Jurnal de vacantă, noua carte a Valentinei Ghinea, proaspăt ieșită de la tipar, a fost prezentată publicului într-o zi de mare sărbătoare. A fost un dar de 8 martie și pentru cititori și pentru autoare, o întâlnire emoționantă, în vremuri de pandemie, organizată de Biblioteca Municipală Constantin Țoiu. La eveniment au participat elevi și profesori de la Colegiul Național Grigore Moisil, Liceul tehnologis Sf. Ecaterina și Liceul agricol, profesori și oameni de cultură din Urziceni.
Jurnal de vacanță este un roman care aduce în prim
plan lumea copilăriei cu amintirile ei de neșters. Despre parcursul literar al
autoarei a vorbit Alexandru Buleandră, scriitor, critic, eseist, fost director
al Bibliotecii pe vremea când Valentina Ghinea devenea laureată a Concursului
de creație literară ”Dor fără sațiu”. În ceea ce privește ”deslușirea”
romanului, profesorul și scriitorul Titi Damian a fost cel care a făcut o
descriere succintă a cărții.
Fosta noastră elevă, acum conferențiar universitar doctor, Valentina Mihaela GHINEA este omul surprizelor. După ce acum vreo doi ani i-a fericit pe copiii și părinții din Urziceni, și nu numai, cu o minunată carte care li se adresează, Povești cu dichis, (din care am reținut una minunată, „Făt-Frumos din Lăptișor de Matcă”), vine, în fața noastră, de data aceasta, cu un roman, Jurnal de vacanță. Cartea are o problematică extrem de actuală, fiind una pentru copii, cu copii, despre copii, dar nu orice copii, ci copiii de azi, a căror vârstă încearcă s-o înțeleagă și o transpune artistic în pagini de o imensă delicatețe și sensibilitate, copii aflați la vârsta preadolescenței, adică la vârsta întrebărilor, atunci când încep să-și formeze personalitatea și caracterul.
Cartea are un personaj, să-i zicem colectiv, un grup de copii de pe o scară de bloc: Daria, Bogdan, Dorel, Petruț, Florin, al căror lider este, cum era și firesc, o fată, Mădălina. cărora li se vor mai alătura și alții. Aflați în vacanța de vară, încearcă să-și omoare timpul. Acesteia îi vine năstrușnica idee de a descoperi o comoară. De aici încolo, încep căutările prin cotloanele podului blocului, unde descoperă o inscripție cu multe cifre și numere, a căror semnificație încearcă s-o deslușească. Urmează multe episoade (întâmplări) repartizate pe cele 28 de capitole, fiecare cu nume cât mai captivante și incitante, fie că este vorba de spectacole, vizite la bunici, contacte cu maturi. Între ei este și unul ceva mai mic, Petruț, a cărui poveste de viață îi va înduioșa pe ceilalți, mai ales pe Mădălina, care se va sfârși, cum era și firesc, optimist. Ultima aventură este descoperirea unui jurnal, undeva sub o tufă din fața blocului, care se va dovedi un autentic jurnal, care dezvăluie copiilor adevărul despre moartea mamei acestuia și jelania lui Lifter, maturul enigmatic din text, nimeni altul decât tatăl copilului, care-l va revendica până la urmă.
În roman sunt amestecate și câteva personaje mature, în special, bunici, unde scriitoarea insistă asupra relației excelente dintre cele două vârste, cu mici greșeli din partea copiilor și delicatețea și „pedagogia iertării” din partea celorlalți. Lipsește componenta numită părinți, probabil foarte preocupați cu problemele existenței, sau când apar, deja se observă o lipsă acută de comunicare cu fiii lor, deciși să-și conducă odraslele după regulile impuse de ei, fără să observe că vremurile s-au schimbat. A se vedea reacția părinților în momentul când fiica lor primește o felicitare nevinovată de la un băiețel cunoscut la bunici.
Dincolo de jocurile dintotdeauna și nevinovate ale copiilor preadolescenți, care deja au intrat și în posesia tabletelor, și care, odată cu încheierea vacanței de vară sar treapta adolescenței, romanul căpătă atributele unei parabole care se adresează, de fapt, părinților. Există în roman o frază cheie pe care autoarea o pune în gura acestei fetițe, deja maturizate, mesaj cu o puternică coloratură morală și educativă: „Părinții, domnule Lefter, sunt uneori mai temători pentru binele nostru. Dar cred că ține de noi dacă ajungem să trăim viața pe care ne-o aranjează ei; și tot de noi ține dacă le permitem lor să trăiască viața noastră.”
Este o carte scrisă cu vervă, la inspirație, cu aplomb, parcă dintr-o suflare, în care dialogurile sunt vii, spontane, dinamice, povestirile scurte, fără să plictisească, având descrieri doar fundaluri pentru întâmplări, o carte în care accentul cade, discret și pe trăsături de personalitate ale preadolescenților în formare: respectarea de sine, respectul pentru semeni, respectul adevărului, cinstea. O carte, deopotrivă, despre greșeală și iertare. Scriitoarea, bună cunoscătoare a psihologiei acestei vârste, are știința de a marca în text cu litere cursive, cuvintele și expresiile necunoscute, având astfel grijă de vocabularul copiilor.
O carte care oricând poate deveni un excelent scenariu pentru un film pentru/cu/ despre copii. O izbândă. Risc o afirmație: Autoarea calcă pe urmele „Cireșarilor” lui Constantin Chiriță, sau ale lui Ionel Teodoreanu. Se pare c-a început cu dreptul…
T.
DAMIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu