai Angliei.

De ce? Ne explică doamna Cătălina Stroie în cele ce urmează:

 

 

Agentul 007

- o istorie regală –

 

„Diferitele agenţii de spionaj din lume,

 la nivelul lor cel mai înalt, sunt societăţi secrete esoterice!”

David Icke

– LE PLUS GRAND SECRET (2015)

 

În ziua de 15 ianuarie 1558, fiica lui Henry VIII, Elisabeth I, este încoronată ca regină şi urcă pe tronul Angliei.

Astrologul care a prevăzut această dată este numit consilier oficial al Reginei pentru ştiinţe, navigaţie şi astrologie. El are întâlniri personale cu Regina de mai multe ori pe săptămână şi face parte din serviciile ei secrete.

Numărul său matricol de spion este 007 şi numele lui este John Dee!

Consilier personal al tinerei regine, pentru domeniul politic, militar, tehnic, cultural şi spiritual, el îi transmite acesteia viziunea sa asupra unui mare Imperiu Maritim (MI) Britanic pentru ca Anglia să nu poată fi dominată de către puternicele naţiuni ale Continentului.

În 1584, expediţia condusă de prietenul său Walter Raleigh, ofiţer şi explorator englez, va stabili prima colonie engleză în America de Nord - Virginia. Acest eveniment va marca actul de naştere a Imperiului Britanic.

John Dee este consultat de regină pentru toate deciziile importante.

În 1588, când Invincibila Armada ameninţă Anglia, el sfătuieşte flota engleză să rămână în port şi prevede că o foarte mare furtună va distruge flota spaniolă, ceea ce de fapt s-a şi petrecut.

I se atribuie anumite puteri încât mulţi cred că este chiar el cel care a declanşat furtuna!

Să fie oare un exemplu de război geoclimatic? Poate!

John Dee, agentul 007, s-a născut la Londra, în ziua de 13 iulie 1527. A fost unul dintre savanţii cei mai străluciţi şi mai originali ai Renaşterii. Când avea doar 20 de ani, a predat cursuri la Universitatea din Paris şi a ţinut conferinţe în toată Europa, legând prietenii cu elita intelectuală a epocii. Biblioteca lui personală era a doua, ca mărime, din Europa, creată cu protecţie regală, prin salvarea cărţilor confiscate şi destinate distrugerii, de către Inchiziţie.

În acea epocă învăţământul se baza pe cele Şapte arte libere, datând din Antichitate:

- Trivium, divizat în gramatică, dialectică şi retorică, ce se raportează la „Puterea cuvintelor”;

- Quadrivium, compus din aritmetică, geometrie, astronomie şi muzică, ce se raportează la „Puterea numerelor”.

John Dee ar fi putut deveni unul din cei mai mari savanţi ai timpului său, în disciplinele tradiţionale, dar el a fost atras mai ales de ceea ce era dincolo de frontierele ştiinţelor numite „serioase”.

Convingerea lui era că „Făptura umană este de origine divină, că OMUL este de fapt un geniu stelar şi este esenţial de a se regenera esenţa divină, în interiorul făpturii umane, prin puterile intelectuale divine pe care le posedă”.

***

JAMES BOND este un nume simbolic pentru celebrul şi nemuritorul agent secret 007. My name is JAmes BOnd!

Numele meu este James Bond, spune cu obsesie celebrul 007, în toate scenariile de aventuri care îi sunt dedicate. La intrarea în orice templu masonic există două coloane importante, JAKIN şi BOAZ, printre care dacă treci, intri într-o altă lume, cu alte reguli.

JAmes şi BOnd! Un cod de trecere! O parolă!

„Numele meu este James Bond” şi toate porţile i se deschid. Este mereu englez, ca personaj şi toţi actorii care l-au interpretat, de-a lungul anilor, au fost gentlemani englezi sau canadieni, deci supuşi Imperiului Britanic.

Regina Angliei i-a înnobilat pe actorii „J.B.” cu titlul de SIR şi a participat la premierele cinematografice ale fiecărei serii noi. Bill Gates, celebrul miliardar american, a obţinut doar titlul de CAVALER, din partea Reginei, pentru că titlul de SIR este rezervat doar celor de origine engleză care aduc servicii deosebit de importante Coroanei engleze sau care îl moştenesc din familie.

 ***

 

Mai aproape de zilele noastre, adică după patru secole şi ceva, relaţia dintre Regină şi Agentul 007 a devenit din ce în ce mai strânsă şi mai evidentă, pe plan simbolic.

Un fapt nemaiîntâlnit a fost primirea – filmată – a ultimului James Bond de până acum, întruchipat de actorul Daniel Craig, în apartamentul personal al Reginei Elizabeth II, loc de unde acesta a condus-o pe suverană către un elicopter „parcat” în faţa Palatului.

Restul filmării este un trucaj pentru că, ajunşi deasupra Stadionului din Londra, Regina şi agentul ei  s-au lansat cu paraşuta, salt după care Regina a apărut surâzătoare în tribună şi a deschis Jocurile Olimpice de vară 2012.

 

***

 

Totul este la vedere, în presă, la Tv, pe Internet. Trebuie doar să sesizezi ştirile şi să le pui cap la cap! „Lego” mondial!

În rest, politică, politică, politică!

Într-o lume în care, în ultimul deceniu, la nivel înalt,  s-a ieşit din normele conservatoare şi s-a intrat într-o perioadă de nonconformism, ca să înţelegi ce se întâmplă trebuie să îţi schimbi perspectiva, punctul de vedere din care priveşti, adică să devii… original în gândire!

Aproape jumătate din populaţia lumii a văzut unul din filmele din seria James Bond şi a fost sedusă de farmecul, curajul, inteligenţa şi eficienţa sa, de abilităţile extraordinare dovedite în luptele corp la corp. E pregătit să facă rost de informaţii vitale în lupta pentru stoparea unor activităţi malefice, conduse de personaje cu minţi diabolice.

Dacă serviciile secrete au rolul să rămână secrete, realizarea şi popularizarea prin cinematografie a acestui personaj a ridicat un colţ din voalul care acoperă o lume paralelă, în care de milenii se înfruntă forţele răului cu forţele binelui, o lume în care CIRCUITUL DE INFORMAŢII ţine cumpăna între război şi pace.

Jan Fleming, scriitorul britanic care l-a creat pe James Bond, cel mai cunoscut agent secret al secolului XX, a fost el însuşi spion, antrenat la CAMP „X”, o tabără de elită destinată spionilor americani, canadieni şi britanici, aflată nu departe de Toronto, în Canada.

Tabăra a fost ridicată, în decembrie 1941, şi coordonată de SIR William Stephenson la sugestia lui W. Churchill. Acolo s-au antrenat, în culegerea de informaţii, toţi  viitorii  şefi  ai  C.I.A.  din  S.U.A.

SIR W. Stephenson a fost unul din cei mai faimoşi ofiţeri de informaţii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, adevăratul model pentru JAMES BOND, după declaraţiile lui Jan Fleming. Bineînţeles, o variantă romanţată!

În momentul când devine prim ministru, Churchill decide să-l trimită pe Stephenson în Statele Unite pentru a crea în secret şi a conduce British Security Coordination Office. Această aripă operaţională a serviciilor de informaţii britanice în S.U.A. avea cartierul general în Rockfeller Center din New York.

Din 1940, Stephenson devine cel mai important ofiţer britanic de informaţii în S.U.A., ţinând permanent legătura între premierul britanic Churchill şi preşedintele american Roosevelt şi îl sprijină pe acesta în înfiinţarea serviciilor de informaţii (OSS) precursoare Agenţiei Centrale de Informaţii – C.I.A.

SIR William Stephenson s-a născut pe 23 ianuarie 1897 în oraşul WINNIPEG din provincia Manitoba, Canada. După tată era de origine scoţian şi, după mamă, islandez. La 16 ani a început să lucreze ca telegrafist.

În timpul primului război mondial se înrolează în armata canadiană activând ca pilot în Royal Flying Corps. După război se stabileşte în Marea Britanie unde se căsătoreşte. Devine om de afaceri şi inventator, dar este foarte preocupat de militarizarea, în secret, a Germaniei naziste. A descoperit şi patentat o modalitate de a trimite fotografii prin intermediul telegrafului fără fir, a fost unul dintre primii directori ai postului de radio B.B.C. şi a făcut parte, alături de savantul A. Turing, din echipa care a reuşit să spargă codul maşinii germane de criptografie „Enigma”, o maşină electrică pe rotor, apropiată de un ordinator-calculator.

Preferinţa sa pentru cocktailul MARTINI, Jan Fleming o transmite personajului legendar James Bond. Reţeta lui Stephenson era următoarea: trei măsuri de gin GORDON'S, o măsură de votcă, foarte puţin vermouth, o picătură de zeamă de lămâie, totul agitat bine într-un shaker. Cam tare amestecul!

„Dublu ZERO” reprezenta permisiunea de a ucide sau de a lăsa în viaţă adversarul, la aprecierea sa, după cum îi dicta gradul de pericol sau conştiinţa.

Sir William Stephenson moare la 31 ianuarie 1989, la vârsta de 92 de ani, în Bermude. În anul Revoluţiei Române!

A fost onorat cu titluri şi medalii, în 1945 de către regele George al VI-lea, suveranul britanic, şi în 1946 de către guvernul Statelor Unite ale Americii.

Canada întârzie în recunoaşterea meritelor până în 1980.

Asociaţia canadiană dedicată memoriei sale oferă oraşului WINNIPEG o statuie a sa în uniformă de pilot, care este amplasată în faţa clădirii Parlamentului. O copie a aceleiaşi statui este oferită Statelor Unite şi se află expusă la cartierul general C.I.A. din LANGLEY, statul VIRGINIA. De reamintit că Virginia a fost prima colonie engleză, actul de naştere al Imperiului Britanic, pe vremea primului agent secret 007 – John Dee!

Recunoştinţa istoriei este uneori foarte lentă şi, în acest caz, aproape bizară, dar în mod sigur nu întâmplătoare!

O medalie, un titlu, o carte, o statuie, un film!

Agent dublu… 007 sau James Bond!

Independent, dar… în serviciul Majestăţii Sale!

 

***

 

Toţi ne naştem ca nişte agenţi dubli, oscilând în fiecare clipă între viaţă şi moarte!

Acţionăm prin „simpatie”! Fizica cuantică ne-a arătat că fiecare particulă are o dublură a sa şi, în acest caz, schimbând „tirul” în filozofie, trebuie să admitem că viaţa trebuie privită cu flexibilitate, nu cu intransigenţă.

În informatică s-a trecut deja de la transmiterea informaţiilor în sistem binar (SAU zero SAU 1), uşor de penetrat, la sistemul cuantic de transmitere, prin biţi cuantici (ŞI zero ŞI 1), în acelaşi timp.

Informaţiile transmise în Q biţi sunt imposibil de interceptat.

La nivel planetar există în prezent o reţea foarte sofisticată „ascultătoare şi înţelegătoare (în orice limbă)” a „mărturisirilor” omenirii, care să testeze la ce nivel de iniţiere a ajuns, de la Turnul Babel până în zilele noastre.

Colectarea şi transmiterea nu mai pune probleme, în schimb sunt mari dificultăţi cu stocarea informaţiilor. Instalaţiile pentru sistemul binar sunt la limită, iar cele de tip cuantic au nevoie de temperaturi foarte scăzute, extrem de scăzute, ca să se menţină în funcţiune.

Pe lângă aceste probleme tehnice, care se referă la limitele SISTEMULUI, mai există o serie de probleme de GESTIONARE, COORDONARE, CONTROL şi UTILIZARE a informaţiilor stocate.

Spune-mi CINE, CÂND şi CUM are acces?

În universul multipolar al serviciilor secrete ale Lumii au loc mari restructurări, cu lupte pe viaţă şi pe moarte, în interiorul cât şi în exteriorul lui, între oameni care vor să păstreze PERSONAL UMAN în SECŢIUNEA DECIZIONALĂ şi oamenii „dependenţi psihic” de sistemul informatizat, care sunt dispuşi să lase „maşinilor” libertatea să aleagă variante decizionale.

Doamne apără-ne şi ne păzeşte!

În ultimul film, SPECTRUL, apărut pe ecrane în luna noiembrie 2015, actorul Daniel Craig, în rolul agentului secret 007, se află în acţiune chiar în mijlocul acestei restructurări a celebrului serviciu secret britanic şi se luptă deopotrivă atât cu forţele răului din afară, cât şi cu cele care s-au infiltrat şi au fost la un pas să preia controlul în interiorul secţiunilor MI 5 şi MI 6.

Filmul are un caracter iniţiatic, ca toate celelalte şi evidenţiază ceea ce spunea, acum 400 de ani, John Dee: „Omul este un geniu stelar şi trebuie să îşi urmeze destinul!“

Prin tot ceea ce înseamnă OMENIE, adică iubire, înţelegere, respect, optimism, umor, milă, iertare, el îşi poate creşte nivelul de vibraţie personală şi chiar al celor din jurul său în cele mai grele momente ale vieţii.

O informaţie poate menţine pacea sau poate declanşa un război! În ce SENS se întâmplă ceva, poate fi o chestiune de viaţă sau de moarte, de „a fi sau a nu fi!”

Când cauţi adevărul trebuie să iei în calcul toate… punctele de vedere şi să ai o gândire nonconformistă, lipsită de prejudecăţi!

Diferit înseamnă pur şi simplu diferit, nici mai bun, nici mai rău, nici mai sus, nici mai jos!

Nomazii au cultul libertăţii! Sedentarii au cultul pământului! Culturile sunt diferite în funcţie de cultul practicat, ancestral.

Convertirile forţate au încurcat iţele istoriei, încât nu se mai poate înainta. Terorismul este un EFECT al unor multiple cauze: I.S.I.S. contra ISIS!

Frica, indusă mondial, scade nivelul vibrator al corpului uman şi împiedică ascensiunea către Lumina Astrală!

Ca să nu ai frică trebuie să ştii, să ai cunoaştere sau… să nu dai atenţie!

Fiecare are stilul său şi filozofia sa de viaţă. Important este să rămâi OM! UMAN!

Inteligenţa Spiritului (IS) cu Inteligenţa Sufletului (IS), un cuplu necesar!

 Din volumul „Cuvinte încrucișate“ 

Scriitori din Urziceni - Cătălina Stroe - Gândire cu premeditare

 
 

Zic și eu... !

Covidul cu bune și cu rele 

A. Ce-am avut și ce-am pierdut?

1. Munca este un drept sau o obligație?

2. Stresul înseamnă „lipsă” de timp sau de libertate?

3. Statistica te informează sau te coordonează?

4. Strategia este o unealtă sau o armă?
     De-a lungul evoluției sale, omenirea a cunoscut un proces continuu de condiționare, de încadrare și respectare a unor norme – să zicem de pacificare, de adormire a conștiinței individuale prin subordonarea la o conștiință colectivă. Au urmat procese periodice de decondiționare, de revoluție, de insubordonare, de schimbare a normelor și stabilirea unor reguli noi.
    De obicei, schimbarea formelor de energie, a dus la schimbări în structura societății.
    Controlul surselor energetice, de orice fel, face parte din strategia obținerii puterii, iar utilizarea „puterii instalate” se bazează pe un anumit sistem de norme morale care determină natura unui model social, din orice parte a lumii.
    Apariția COVIDULUI, ca o problemă mondială are două aspecte: unul de încetinire, ca la intrarea într-un viraj și altul de accelerare, ca la ieșirea din viraj. Dar orice viraj înseamnă o schimbare de direcție, exact ceea ce se întâmplă și se va schimba în lume.
    Primul semnal de schimbare „al sensului” îl dă chiar testul COVID, care este „pozitiv” când e „de rău” și „negativ” când e „de bine”. Adică pe dos de cum eram obișnuiți să credem și să gândim.
    Omenirea este pusă în situația să-și facă inventarul. Pe vremuri, înainte de informatizarea sistemelor de gestiune, se închidea magazinul și comisia de inventariere verifica intrările, ieșirile și stocurile. Dacă se constatau fraude mari, responsabilul era arestat.
    Extrapolând acest subiect la zilele noastre... zic și eu:

PANDEMIA ȘI COVID
Într-o zi s-au întâlnit
Și-au plecat în lumea mare
Să facă o cercetare.
 
Au constatat, cu stupoare:
e prea multă poluare,
lumea a uitat de Soare,
prea mult stres pentru nimic,
somnul nu mai e ușor
și credință, nici un pic.
Trebuie purificare!
Carantină! Izolare!
 
NATURA, prin interpret,
Face plângere penală
Pentru lipsă de respect
Și depune un protest.
Cererea nu e banală:
„Omenirea, la arest!”

    Iată ceea ce era de demonstrat!
    În orice situație de arest, fie el și la domiciliu, prioritățile personale se ierarhizează altfel decât în viața normală.
    La ieșirea din starea de urgență, de alertă, de carantină, de izolare, de „arest la domiciliu”, lumea nu mai este aceeași. Virajul a avut loc și dinamica socială s-a schimbat.
    Multe locuri de muncă s-au pierdut... Altele s-au mutat ACASĂ, unde s-a mutat și școala. Părinții și copiii s-au redescoperit. Timpul s-a mai îmblânzit și parcă nu mai aleargă așa de repede.
    Lumea „civilizată” trăiește în prezent cu un sentiment de frustrare față de un sistem economic mondial care nu funcționează în favoarea vastei majorități a populației și s-a înstrăinat de discursul politic blocat, în care nici partidele de stânga și nici cele de dreapta nu sunt capabile să ofere o soluție.
    În ultimii ani, semnalele de alarmă ale oamenilor de știință s-au înmulțit: progresele imense și rapide în robotică și inteligență artificială amenință stabilitatea planetară, căci sunt pe cale să provoace un șomaj tehnologic în masă, cu rezultat – o generație reziduală, o generație de tranziție, cu potențial redus de readaptare, destinată unei sărăcii permanente.
    Tocmai în acest context, de susținere a fenomenului de tranziție profesională, s-a pus problema, în plan mondial, a acordării unui venit de bază lunar, garantat, individual, universal (bărbați, femei, copii încă de la naștere) și necondiționat de realizarea altor venituri permanente sau temporare. Nu implică prestarea obligatorie a unei munci sau consimțământul de a accepta un job atunci când acesta este oferit. Venitul de bază garantat reduce cheltuielile bugetare din sectorul asistenței sociale, reduce birocrația și talia administrației publice.
    În sectorul industriei manufacturiere și chiar în sectorul serviciilor, locurile de muncă vor dispărea pentru personalul „uman” și vor fi înlocuite cu roboți și inteligențe artificiale care nu mai au nevoie de sindicate, ca să le protejeze drepturile.
    Clasa muncitoare va suporta o tranziție, de la personal „exploatat” la personal „inutil”.
    Cei cu tonus mental sănătos se reinventează!
    Pe plan psihologic urmează decondiționarea treptată față de noțiunea de muncă la „timp plin”. Bineînțeles că munca nu dispare, dar nivelul de calificare este racordat la altfel de cerințe, la alt tip de școlarizare. Dispar multe locuri de muncă, dar apar altele noi, pentru care tinerii sunt pregătiți din mers. Pentru cei care nu se pot adapta se deschide posibilitatea redescoperirii și valorificării meseriilor tradiționale, făcute cu mâna, ale căror produse sunt foarte bine plătite, îndreptarea spre activități spirituale de interes colectiv, trezirea pasiunilor cu caracter artistic.
    În limba germană există un cuvânt care desemnează pe cel care, prin mirosire și degustare, poate determina calitățile, tipul și proveniența unui vin, adică are fler. Acest cuvânt s-a transformat, în limba română, în cuvântul șmecher, adică un tip care știe să sesizeze anumite oportunități, le miroase, le simte, pentru că are fler.
    Covidul se manifestă, uneori, prin pierderea mirosului și gustului atacând direct calitatea de șmecher.
    Purtarea măștii, cu acoperirea nasului și gurii, împiedică și ea, temporar, exersarea șmecheriei. Din acest motiv, poate, șmecherii nu poartă mască, iar cei care o poartă ar trebui să deschidă bine ochii și urechile ca să înțeleagă ce spun și ce arată statisticile și strategiile acestor vremuri.
 
    B. Cine a câștigat pe timpul pandemiei COVID?
    Au câștigat copiii, care au stat mai mult alături de părinți, au câștigat producătorii și vânzătorii de măști și de dezinfectanți, au câștigat agenții imobiliari care au profitat de valul de deplasare al populației din centrele urbane, spre zonele periferice, au câștigat producătorii și comercianții de produse informatice destinate conexiunilor online. Au câștigat cei care, de multă vreme, făceau presiuni pentru dispariția banilor „materiali” și trecerea la bani virtuali, pentru tranzacții, ceea ce înseamnă instaurarea unui control absolut al populației.
    Vor câștiga cei care vor împânzi omenirea speriată, cu o multitudine de vaccinuri, o piață de desfacere fără precedent și sursă imensă de profit pentru industria farmaceutică.
    Au câștigat cei care au înțeles că separarea grâului de neghină, cum este prezis în Biblie, se va face în plan energetic, vibrațional.
    Că nu va dispărea lumea, ci o lume a celor care nu se pot ridica spiritual. Pământul își schimbă rezonanța  trecând de la o frecvență de ~ 7 Hz la ~ 12 Hz.
    În mod natural, oamenii trebuie  să se acomodeze la noua frecvență și să rezoneze cu ea.
    Orice virus are o frecvență și intră în rezonanță cu organismele cu imunitate scăzută. Creșterea imunității corpului anulează emisiunea virală.  Imunitatea este influențată de o stare emoțională pozitivă sau negativă și de liniștea sau agitația spirituală.
    Așa că, zic și eu:
Binele să rămână și Răul să se topească în:
PACE, IUBIRE, LUMINĂ, ARMONIE!
Așa să fie!

SCRIITORI DIN URZICENI - CĂTĂLINA STROE

 

DILEMA

- conferinţă de pace -

1.     Greierele şi furnica,

Câinele şi cu pisica,

Au făcut o adunare,

Să decidă ce-i mai tare:

Munca grea sau o cântare?

 

2.     Întâi a vorbit Pisica:

Mie-mi place căldurica

Şi îl cred pe greieraş,

Care nu s-a adaptat

La schimbarea glaciară

De afară!

 3.     Furnica, robot cuminte,

Şi-a adunat „trei” cuvinte:

Vom munci, vom rezerva

Hrană pentru vreme rea,

De asta viaţa e grea!

 4.     Câinele, c-un mârâit,

Îşi drege glasul dogit:

Eu am înţeles problema

Şi cu munca şi cu vremea!

Am discutat cu pisica.

 5.     Facem Parteneriat!

De e cald sau vânt turbat,

Eu voi sta pe lângă uşă,

Când în casă, când afară.

Ea, la geam sau pe sub scară.

 

6.     Greierele ia chitara:

Eu, n-am nimic, cu furnica!

Cred că este o eroare

De la tehnoredactare.

Fac parte dintr-un alt clan.

 

7.     Nu sunt trist! Sunt un artist,

Viaţa mea e în alt plan,

Mă hrănesc doar cu lumină.

Topârceanu e de vină

Că m-a făcut navetist

la furnică şi golan!

 

8.     Ce fac iarna? N-o să mor!

Poate plec pe un vapor

Să cânt cântece de dor!

Poate mă expatriez?!

Să-ncheiem deci, acest tur,

              GAUDEAMUS IGITUR!

 * * *

Am găsit într-o revistă,

Varianta pesimistă,

Cu ce s-a mai întâmplat:

 

Pisica-i tot la căldură,

Câinele pe bătătură,

Greieru-ntr-o crăpătură

Şi furnica s-a încuiat

În hambarul ei bogat!

Parteneriat, ratat!

Confuzia

- arma finală -

 

Sate şi palate,

Cetăţi, sateliţi,

Regi şi împăraţi.

Ceaţă-i peste toate!

 

Fog-ul e-n oraş,

Şi la sat

Braşoave,

Greu de luminat!

 

Ritmul din opinci,

Rima din condeie,

Scapără pe pietre,

Până la scânteie!

 

Calea e deschisă!

Cruce fă-ţi, să vezi,

Când eşti la răscruce,

Ce drum să urmezi!

 

 

„Gânduri, rânduri, amintiri... despre (pentru) oameni( locuri) dragi”

 

     ***Ceea ce rămâne în amintirea colectivităţii este prezenţa scenică în viaţa socială. Când un bun profesionist este dăruit de la Dumnezeu cu harul comunicării, atunci se produce miracolul şi se creează Personalitatea.***

           Mulțumim doamnei Cătălina Stroe pentru aceste rânduri (gânduri) pe care vi le împărtășim astăzi ... o altă poveste frumoasă despre oameni și locuri dragi, fragment extras din cartea sa „Cei șapte ani de acasă...” apărută în anul 2011.

   Bibliotecar, Pușcoi Mariana.

                               *** XII. Amintiri dragi***

    „Tot pe la începutul anilor ’50, printre atracţiile de seară, în afară de cofetărie şi cinema era şi grădina de vară restaurant, de unde se ridica în aer mirosul de mititei şi sunetul muzicii de orchestră.

La celălalt capăt al străzii noastre, în apropierea străzii Panduri, pe care se situau Şcoala şi Spitalul, se afla terasa numită La Balcan după numele distinsului proprietar. Acolo, se strângeau din când în când, la o bere şi mai ales să stea de vorbă, intelectualii oraşului care locuiau prin apropiere: profesori, avocaţi, medici, etc.

Ca să ajungi la terasă, urcai multe trepte, printr-un spaţiu destul de îngust. Pe terasă era foarte intim şi umbros, datorită iederei care atârna peste grilajul de lemn ce împrejmuia locul.

Tata, când se întâlnea cu prietenii, mă lua câteodată cu el, pentru că nu îi deranjam cu nimic.

Mâncam alune şi îmi plăcea să îi privesc cum discută, cum râd, cum beau bere din halbe mari, înrourate. Erau tineri şi entuziaşti!

Într-o după amiază, tata a amuzat toată adunarea cu modul în care şi-a interpretat, cu talent, rolul de ospătar, rol care i s-a oferit pe neaşteptate. Vara, el purta o haină albă, din pânză. Clienţii de la o masă l-au abordat crezând că e chelner. În loc să se supere, tata a intrat în joc.

Şi-a scos din buzunar un creion şi o foaie şi a notat conştiincios comanda, apoi a trecut nota la bucătarie, în hohotele de râs ale colegilor săi. Aveam să-l revăd mai târziu în roluri adevărate, pe scenă.

Prin anii 1953-1954 aveam deja cinci, şase ani şi devenisem un fel de copil de trupă în anturajul tatălui meu.

Mi-au rămas, ca mărturie, câteva fotografii în care el poartă celebra haină albă, despre care am vorbit mai sus, sau în care eu mă aflu în mijlocul unui grup de oameni extraordinari pe care aveam să îi reîntâlnesc mai târziu, în viaţă mea şcolară, onorată să le fiu elevă: Valeriu Mocanu, Vasile Ichim, Chiţu Ion şi mulţi alţii.

Pe strada Regele Ferdinand de astăzi, la Şcoala Pedagogică, devenită mai târziu internat şi apoi Casă a pionierilor, se organizau baluri de sfârşit de an, care se ţineau după amiaza şi se sfârşeau înainte de lăsarea serii.

Eu mă ţineam ca un scai după un tânăr profesor de limba română, Vasile Ichim, pentru că era mereu cu zâmbetul pe buze şi pus pe glume. Mă lua în braţe şi dansa cu mine sau spuneam poezii împreună. Era bun prieten cu tata şi mă răsfăţa foarte mult. Tata îi zicea: Măi Vasile, dacă o să ai o fată, să-i zici Cătălina. Şi el nu a uitat!

Fiica domniei sale poartă acelaşi nume ca şi mine.

Cum eram mereu în preajma sa, cu intuiţia mea de copil, am priceput repede că o idilă de dragoste începea să se înfiripe între el şi o superbă domnişoară, blândă şi frumoasă ca o zână, care, mai târziu, i-a devenit soţie pentru toată viaţa, doamna Silvia Ichim.

Valerică Mocanu era si el pe ringul de dans. Fiind asaltat de câteva admiratoare foarte insistente, a preferat un refugiu strategic, luându-mă în braţe şi dansând cu mine.

Când pericolul s-a îndepărtat, m-a lăsat jos şi am făcut primii mei paşi de vals şi de tango căţărată pe vârful pantofilor lui.

Era un tânăr cu un aer timid, extrem de plăcut, sensibil şi rezervat. Mai târziu, în şcoală, mi- a fost profesor de limba română.

Ne-a stimulat mult în creaţia poetică, el însuşi fiind poet. Tot el mi l-a prezentat pe Fănuş Neagu, scriitorul, într-o zi, când ne-a luat cu maşina de la Bucureşti, pe mine şi pe tata. Ca actor, şi-a manifestat talentul pe scena Casei de Cultură din Urziceni, construită în Centrul vechi, peste drum de Grădina de vară, şi unde activa, cu mare succes, echipa de teatru de amatori a cadrelor didactice din Urziceni, care formau nucleul principal.

A jucat în mai multe piese de teatru dar, nu ştiu de ce, mi-a rămas în minte fantastica sa prezenţă scenică din Piaţa Ancorelor alături de Vasile Ichim.

Povestea era simplă. Un marinar de pe un submarin, prins într-o poveste de dragoste, întârzie la îmbarcare. Submarinul pleacă şi piere într-un accident la puţin timp după părăsirea portului. El rămâne astfel singurul supravieţuitor al echipajului din care făcea parte.

Ce va fi viaţa sa? Şansă sau pedeapsă? Aceasta e întrebarea! Navigând între o dragoste salvatoare şi o datorie neîmplinită, personajul, un fel de Hamlet modern, încearcă să-şi înţeleagă destinul.

Disperare, remuşcări, îndoieli, îl poartă aproape de întrebarea otrăvită: a fi sau a nu fi? Dialoguri imaginare cu cei dispăruţi defilează pe scenă, într-un decor suprarealist cu voaluri imense, inundate într-o lumină albăstruie.

Actorul, nu mai este el, ci personajul cu care s-a identificat, iar spectatorii plonjează, ca în transă, în apele adânci ale gândurilor sale.

Rolul a fost pe măsura actorului, iar Valeriu Mocanu a fost un Actor pe măsura rolului.

Moartea sa prematură m-a întristat profund!

Multe dintre amintirile mele din prima copilărie, sunt legate de oameni care au plecat spre nefiinţă şi care, poate... discută acum la altă terasă şi sunt din nou tineri cum îi ştiam. Prin simplul fapt că s-au întâlnit într-un anumit loc, într-un anumit moment, au generat în jurul lor un câmp energetic special, o lume magică, care a atras în sfera ei pe mulţi alţii, iubitori ai limbii române, pasionaţi de teatru şi literatură.

Scena lor era clasa, era teatrul, era viaţa. O întâlnire binecuvântată de Dumnezeu!

În viaţă, amintirile care rămân despre profesioniştii devotaţi se referă în exclusivitate la meseria lor: a fost un doctor bun sau a fost un excelent profesor.

Nimeni, niciodată, nu se preocupă să facă referinţa la viaţa personală a fiecăruia, cu urcuşurile şi coborâşurile sale.

Ceea ce rămâne în amintirea colectivităţii este prezenţa scenică în viaţa socială. Când un bun profesionist este dăruit de la Dumnezeu cu harul comunicării, atunci se produce miracolul şi se creează Personalitatea.

Harul comunicării se manifestă prin cuvânt. Cuvântul e vibraţie, iar vibraţia creează deplasări de energie în Univers. Cuvântul are putere asupra destinului oamenilor şi trebuie manipulat cu atenţie pentru că poate aduce fericire sau nenorocire. Cuvintele sunt copacii, iar limba naţională e pădurea şi limba naţională, atât timp cât e vorbită, e limbă vie, mărturie a faptului că poporul care o vorbeşte există.

Nu întâmplător profesorii de limba română au fost în fruntea acţiunilor de promovare a limbii.

Pe lângă activitatea zilnică de la catedră, ei au fost creatori literari, au condus cenacluri literare, au condus echipe de teatru şi au fost ei înşişi actori.”

„Gânduri, rânduri, amintiri... despre (pentru) oameni( locuri) dragi”

***Nu poţi separa spectacolul de viaţă, cum nu poţi separa omul de amintirile sale.***

Mulțumim doamnei Cătălina Stroe pentru aceste rânduri (gânduri) pe care vi le împărtășim astăzi. Este o poveste frumoasă despre oameni și locuri dragi, fragment extras din cartea sa „Cei șapte ani de acasă...”, apărută în anul 2011.

Bibliotecar, Pușcoi Mariana.

XIII. Actorii

„Talentul e firul scurt, telefonul roşu, linia directă cu Dumnezeu. Abonaţii sunt înscrişi prin naştere.

Talentul îl ai sau nu îl ai!

Puterea şi modul cum este utilizat creează diferenţa între oamenii de talent.

Talentul e pus în valoare de pasiune. Unii îşi descoperă talentul din întâmplare constatând că nu au rezultate în alte domenii.

Distinsa doamnă doctor Popa Maria, născută în 1917,mi-a povestit că înainte de anii 1935 – 1936 femeile doctor erau rara avis. O astfel de pasăre rară s-a prezentat în echipa unui renumit profesor doctor al epocii, care nu s-a abţinut să nu o tachineze: “Ce cauţi dragă aici? Femeile sunt bune la cratiţă sau în patul bărbatului!”

Tânăra doctoriţă i-a răspuns cu umor: “Ce vreţi să fac domnule doctor, eu nu am talent nici pentru una, nici pentru alta!”

Sper că la cei peste nouăzeci de ani, pe care îi are, să o ajute Dumnezeu şi să-i dea timpul necesar

ca să ne livreze şi alte mărturii ale activităţii medicale româneşti, din ultimii şaptezeci de ani.

Cea mai mare parte din aceşti ani doctora şi i-a petrecut în Urziceni.

Având în genealogia sa o contesă italiancă, doamna doctor Maria - Michi Popa se bucură de o vitalitate spirituală ieşită din comun şi este păstrătoare a unor amintiri nealterate pe care, cu o asistenţă literară adecvată, ar dori să le prezinte sub titlul Amintiri de-o viaţă.

Tatăl meu, pregătit iniţial să fie preot, deci un orator pe viaţă, avea o voce puternică şi o dicţie clară, rezultat în parte al cursurilor de latină şi greacă care impuneau multe citate.

În mod natural s-a alăturat echipei de teatru care s-a înfiripat cu un nucleu important de cadre didactice, iar eu în mod natural m-am alăturat acestei echipe, ca spectator fidel şi figurant de ocazie.

Aveam gustul pentru teatru, dar mi-am dat seama curând că nu e o meserie uşor de practicat.

În piesa Răscoala, pusă în scenă prin anul 1953, eu făceam parte din droaia de copiii ai unei familii de ţărani săraci. Ne prezentam la teatru cam pe la ora cinci şi spectacolul începea pe la ora şapte seara.

Mama mea, foarte grijulie, mi-a dat bine să mănânc înainte de spectacol. A fost o greşeală fatală care putea să-mi ruineze cariera artistică. Să fii cu burta plină, să ţi se dea pe scenă să mănânci un castron plin de terci şi să te vaiţi cu ochi rugători: Mamă, mi-e foame!.

A fost unul din cele mai dificile roluri ale mele, fapt care m-a determinat să acord un respect nemărginit meseriei de actor şi să mă retrag spre activitatea regizorală, în care am debutat în clasa a doua cu Domnul Goe de I.L. Caragiale.

Această activitate mi se potrivea de minune şi mi-am dat seama că o practicam din instinct. Copil fiind, am fost foarte necăjită că impozanta manifestare de 1 Mai s-a anulat din cauza ploii, aşa că am hotărât să nu las să treacă evenimentul nesărbătorit.

Am adunat câţiva copii de pe stradă, le-am pus banderole la mână, i-am aşezat în şir şi am defilat pe toată strada, de câteva ori de la un capăt la altul sub privirile singurului spectator interesat – paznicul de la bancă.

Altă dată am pus un cearceaf, între două magazii, ca să ţină rol de cortină – un element indispensabil pentru orice spectacol pe atunci – şi am invitat toţi vecinii la un recital de poezii pe care îl pregăteam cu copiii lor.

Mama a rămas surprinsă când a văzut că vecinii îi invadează curtea cu scaunele în mână, pentru că nu o prea ţineam la curent cu preocupările mele artistice. Spectacolul a avut loc în condiţii foarte bune, chiar dacă unii actori au avut trac şi au uitat unele versuri.

În paralel, eram prezentă mereu, la spectacolele teatrului de amatori, atât în faţa cât şi în spatele scenei.

Într-o seară am fost cu tata la Bucureşti la Operă. Îmbrăcată în costuma de marinar, cu fustiţă albastră şi şosete trei sferturi albe, am văzut opera Rigolletto de Verdi. Am întâlnit o lume magică în care sala trecea dintr-o dimensiune în alta, luminile se făceau din ce în ce mai mici până când totul se cufunda în întuneric.

Apoi era CORTINA, imensă, de catifea şi cu ciucuri aurii – poartă magică între două lumi diferite.

CORTINA şi LUMINA dădeau suficiente emoţii, pentru ca bietul spectator, după ce bătea gongul, să nu mai ştie cine e şi unde se află.

Şi începea SPECTACOLUL!

Am fost şi la un spectacol la CIRC , tot la Bucureşti, unde am trăit sentimente contradictorii între milă şi curiozitate faţă de animalele exotice expuse după gratii şi devenite ARTIŞTI fără voia lor.

Bucuria mi-a revenit când l-am văzut pe celebrul actor comic Mircea Crişan, care şi-a făcut apariţia coborând ca un îngeraş de sub cupola circului, el având o greutate impresionantă.

Alt spectacol de Operă de care îmi amintesc a fost Aida cu o scenografie somptuaoasă, cu costume din epoca faraonică şi cu multe arii interpretate de un cor de bărbaţi. Unul dintre actorii principali juca rolul unui general numit RADAMES şi m-a impresionat aşa de mult încât, ajunsă acasă, mi-am botezat pisoiul cu numele lui.

Cu gândul la impunătorul şef de armată, mă prăpădeam de râs când o auzeam pe mama strigând prin casă: Zât de aici, Radames!

După ce trăisem astfel de experienţe artistice, printre decorurile de pe scena Casei de Cultură din Urziceni mă simţeam bine ca peştele în apă.

Spectacolul cu piesa Steaua fără nume l-am văzut din culise. Mare parte din acţiunea piesei se desfăşura pe peronul unei gări.

Ce se putea întâmpla într-o gară de provincie? În primul rând eu urmăream cele două rulouri, din spatele scenei dispuse lateral, pe care se rula şi se derula o bandă de carton pictată cu compartimente de tren. Şuieratul şi zgomotul roţilor de tren proveneau de la o bandă de magnetofon ce fusese înregistrată în gară, pe un magnetofon TESLA.

Efectele de lumină erau asigurate cu o paletă de cercuri colorate care treceau prin faţa unui proiector aşezat în partea de sus a sălii de spectacol.

Efectele speciale, astfel asigurate, încadrau jocul actorilor.

Tatăl meu era şeful gării, cu chipiu, cu fluier şi cu o obsesie permanentă să-şi potrivească ceasul de buzunar cu ceasul gării.

Pe peron, patrula Domnişoara Cucu, profesoară bătrână şi nemăritată, responsabilă cu respectarea moralităţii de către tinerele fete ale şcolii, care nu aveau voie să se fâţâie pe peron. Rolul ei se întindea pe o gamă largă de emoţii - trecând de la comedie până la dramă – şi a fost interpretat cu strălucire de doamna profesoară Tatiana Radu.

Pe acelaşi peron, blândul profesor Miroiu, pasionat de astronomie, întâlneşte o cometă în persoana Monei, o aventurieră înfăşurată în blănuri, personaj bizar şi confuz, care a coborât din trenul ce mergea spre Cazinoul Sinaia.

Talentul artistic al lui Vasile Ichim, atinge în acest rol, nivelul de actor profesionist de înaltă clasă, aşa cum i s-a întâmplat şi în alte roluri.

Într-un alt spectacol, cu piesa Pădurea de Ostrovski, Vasile Ichim şi Anatol Pavlovski interpretau rolul a doi actori, unul de comedie şi altul de dramă, veniţi la odihnă la o rudă la ţară.

Prezenţa lor scenică le-a adus aplauze furtunoase.

Noi, copiii, îl imitam pe Vasile Ichim care spunea repede – test de dicţie care se cerea actorilor

- : capra sare masa, iada sare casa, etc...

Tata juca rolul unui moşier rus, iar eu îl urmăream cu mare atenţie când, deodată, în mijlocul unei replici, unul dintre actori a dispărut brusc din scenă. Nimeni nu a înţeles ce s-a întâmplat.

S-a tras cortina şi actorul a ieşit din cuşca sufleurului unde se găsea doamna învăţătoare Geta Tănăsescu, peste care căzuse, din cauză că a cedat o scândură a scenei.

Aveam obiceiul să învăţ replici din spectacole. Mama râdea când mă vedea plimbându- mă prin casă zicând: Politica, scumpă doamnă, este o meserie care se practică numai stând în picioare!

De data asta era o replică a tatălui meu, care era avocatul Procopiu în piesa Titanic vals a lui Muşatescu.

Prinţul scenei a fost însă întotdeauna profesorul de limbă română Anatol Pavlovski. Avea prestanţă şi natura îl înzestrase cu nişte ochi superbi bleu – verzui şi o ţinută de june prim. Vocea sa avea un timbru extrem de plăcut, pe care şi-o purta cu uşurinţă de la şoaptă la tunet.

În piesa Unirea, în rolul lui Vodă Cuza, era aşa de impresionant în tunica de epocă cu epoleţi aurii, încât la finalul spectacolului, doamna profesoară Ţuca soţia sa, i-a zis: Hai Tolea aşa acasă, că arăţi tare frumos!

Profesionalismul cu care jucau aceşti oameni

era fantastic, era aproape un miracol ce se petrecea pe scenă.

Talentul interpreţilor – Vibraţia lor artistică – în combinaţie cu Vibraţia spectatorilor, ajungea uneori la un înalt nivel de rezonanţă care spărgea barierele, unifica timpul şi spaţiul într-un MOMENT MAGIC – momentul inspiraţiei în care a fost produsă creaţia artistică.

Actorii profesionişti, după ce trăiesc momentul de înălţare de pe scenă, trăiesc deseori coborârea pe crucea răstignirii până când un alt rol le dă un alt prilej de înălţare.

Referitor la acest sentiment, actorul Ştefan Iordache spunea într-un interviu: Ceea ce mă sperie este HĂUL sălii goale de spectacol.

Se sting aplauzele, se sting luminile, se stinge viaţa!

Avantajul actorilor amatori este că se întorc printre ai lor, unde se reîncarcă. Nu au timp să cunoască decepţiile unui profesionist. Pentru profesorii artişti spectacolul nu se termina niciodată.

Nu există emoţii mai puternice şi spectacol mai mare decât într-o sală de clasă, unde marile tăceri se îmbină cu vorbele şi momentele de dramă se îmbină cu cele de comedie.

Nu poţi separa spectacolul de viaţă, cum nu poţi separa omul de amintirile sale.”

+2

4Tu şi alţi 3

OAMENI DE SEAMĂ DIN URZICENI - BOGDAN MITRICĂ - DOCTOR ÎN FIZICĂ, CERCETĂTOR ȘTIINȚIFIC

 

Bogdan Mitrică a fost o personalitate deosebită, puternică și complexă. Între anii 1993–1997 a urmat cursurile Colegiului Național Grigore Moisil din Urziceni, după care a urmat cursurile Universității Politehnice din București cu specializările -Sisteme de Propulsie, Fizica Nucleara Aplicata, Interactii atomice, nucleare, particule elementare si aplicatii. În 2010 devine doctor în fizică cu teza: Studiul dependentei directionale a fluxului de miuoni si posibilitati de testare ale modelelor de interactie hadronica și primește distincția Summa cum Laude.

A fost remarcabilă dezvoltarea lui, de la student la Cercetător Științific gradul 1 (CS 1) la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia-Hulubei (IFIN-HH), conducător de doctorat și profesor asociat la Facultatea de Fizică a Universității din București. În această perioadă a avut realizări deosebite și a devenit o personalitate apreciată în cercetarea științifică din domeniul razelor cosmice.

Dotat cu o inteligență ieșită din comun, cu ambiție, cu o ușurință de a prinde din zbor noi cunoștințe și a le aplica imediat, Bogdan Mitrică a fost întotdeauna în fruntea colegilor săi, fie ca este vorba despre premii la Olimpiada de Fizică (Premiul III la etapa Națională în 1995), de studiile universitare (a terminat cu brio Facultatea de Fizică, licență și masterat, dar în paralel a absolvit și Facultatea de Inginerie Aerospațială), sau de primii pași în cercetare (Premiul Șerban Țițeica acordat tinerilor cercetători de către IFIN-HH).

Încă din ultimul an de facultate s-a angajat în IFIN, în colectivul de raze cosmice, condus de regretata doamna dr. Iliana Brâncuș, beneficiind de îndrumarea din cadrul colectivului, dar și de vizite frecvente la Karlsruhe Institute of Technology (KIT) din Germania. Fiind dotat cu o capacitate de asimilare deosebită, cu un spirit pătruzător și inovativ,  s-a integrat rapid în problemele de cercetare. Cum era de așteptat, a devenit un om de bază în cadrul grupului din IFIN-HH, și în acest context, a devenit membru al unor colaborări internaționale de mare prestigiu, cum ar fi KASCADE-Grande, LOPES, Pierre Auger Observatory, LAGUNA, ș.a. A parcurs rapid toate treptele dezvoltării profesionale, de la asistent de cercetare la CS 1. De asemenea, în anul 2015 a obținut atestatul de abilitare și a devenit conducător de doctorat, atrăgând rapid un număr de tineri dornici să se perfecționeze sub îndrumarea lui. Iar recent a devenit conducătorul grupului de raze cosmice din IFIN, în această calitate dovedind un real talent managerial și un spirit de echipă apreciat în mod deosebit de colegi.

Între problemele științifice abordate amintim în primul rând studiul din  diferite perspective a miuonilor atmosferici – raportul de sarcină, direcția de sosire, informații privind modelele de interacțiune la energii mari. Studiile teoretice au fost însă dublate de aplicații practice și dezvoltări experimentale, cum ar fi sistemul de detecție WILLI-AIR sau detectorul mobil pentru  măsurarea miuonilor cosmici la suprafață sau în subteran, detectorul rotabil de miuoni pentru calibrarea sistemului de detectie AMIGA si pentru monitorizarea constanta a fluxului de miuoni în cadrul Pierre Auger Observatory (PAO), detectorul directional de miuoni, proiectat pentru a fi folosit in laboratorul subteran al IFIN-HH, detectorul subacvatic pentru detectarea traficului de materiale radioactive in porturile maritime si fluviale. De asemenea a  contribuit semnificativ si la dezvoltarea unui sistem de detectie a miuonilor folosind o metoda inovativa bazata pe inlocuirea fotomultiplicatorilor cu fotodiode MPPC.

Conștient că cercetarea de vârf necesită o finanțare corespunzătoare, s-a luptat cu energie și pricepere pentru obtinerea finanțării necesare dezvoltării grupului în IFIN, de la dotari și salarii pana la asigurarea participării membrilor grupului în colaborări internaționale. Dovedind abilitate managerială si talent organizatoric, Bogdan Mitrică a reușit să asigure realizarea unor obiective importante din protocolul de colaborare dintre IFIN-HH si PAO. Acest fapt este subliniat chiar de purtătorul de cuvânt al PAO, dr. Ralf Engel de la KIT, care referindu-se la contribuția lui Bogdan spunea că “Fără contribuția lui nu am fi fost în momentul acesta la acest nivel în experimentul Auger Prime” (Without his work we would not be where we are now with AugerPrime). De altfel, personalități de primă talie în cercetarea mondială din domeniul razelor cosmice (R. Engel, K-H Kampert, A. Haungs, C. Grupen, M. Bertaina, A. Chiavasa ș.a.) au subliniat contribuția acestuia.

Atât rezultatele obtinute utilizand infrastructura de cercetare din IFIN, cat și rezultatele obtinute în cadrul colaborarilor, sunt bine apreciate pe plan mondial. Rezultatele acestor studii au fost publicate în numeroase articole, unele dintre ele în reviste de top precum Science și Nature.

Dar Bogdan nu a fost doar un cercetător de succes. Bogdan a fost un om deosebit, un suflet nobil, cu o fire sociabilă și prietenoasă, foarte atașat de familie, de copii. Aceste calități, moștenite de la părinți, de care era foarte legat și pe care i-a apreciat în mod deosebit, i-au permis să stabilească relații apropiate, foarte bune, cu foarte mulți colegi, inclusiv din străinătate. Toți aceștia l-au apreciat în mod deosebit. În același timp, era un luptător, ambițios, curajos, care nu se temea să înfrunte probleme dificile, știind că va găsi calea de rezolvare potrivită. Era plin de energie și umor, și colegii își aduc aminte că era mereu o sursă de optimism si atitudine pozitivă.